"poeme rapide" – 20505 rezultate
0.02 secundeMeilisearchpoezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac
petria silviu mihaita
poeme personale
2 poezii, 0 proze
Boboc Mircea
Creez poeme in format audio care se desfasoara sub forma unor povesti pe fundal ambiental cu accente de teatru si avangarda. „A Militia of Angels” este un proiect de arta sincretica ce imbina muzica, poezia, fotografia, arta grafica si aspecte de voice acting si sound design.
1 poezii, 0 proze
Sanda Daniela
Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.
21 poezii, 0 proze
Motoc Lavinia
Am debutat cu cateva poeme in Ceaiul de la ora cinci, cu ceva ani in urma, insa activez literar abia din 2002, cu ajutorul sitului www.poezie.ro. Am mai publicat poezie si proza in paginile ziarului Ziua literara si in Atheneum. Desi nu am publicat nici un volum, cateva poeme personale sunt incluse intr-una din antologiile colective publicate de comunitatea poezie.ro. Am castigat un premiu I de creatie literara la Bacau. Poezia este pana la urma un fel de ' acasa' pentru cei care nu isi mai gasesc locul. Sau este ceea ce vrea poetul sa fie.
248 poezii, 0 proze
Calin Hera
Am publicat ceva poeme în reviste literare din anii 1985-1990. Apoi am făcut o pauză. În luna martie 2010 mi-a apărut un volum de poezie („Îmi pun singur miere în ceai”, editura Vinea).
6 poezii, 0 proze
Fernando Pessoa
Singura traducere in româna este volumul de poeme alese "Oda maritima", la editura Univers, in traducerea corecta dar mediocra (s-au pierdut rima si ritmul) a lui Dinu Flamând. Ar fi prea multe de spus aici. Fernando Pessoa e o multitudine de poeti :) Daca intereseaza pe cineva, sa-mi scrie: perdido@home.ro Angloman, miop, curtenitor, timid, imbracat in culori sumbre, retinut si familiar, cosmopolit predicand nationalismul, investigator solemn al lucrurilor neinsemnate, umorist care nu surade niciodata si ne ingheata sangele, inventator de alti poeti.
60 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
Neghirla Ciprian
1985-2009 Multe poezii,povestioare si poeme pierdute in sertare,cutii,calculatoare,cosuri de gunoi si minte........
8 poezii, 0 proze
Paul Sarbu
C V -Paul Sârbu Carti publicate : „Poeme” , Ed. Macarie , 1994 –cu o prefața de Cezar Ivanescu , „Poeme alese” , Ed. Macarie , 1996 , prefața de Gheorghe Tomozei , ,,Povestiri din Delta Dunării” , Ed. Eminescu , 1997 , texte pentru coperta a IV a de Mircea Sântimbreanu și Fanuș Neagu , ,,Moartea în Delta” ( povestiri), Ed. Ex Ponto , 2002 ( prefață de Ovidiu Dunăreanu ), ,,Samka” (roman) , Ed. Criterion Publishing , 2003 , text pentru coperta a IV a de Constantin Novac , ,,Dincolo de lume” (roman) , Ed. Ex Ponto , 2008 – cu prefata de Nicolae-Paul Mihail . Membru al Uniunii Scriitorilor din România , Filiala Dobrogea , din 1999.Căteva dintre premii : Premiul Festivalulu și al Ministerului Culturii – la Festivalul ,,Lucian Blaga” , Sebeș , Lancrăm , 1994 , Premiul pentru proză al Salonului Național de carte ,,Ovidius” , 2002 , Premiul Filialei ,,Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pentru proză pe anul 2002 , Premiul Asociației Internaționale a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Romîni...
19 poezii, 0 proze
poeme rapide
de ioana negoescu
sunt interzise staționările și trecerile semnul cu ochiul și atingerile întâmplătoare pot să-mi iau libertățile și să le duc cu mine să le târăsc în cea mai mare viteză peste hârtoapele nopții pot să...
Ovidiu Genaru - 75
de Cornel Galben
N. 10 noiembrie 1934, în Bacău. Scriitor. Fiul lui Constantin Bibire, lucrător în alimentația publică, și al Mariei (n. Vasile), casnică. A început studiile la Școala Primară nr. 2 Bacău (1941-1945)...
\"Georgia on My Mind\"
de Mircea Florin Șandru
Să scrii poeme în timp ce omleta se face scrum Uitată pe flacăra aragazului. Să mergi în pijama Pe stadion, pentru că e gard in gard cu spitalul de urgență, Să ronțăi popcorn la un film rusesc, Să...
Închipuire
de Stănică Ana
Să stau doar eu cu tine Sub stele să vorbim, Să-ți dăruiesc safire Tu să îmi cânți sublim. De noaptea până-n zori Să-ți sorb cuvânt după cuvânt, Iar ochii să-ți adulmec Și să-i trezesc cu un sărut....
Efemer
de Stănică Ana
Să stau doar eu cu tine Sub stele să vorbim, Să-ți dăruiesc safire Tu să îmi cânți sublim. De noaptea până-n zori Să-ți sorb cuvânt după cuvânt, Iar ochii să-ți adulmec Și să-i trezesc cu un sărut....
Apariție editorială și note critice: Aurel Pop și \"Calvarul cuvintelor\"
de Adina Ungur
Am plăcerea de a vă anunța apariția unei noi cărți semnate de Aurel Pop \"Calvarul cuvintelor\" a apărut la sfârșitul anului 2006, fiind publicat la editura Risoprint din Cluj-Napoca. Traducerea în...
Apariție editorială și note critice: Aurel Pop și \"Calvarul cuvintelor\"
de Adina Ungur
Am plăcerea de a vă anunța apariția unei noi cărți semnate de Aurel Pop www. \"Calvarul cuvintelor\" a apărut la sfârșitul anului 2006, fiind publicat la editura Risoprint din Cluj-Napoca. Traducerea...
Geo Dumitrescu, inițiatorul contestării modernismului
de Dragoș Vișan
Geo Dumitrescu, inițiatorul contestării modernismului Șeful generației ”Albatros”, poetul Geo Dumitrescu, rămâne perceput și acum, după recenta lui plecare dintre noi, numai ca un simplu inovator al...
Cum să devii scriitor meseriaș
de felix nicolau
Scrierea creativă (creative writing) este inclusă în mod oficial în programele de studii din universitățile nord-americane. La fel și în Europa Occidentală. În România primele încercări de felul...
