Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"perete de amintire"12783 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefania DavidȘD

Ștefania David

AutorAtelier

membră Zona Nouă membră The Chocolate House "dacă universul viselor, pe care îl numim lume, este aidoma unei case pe a cărei poartă pătrundem stăpâniți de deruta lunaticului, literaturile, la rândul lor, se aseamănă cu ceasurile de perete atârnate în odăile acestei case, ale cărei rosturi dorim să le deprindem. Acum: 1. Este absurd să afirmi că unul sau altul dintre ceasurile cu tic-tac aflate în odăile acestei case a viselor arată sau nu ora care se cuvine. 2. La fel de absurd este să afirmi că vreunul dintre ceasurile din odăile cu pricina se află cu cinci ore înaintea altuia, pentru că, potrivit aceleiași logici, se poate, totodată, deduce că același ceas este cu șapte ore în urmă. 3. Este la fel de absurd să chibzuiești că cel de-al doilea ceas îl imită pe primul, pornind de la faptul că, la un timp oarecare după ce unul dintre ceasuri indică ora nouă și treizeci și cinci de minute, alt ceas din casă indică tot ora nouă și treizeci și cinci de minute." Orhan Pamuk - Cartea neagră

1 poezii, 0 proze

SI

stejarel ionescu

AutorAtelier

Stejărel Ionescu, s-a născut în Ardeal, în lunca Mureșului, la poalele Cușmei Dacilor, sub Măgura Uroiului aproape de Simeria în 05.11.1955, din părinți intelectuali, mama contabilă, iar tatăl, tehnician normator. Copilăria și-a petrecut-o în satul său natal de pe malul Mureșului. Deoarece nu s-au înțeles părinții au divorțat când avea șase ani. Și a rămas să fie crescut de mamă . Clasele primare le-a făcut în satul său, Uroi ,iar cele gimnaziale și primele clase de liceu în Simeria. La vârsta de 17 ani s-a mutat cu întreaga familie la Deva, unde a terminat și ultimile două clase de liceu, la Colegiul Național Decebal De scris s-a apucat destul de târziu, la aproape 22 ani pe când își satisfăcea stagiul militar. Așa se face că prima poezie ce a scris-o întitulată „Dor de țară”, i-a apărut la gazeta de perete a unității militare unde își satisfăcea stagiul militar, și într-una din revistele de profil ale armatei, din București. Între 1976-1977, a avut probleme cu...

15 poezii, 0 proze

Tara Mircea MarcelTM

Tara Mircea Marcel

AutorAtelier

Nascut noaptea. Student. 3. Romana-Engleza. Doua trei corzi rupte pe o chitara, cateva foi mazgalite pe un perete si o multime de prostii ce epuizeaza hardul, asa numite artistice.

1 poezii, 0 proze

Mihai TițaMT

Mihai Tița

AutorAtelier

o fuga pe scari in 89 la taicamiu in brate, spre ultimele etaje. stateam la parter, in militari. prin 92 parca ne-am mutat in baicului. cateva saptamani camera mea si a lu nicu a fost goala, cu linoleu gri pe jos si o draperie pe langa perete. ma jucam cu calaretii aia de care nu stiam ca se agata perdeaua; imi imaginam un tren cu foarte multe vagoane. mihaitita.blogspot.com/

30 poezii, 0 proze

Théodore de BanvilleTB

Théodore de Banville

AutorClasic

Etienne Jean Baptiste Claude Théodore Faullain de Banville, né le 14 mars 1823 à Moulins (Allier) et mort le 13 mars 1891 à Paris, est un poète, dramaturge et critique français. Célèbre pour les Odes funambulesques et les Exilés, il est surnommé le poète du bonheur. Ami de Victor Hugo, de Charles Baudelaire et de Théophile Gautier, il est considéré dès son vivant comme l’un des plus éminents poètes de son époque. Il a notamment découvert le talent naissant d’Arthur Rimbaud. Banville unit dans son œuvre le romantisme et le parnasse (dont il fut l’un des chefs de file). Il professait un amour exclusif de la beauté et la limpidité universelle de l’acte poétique, s’opposant à la fois à la poésie réaliste et à la dégénérescence du romantisme, face auxquelles il affirmait sa foi en la pureté de la création artistique. Œuvres * 1843, Les Cariatides (recueil de poésie), salué par Charles Baudelaire. * 1846, Les Stalactites (recueil de poésie). * 1856, Odelettes (recueil de poésie) * 1857,...

