"să nu audă nimeni" – 23028 rezultate
0.02 secundeMeilisearchivan ion ovidiu
Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...
2 poezii, 0 proze
Suflet Nomad
Nu scriu ca să îți placă sau să te oftice, să te trezească sau să te îngroape, ci pentru că în lume e haos și vreau să povestesc prin scris, nu prin glas, întrucat oricum nu m-ar auzi nimeni, tot așa cum nici eu nu aud sau, mă fac că nu aud. Eu măcar recunosc. Sunt clădită din imperfecțiuni, păcătuiesc și nu mă cred "cea mai tare din parcare", dar nu suport prostia, insensibilitatea și superficialitatea, motiv pentru care uneori risc să fiu mai acidă și extremistă. În rest... Dacă vrei să te deprimi, apasă Enter, fără să mă faci responsabilă de stările tale. Dacă nu vrei, folosește comanda: alt F4. Mulțumesc și... Succes.
2 poezii, 0 proze
Doru Lascarache
Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell
182 poezii, 0 proze
Silvia Rus
Născută în Timișoara, într-o zi de toamnă, am fost mereu atrasă de tot ce inseamnă artistic.Iubesc frumosul, drept pt care am și urmat o facultate de litere.Consider că poezia este vocea sufletului si este auzită doar de cei care apleacă urechea să audă umbrele nu doar să le vadă!
14 poezii, 0 proze
Picu Laura
Blonda superba,supla,talie ca de viespe,cu parul ca de aur,mustata lunga,cu al 6-lea simt si miros bine dezvoltat,am doar 11ani,15 cm inaltime,30lungime si doar 5kg,un ochisor ager ce luceste in noapte.Calitati:latru cand simt hotul cel rau si dau cu muci pe el,sforai cat sa ma auda vecinii de peste drum,tremur cand imi e foame.Defecte:nu imi place sa ma plimb prin ploaie.Caut tanar asa ca mine,ager,inalt si cu coada stufoasa pentru plimbari lungi in fata blocului!
3 poezii, 0 proze
Mărușteri Marius
M-am născut (pe bune !) într-o gară - de unde probabil și constantul meu "dor de ducă"...la poalele Apusenilor, unde - vorba Valeriei Tamaș - " se nasc și munții și probabil din aceeași piatră". Vreo 30 de ani de școală, ani în care am învățat unde să caut când nu știu ceva, unde să "depozitez" când am găsit ce căutam, respectiv unde să nu mai caut ceva ce nu o să găsesc niciodată... Devorator de poezie și literatură SF (uneori cele două genuri literare chiar au ceva în comun) :). Poet preferat: Vasile Voiculescu Ce cred despre "Ars poetica"? Am avut ocazia să îl aud pe marele Ștefan Augustin Doinaș, înainte de 1989, luând-o peste picior pe cea mai nesuferită (a se citi comunistă) profesoară de limba română din orașul unde făceam liceul - în cadrul unui cenaclu literar - cu privire la o recenzie făcută de aceasta "Mistrețului cu colți de argint". Citez aproximativ: "Doamnă (nu tovarășă - sic!), vă asigur că nu m-am gândit la nimic din ce ați spus când am scris această poezie !!!"
29 poezii, 0 proze
Aida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
Ada Cojan
Scriu ceea ce simt. Nu sunt aici dintr-o simplă dorință de afirmare, ci pentru a face literatură; iar asta trebuie să pornească din interior.
2 poezii, 0 proze
Ada Albu
Caut ceva. Nu-mi ajunge, dar dacă mi-ar fi ajuns m-aș fi simțit prost. Așa că mi-e bine neajungând și caut în continuare, caut... Caut să caut și mi-e a infinit. Cânt la ghitară, la pian, învăț câteva limbi străine, pictez..... Am ca scop de a simti. yahoo: pisica_neagra9
70 poezii, 0 proze
să nu audă nimeni
de Dorina Șișu
tu ai o bigrafie eu am o idee cuprinde mai multe gânduri pe care le uit până găsesc ceva să scriu tu ai dureri eu am decepții de mici dimensiuni venite din cine știe a cui viață tu spui că simți eu...
cine nu e gata îl iau cu lopata
de Tudor Gheorghe Calotescu
numãr în gând aşa ca sã nu audã nimeni când termin socotelile adun din doi în doi orice lipsã pe mine nu mã pun și totuși parcă dispar în propria prezență câtã noapte poate sã mã încapã între douã...
[nu cred în oamenii înregistrați]
de Daniel Dăian
sunt doar geometrii care ard până la epuizarea rafturilor goale dintre încăperi numărători inverse acelor de ceasornic îmi străbat mâinile când te reinventez în vis ca și cum aș construi drumuri...
metafizică
de adrian jigăranu
-nu-mi place metafizica sinceră e tâmpă -lol -mă amuză metafizica asta: neantul, deci dincolo de principiul vieții, deci moartea, dar nu moartea mare, ci moartea mică- deci orgasmul - lol îți plac...
în surdină
de Adriana Lisandru
ușoare și reci se așează cuvintele, ca niște fulgi în palma fierbinte a gândului. știm asta și nu tresărim. am învățat să murim în surdină. să nu audă nimeni când vom începe să ne prăbușim unul în...
Captiva
de Ioan Postolache-Doljești
după un somn de trunchi reconfortant după tributul dat naturii animale și un duș cu o cafea în față și-un cer senin ca o aureolă ce prevestește-o zi superbă cînd nu-ți simți trupul și exiști ca un...
Zeița Epigrama și… drăcușorii ei sau Globul Pătrat cu metehnele lui
de Mihai Cucereavii
Epigrama, cu drăcușorii ei, Se duelează-ntruna. Zeița-i – Mătrăguna!* Sar din săbii și penițe doar… scântei. *Atropa Belladona sau Carmen, trimisă pe pământ, cu mulți drăcușori, să ne veselească, să...
Să urle
de Irina Nechit
Un animal cu laba tăiată mi s-a ghemuit pe genunchi. Are ochi de lup urechi de mistreț nări de bursuc și suspină ca un om. Cândva el știa să toarcă să grohăie să vorbească le cânta liliecilor cu voce...
Cand nu realizezi ce se intampla
de stefan lungu (soricescu)
Cand nu realizezi ce se intampla, cand simti ca padurea din jur este intunecata , ca cerul se despica lasandu-I altui cer locul, cand visele din trecut ti se par moarte, si visele din viitor utopice,...
Greșelile arhitecților
de Irina Nechit
Când toată ziua nu reușești să produci decât niște lacrimi, te uiți în gol și observi greșelile arhitecților. Orașul acesta are o cupolă strâmbă, vârful ei începe să te intereseze, au și ei un fel de...
