"posesorul de realitate" – 2416 rezultate
0.03 secundeMeilisearchRaluca Oana Helgiu
,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...
62 poezii, 0 proze
Cirstea Nicolae
Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...
38 poezii, 0 proze
Camelian Propinatiu
Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, apărut în 1999 semnat Camelian Propinațiu). (Heteronimul "Camelian Propinațiu" vine din limba latină: propinatio = "invitare la băutură"; în Bucovina și în Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.) Este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea romana, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Se identifică literar cu personajul din imagine, un mazil din Codrii Bâcului. ____________________________________________________ "La un colt de cotitura", Ed. Nemira, 1999 "La un colț de cotitură" (Ed. a doua), Edago, 2006 "Oligopedagogia", Edago, 2006 "Puii păsării de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș", Edago, 2006 Este autorul unui studiu critic de fezabilitate...
61 poezii, 0 proze
Constantin Fântâneru
Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, județul Argeș, după unele surse în satul Budișteni, Argeș – d. 21 martie 1975, Ștefănești, județul Argeș) a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat. În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul moderat al criticii literare. A fost un prozator, critic literar, poet și dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul...
1 poezii, 0 proze
Ion Călugăru
Ion Călugăru, pseudonimul lui Ștrul Leiba Croitoru, (n. 14 februarie 1902, Dorohoi - d. 22 mai 1956, București) a fost un prozator, romancier, dramaturg și gazetar român de origine evreiască. Studii primare la Dorohoi, studii liceale la liceul Matei Basarab din București pe care nu-l termină, în ciuda sprijinului acordat de profesorul de latină, Eugen Lovinescu. Este coleg de liceu cu Sașa Pană. A scris în revistele avangardiste, precum Contimporanul, unu, Integral, dar a colaborat și la revista lui Nae Ionescu, Cuvântul, unde se împrietenește cu Mihail Sebastian. A debutat cu o culegere de povestiri umoristice, Caii lui Cibicioc. Publică ulterior două cărți de proză în spiritul avangardismului, Paradisul statistic și Abecedar de povestiri populare. După 1930 însă, se concentrează în proză asupra reprezentarea literală a mișcărilor sociale, mizeria maselor, huzurul și intrigile din lumea marelui capital și lupta clasei muncitoare. În ultimii săi ani de viață, scrie și piese de teatru...
1 poezii, 0 proze
radu vlad-constantin
Activitate în cadrul Cenaclului " Săgetătorul " condus de profesorul Tudor Opriș, intre anii 1995-1998 Premiul II pentru poezie - Faza Municipală la Concursul Tinere Condeie - 1997 Participarea la emisiuni - Radio Romania - Tineret in 1998 și la televiziune - Prima tv in 1999 Poezii publicate în revistele "Harababura" - (Geo Saizescu) , "Flacăra" (Adrian Păunescu), etc.
17 poezii, 0 proze
veronica popa
Născută în 1973 în Oradea, îndrumată în tainele poeziei de profesorul meu Gheorghe Șuteu, tot de el tăbăcită cu timpurile verbului și cazurile substantivului, am absolvit Facultatea de Litere, licențiată în litere și teologie.În prezent sunt profesor de Limba și literatura română. Scriu sporadic doar atunci când o poezie mă bântuie insistent, altfel ele (poeziile) îmi fac vizite scurte pe care însă nu mă străduiesc să le materializez. Singura mea ieșire la public a fost participarea la Festivalul Național de Poezie Nichita Stanescu ediția 2005.
59 poezii, 0 proze
MATEI LEONARD-FLORIAN
• Activitate profesională, socială: -membru fondator al Cenaclului de Poezie “Anton Holban”din cadrul Casei Corpului Didactic Galați, activând în perioada 1995-2000 -secretar de redacție al suplimentului cultural studențesc “Metamorfoze” din cadrul revistei “Ora 25” în anul 2000 -membru fondator al Cenaclului “Antares” aparținând revistei culturale “Antares” si Casei de Cultură a Sindicatelor Galați în anul 2002 -membru fondator al Cenaclului “Gelu Naum” aflat sub egida Casei de Cultură a Studenților din Galați din anul 2002 -membru fondator al Cenaclului Literar “Doi”, moșit și crescut în propria casă, din anul 2003 -membru fondator al Grupului Literar în 6 “Lampisterii” Galați din anul 2005 • Locul data și împrejurările în care ați debutat: Debutul are loc în Cenaclul de Poezie “Anton Holban” coordonat de profesorul Constantin S. Dimofte în anul 1995, și în revista “Școala Gălățeană” din cadrul Casei de Cultură a Corpului Didactic Galați cu poezia “Exercițiu de vitalitate” în...