8 poezii, 0 proze

GC

George Florin Cozma

AutorClasic

- Liceul Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung Moldovenesc; - Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu ( 1963-1967); - Premiu de poezie acordat de „Viața militară”; - Premiu de debut al Editurii Eminescu (1973) concretizat în publicarea primului volum de versuri,”Oglinzi în rouă”; - Absolvent al Facultății de Ziaristică; - A lucrat la publicațiile: „Înainte”, „La datorie”, „Viața militară” (devenită „Viața armatei”, din decembrie 1989) și la emisiunea de radio „Ora armatei”; - A scris cărțile: „Oglinzi în rouă” Editura Eminescu (1974), „Anotimp” la Editura Militară (1975), „Pajiștea cu statui” la Editura Militară (1977), „Pecete de etern” la Editura Militară (1982), „Ostașul de la microfon”, „Cadențe”, „Apartamentul de la etajul 18” (împreună cu Ioan Chilom), „Onor la drapel” (semnat cu numele fiului său pentru că i se retrăsese disciplinar dreptul la semnătură), redactarea memoriilor generalului-locotenent ( r ) Emilian Ionescu, „În uniformă pentru...

25 poezii, 0 proze

GC

George Florin Cozma

AutorClasic

- Liceul Militar „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung Moldovenesc; - Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” din Sibiu ( 1963-1967); - Premiu de poezie acordat de „Viața militară”; - Premiu de debut al Editurii Eminescu (1973) concretizat în publicarea primului volum de versuri,”Oglinzi în rouă”; - Absolvent al Facultății de Ziaristică; - A lucrat la publicațiile: „Înainte”, „La datorie”, „Viața militară” (devenită „Viața armatei”, din decembrie 1989) și la emisiunea de radio „Ora armatei”; - A scris cărțile: „Oglinzi în rouă” Editura Eminescu (1974), „Anotimp” la Editura Militară (1975), „Pajiștea cu statui” la Editura Militară (1977), „Pecete de etern” la Editura Militară (1982), „Ostașul de la microfon”, „Cadențe”, „Apartamentul de la etajul 18” (împreună cu Ioan Chilom), „Onor la drapel” (semnat cu numele fiului său pentru că i se retrăsese disciplinar dreptul la semnătură), redactarea memoriilor generalului-locotenent ( r ) Emilian Ionescu, „În uniformă pentru...

0 poezii, 0 proze

Mihaela-Iuliana STANCUMS

Mihaela-Iuliana STANCU

AutorAtelier

DESPRE VOLUMUL "RE-VERS" Mihaela-Iuliana Stancu este o pascaliana trestie ganditoare ce-si inalta subtiratica ei coloana de simtire sub o bolta a varstei ,cand tulburata de vartejuri si patimi solare,cand strabatuta de adierile aromiroare si misterioase ale noptii. Vrajita de indepartate chemari bacoviene sau blagiene,Mihaela ramane un teritoriu poetic insemnat cu pecete razesasca de stapanire.In versurile ei suple, topite in valurile ritmice si simetric distribuite ale unei respiratii lirice proprii,ea canta si descanta,cheama si blesteama,doreste si dojeneste,se daruie si se naruie cu gratia si resemnarea unei fatalitati feminine asumate.Poezia ei adolescenta este un scaldat continuu intr-un lac vrajit,incarcat cu nuferi de trairi si intelepciune nascuti in dulcele namol al iubirii si tasniti apoi floral si candid spre cer. Autenticitatea scriiturii poetice a Mihaelei Stancu sta in simplitate ,fluiditate,lipsa aproape totala de artificii moderne si vulgaritati postmoderne.Este un...

