Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"puseu de ninsoare "5476 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
36 rezultate
EpictetE

Epictet

AutorClasic

Viața lui Epictet este puțin cunoscută. Sursele vechi sunt sărace. A trăit probabil între 50-130 p. Chr. S-a născut în Frigia (Asia Mică, zona Turciei), la Hierapolis, dintr-o familie umilă. A fost adus la Roma ca sclav și a slujit în casa lui Epaphroditos, libert al lui Nero și ostaș în garda de corp a împăratului. Stăpânul, uimit de inteligența sclavului său, l-a eliberat și l-a sprijinit să urmeze lecțiile filozofului stoic Musonius Rufus. Eliberat, Epictet a profesat filozofia. Împăratul Domitian a exilat, printr-un senatus consultum, toți filozofii din Roma și din Italia. Atunci Epictet s-a retras în Epir, la Nicopolis, unde a întemeiat o școală de filozofie. Aici l-a vizitat împăratul Hadrian. Viața lui austeră și elocvența sobră au impresionat auditorii și discipolii săi. Lucrările lui ne pun în relație cu învățământul stoic oral, practicat de Epictet, care, ca și Socrate, nu a scris nimic! Lucrările lui Epictet au fost puse în circulație de Flavius Arrianus, originar din...

1 poezii, 0 proze

CA

calin oana alexandra

AutorAtelier

calin oana alexandra,nascuta la 26 iunie 1992,in orasul ramnicu vilcea-babeni.CLASELE PRIMARE LE-AM URMAT LA SCOALA CU CLASELE I-IV BABENI,IAR LICEUL LA GRUP SCOLAR GEORGE TARNEA-BABENI.CREATII LITERARE:PIESE DE TEATRU-IN LIMBA ROMANA SI ENGLEZA, SI POEZII IN FRANCEZA,ENGLEZA,ROMANA SI SPANIOLA.DOUA DINTRE PIESE AU FOST PUSE IN SCENA.

2 poezii, 0 proze

Ivanof Lucian EdmondIE

Ivanof Lucian Edmond

AutorAtelier

O viață ca oricare, împărțită între familie și muncă. Familist convins, toate lucrurile puse la punct, pregătit pentru bătrânețe. Căsătorit de douăzecișișapte de ani cu soția mea pe care o ador. Am un băiat de douăzecișicinci de ani, frumos, deștept și cu bani, cum se spune.

14 poezii, 0 proze

VC

Victor Croitoru

AutorClasic

Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...

21 poezii, 0 proze

Flor AurFA

Flor Aur

AutorAtelier

M-am nascut și am crescut în Bacău. Dulcele târg m-a returnat orașului natal inginer...Român, stresat , am secretat sidef , nu perle...puse-n vers. N-am publicat.

4 poezii, 0 proze

rusoiu ralucaRR

rusoiu raluca

AutorAtelier

Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...

60 poezii, 0 proze

puseu de ninsoare

de Ottilia Ardeleanu

azi tristețea a nins tacit peste obrazul meu s-a așternut lin de departe un dor a suflat ca într-o oglindă nu-i vedeam chipul ningea mărunt sufletul meu o casă de țară în care ai făcut focul căldura...

PoezieAtelier

Poveste de iarna

de Galateanu Corina Roxana

Poveste de iarna „Ca sa nu te ratacesti, venind iarna pe cărările vechi, înspre mine, ti-am aprins o lumânare in fereastra de la mansarda, sa-ti fie ca o calauza a cărei lumina sa-ti îndrepte pașii...

ProzăAtelier

Crucea de piatra

de Oscar Marcus

Acum vreo patru ani, in iarna, primesc un telefon. “Ce faci de Craciun? Vino la noi!”- un bun prieten de undeva, din Apuseni, pe numele lui Constantin. Zis si facut, mi-am impachetat in graba cateva...

ProzăAtelier

Micropoeme (19)

de Paul Mircea Iordache

Deținut sezonier: Cătușe de-omăt, puse de Iarnă pe ram – brad înzăpezit. Prima ninsoare: Neaua inundă, pas cu pas, peisajul – Toamna se-neacă. Fratricid cromatic: Galbenul toamnei, sub Albul...

Atelier

pasărea de foc spațială

de Leonard Ancuta

din oră în oră la job îmi iau o pauză cobor în biroul de la parter unde fumez cu ochii închiși trag cu sete din țigară fumul se duce direct în creier se lipește ca un cheag de sînge în care te vezi...

PoezieAtelier

Haiku-uri de toamnă pe ritm de tanka

de Maria Prochipiuc

Motto: am ani în vatră se coc ușor pe partea lumii presar nucșoară și-un pic de miere savoarea tainelor să aibă laptele vieții de-o mamă strâns îl sorb ca și ieri mi-e amiază și mi-e liniște în...

EseuAtelier

Mortua est!

de Mihai Eminescu

Faclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce isi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar. Trecut-ai când ceru-i campie senina, Cu rauri de lapte si...

PoezieClasic

Epilog

de Victor Potra

A fost odată ca niciodată o lume imaginară, certată cu creatorul ei. Poetul – căci el era – își iubea atât de mult creația, încât lumea reală începuse să-i devină nesuferită. Într-o bună zi de joi –...

ProzăAtelier

Despre ninge

de Alina Manole

poemul acesta nu e despre ninge ca în povești e despre cum stăteam ieri ca o iarnă în stație singura fără urmă pe umăr fără sărut pe colțul casei fără nume în buzunare doar mărunțind a ninsoare cerul...

PoezieAtelier

pune-ți mâna la ochi

de Dacian Constantin

pune-ți mâna la ochi să n-auzi că le-am pus la zid goale le-am legat gurile cu o foame mai mare pe sănii am trimis vraja-n siberii și în curând le voi trece prin urechi tăceri amestecate cu furca...

PoezieAtelier

FULGULETUL meu de nea

de Elia David

Copile, ninge astăzi liniștit, Din vremuri ce tu nu le-ai apucat, Când amintiri, în taină,-au zămislit Acest poem al Iernii, minunat. Oprește-te din joacă pentru-o clipă, C-un fulg de nea mirarea...

PoezieAtelier

Piramida

de Adrian Nicula

Ei – privesc de jos în sus, spre vârful piramidei, Unde razele uriașei flori de soare îmbăiază în aur văzduhul, Nemuritor de treaz e visul de-mplinire al convingerilor Independente de durerile...

PoezieAtelier

Circul zapezii

de Lupan Ion

Pt. Ovidiu Maxim L a marginea lumii, pe vreme de seară A m fugit cu o târfă cu nume de Iarnă… C ircul Zăpezii, feeric colind, R isipea auster fulgi de ler pe pământ. I ntrasem în iarnă copil, știi,...

PoezieAtelier

O iubire destramata 20

de nicolae costel alin

O iubire destramata 20 Imi placeau surprizele ei, cand stateam linistit in camera si visam la noi, ma pomeneam deodata cu doua manute puse pe ochisorii sa ghicesc cine este. Chiar cu o zi inainte eu...

Atelier