6 poezii, 0 proze
lucaci sorin
Numele meu este Sorin Lucaci, sunt nascut pe 16 decembrie 1970 in Bucuresti. In 1994 am terminat facultatea de psihologie sociologie a universitatii Hyperion. Inainte de 1989 am activat in cadrul cenaclului Sagetatorul condus de profesorul Tudor Opris. Am publicat poeme in revistele literare Contrapunct (1991) si suplimentul literar al Tineretului Liber (1992). Nu am publicat nici un volum de versuri.
163 poezii, 0 proze
Alexandru Teodorescu
Sandu Tudor (n .1896 București - d. 1962 Închisoarea Aiud) este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu ,gazetar , poet , monah român din perioda interbelica , cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Mânăstirea Antim , Daniil de la Rarău . Din 1948 când s-a călugărit duhovnic i-a fost Ilie Cleopa. Sandu Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim . Fiu de intelectual , tatăl său fiind magistrat la Ploiesti a făcut liceul în oras remarcându -se la studii dar mai ales la religie si filozofie îndrumat de profesorul său de istorie Dacian .În 1916 se înrolează în armată și pleacă pe front ,devine sublocotenent în 1921 . Sudiază pictura la Academia de Arte din București dar din lipsă de bani dupa 3 ani abandonează. Între (1922-1924) este ofițer asistent de marină la Constanța , urmând ca în 1925 sa fie numit profesor suplinitor la liceul Pogoanele din Buzău . Iubitor al cărților cu o cultură teologică și filosofică bogată el este remarcat de...
3 poezii, 0 proze
posesorul de realitate
de Daniel Dăian
realitatea îmbolnăvită de echilibru în buna dispoziție a spatelui nu-ți mai oferă loc de odihnă și cerșetorii îți dau târcoale înfășurați în motive întâlnești la tot pasul magazine de închiriat...
Dragănescu - Noua paradigmă a informației. (II) Modelul ontologic
de Manolescu Gorun
NOTÃ Textele postate sub titlul generic „Drăgănescu – Noua paradigmă a informației” nu sunt nici studii și nici exegeze. Ele fac parte dintr-un șir de eseuri deoarece, „eseul ține de un initium , de...
din prietenie pentru ascultare
de JianuElena
- Ar fi trebuit să te ascult. Sau măcar să îți fi dat crezare. Am lăsat-o să vorbească în continuare, crezând că mai avea ceva de spus. Dar nu a fost așa și o liniște apăsătoare s-a lăsat între noi....
Poezia, adevăr incontrolabil
de Amalia Cretu
Poezia și lectura-două modalități de a te întâlni cu tine însuți;istoria poeziei se confundă practic cu istoria umanității. Departe de a fi o afirmație entuziast-gratuită ori conjuncturală, izvorâtă...
Apologia prostiei
de Dumitru Sava
Nu este adevărat, cum se spune, că ne naștem toți egali. Cei iubiți de zeu pentru credința, iubirea și virtutea lor devin aleșii săi. Li se spune „aleși” doar pentru că ei sunt blagosloviți să...
„Dincolo de ironie și ironism” de Gorun Manolescu (Paideia, 2010)
de cornel marginean
„Dincolo de ironie și ironism” de Gorun Manolescu (Paideia, 2010) O recenzie - Cornel Mărginean De curând Gorun Manolescu și-a lansat o nouă carte ce cuprinde o parte dintre textele publicate în...
De dincolo
de Daniela Luminita Teleoaca
Într-un fel sau altul ziua începe. Aceeași deraiere de la anotimp, de mult intrată în normalitate. Aceeași absență. „Printre” tinde să intre într-un fond pasiv de semnificație. Căci vidul dislocă....
Mâinile
de Miruna Dima
Mergeam grăbită prin realitatea îmbulzită care foia care-ncotro. Plecasem puțin mai târziu de la birou și acum mă gândeam cum voi face să împac între ele orele ce vor veni. Oricum, vroiam să scap cât...
Aud gândurile , rațiunea, intelectul. Cel care sunt și cel care percep că sunt
de razvan rachieriu
Aud gândurile cum râd de mine cred că sunt steril în idei gândurile au îmbătrânit odată cu ființa cred că am uzat inutil imaginația ce se plânge de stări maladive am aruncat-o în lumea bulversantă a...
Reverie la volan
de serban georgescu
Într-o dimineață liniștită de septembrie a anului de grație 2017 conduceam mașina second hand pe care mi-am cumpărat-o în urmă cu doi ani, pe Bulevardul Primăverii din București. La un moment dat, la...