18 poezii, 0 proze

Dancu Andreea-DianaDA

Dancu Andreea-Diana

AutorAtelier

Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.

8 poezii, 0 proze

Miriam Diana PeretzMP

Miriam Diana Peretz

AutorAtelier

Imi plac:napolitanele,Vivaldi,oja,Stendhal,plajele invadate de pasari si supuse de talpi ,oamenii in care ma caut si oamenii in care nu ma gasesc. Deocamdata,imi duc viata intre Bucuresti si Ierusalim,locul unde studiez. yahoo messenger - plajapasarilor

2 poezii, 0 proze

perete de amintire

de Ursu Marian Florentin

Tu nu mai spune nimic! deoarece cuvintele noastre s-au încrustat demult într-un perete înalt cât o așteptare și nu mai avem cum să le descifrăm vreodată, decât de deasupra zborului de pasăre De aceea...

PoezieAtelier

Singuratate

de Goilean Georgiana

Azi sunt singură-n cimitir Doar mărețe felinare Ce fâlfâie-n mișcare Umbre reci de trandafiri . Reci morminte și cruci vechi Aer crud de amintire Fantomatice siluete Mă privesc găsind perechi ... Cu...

PoezieAtelier

nu stiu sa scriu

de Ionut Demetrescu

domnisoara, nu stiu sa scriu, asa ca scrijelesc pe o tampla de pamant, la capatul unei idei, la marginea unui elegant rasarit imbacsit acolo unde nu ma cunosti; nu mi-au ramas decat ochii tai in...

PoezieAtelier

Sfârșit de poveste

de Ruxandra Moholea

am mângâiat lumina de sticlă bătându-mi în ochi povestea castelului de nisip dărâmat într-o seară aproape de mai escorta de stele căzătoare avertizase de mult frigul și norii și ceața golul dintre...

PoezieAtelier

cette obscure clarté

de alice drogoreanu

să-ți pui zilele la piciorul patului înainte de culcare câinele din stomac latră la lună își tremură vorbele ca un perete violat de tristețe subțiindu-se printre degete aici ții mai multe goluri...

PoezieAtelier

în

de tanatescu vlad

am presupus........de lacrimi si pierduti prin cratimi, uitati cu vantul in cuvantul ce picura spre cenusa aurie, inca o marturisire a zilelor de ieri, maine, voi stinge-n ochi taciune de amintire,...

PoezieAtelier

Despre filmul “Katalin Varga”

de Dragoș Vișan

Despre romanul “Dracula” scris de Bram Stoker sau ecranizările sale au scris destui critici de artă. Într-o nouă versiune, cinematografică din 2009, cu titlul “Katalin Varga”, brandul Dracula ne...

EseuAtelier

Șarpele cu ochelari

de Bot Eugen Iulian

El nu-și face probleme, nu-și pune-ntrebări, el nu are amintirea zilei de ieri; n-ascultă muzică, nu citește, nu scrie, nu bea, nu fumează, nu suferă și nu știe decât ceea ce a fost învățat să nu...

PoezieAtelier

Iubita noastra vara

de mircea trifu

Vreau să-mi fac calea doar întors, Să intru-n ieri ca într-o catedrală, Cu aripi frânte de un zbor prea jos, Ca un fecior rănit în ultima greșeală. Deschide poarta sfinților din rame Și gura celor...

PoezieAtelier

apartamentul

de mihu iancu

Apartamentul Se pomeni brusc într-o parcare din spatele unui bloc cu zece etaje, înconjurat de o liniște oarecum suspectă. Vântul adia ușor, un câine de talie mijlocie, cu blana murdară, se tolănea...

ProzăAtelier