Mihaela-Iuliana STANCU

Sunt mânjită cu sângele tău Pe mâini, pe coapse, Pe tălpi; Doar sânge tulbure se prelinge Peste cuvintele ude, Retina-mi soarbe sânge închegat. Am vrut să te ucid Dar erai mort de mult În

Mă caut în ochii tăi, Dar nu regăsesc Urma pasului palid. Privirea ta Nu-mi dezvăluie Nici măcar-ABSENÞA Martoră A existenței mele Efemere.

Þin strâns în pumni Nopți târzii de vară, Și ochii mei poartă Parfum de iluzii despletite Sunt doar anotimpul tău Cu nume uitat.

Mi-am scris destinul Pe copaci înfloriți. Dar merii și-au lepădat Haina de purpură, Și florile și-au țesut Coconi de fluturi Luându-și zborul Spre alte anotimpuri. Visele mele

Eu voi fuma o jumătate Din țigară, Iar tu pe cealaltă. Vom soarbe aceeași picătură de vin Ce ne va ameți Un pic pe mine,un pic pe tine. Vom împărți același Pat neîncăpător, În care vom face

De mână cu umbra-mi De gheață, Mă plimb prin parcul Pustiu. În jur doar tăcere Și ceață Simt pulsul cum bate Târziu.

Pașii iubirii de sânge Se preling sfios prin zăpadă Iar urma prea singură plânge Trecutul nu vrea să îl vadă. Și îngerii-ascund viitorul Sub tălpi maculate de gând Din lacrimi se naște

Iubesc strugurii aurii Ce își scurg tămâia Pe buzele mele; Îmi plac diminetile Pierdute în culorile Frunzelor curgânde; Iubesc joile solitare Ce îmi plouă singuratatea La fereastră Și

În fiecare an, În fiecare toamnă, În fiecare septembrie, În fiecare joi Îmi voi arde visele Și le voi îmbraca în negru; Îmi voi stinge ochii Și le voi da culoarea mortii; Zilele vor purta

Îmi scriu sufletul pe ultima pagină a destinului Cu ghearele înmuiate în cerneală Cu buzele încă murdare De sărutul tău Îmi citesc destinul pe Prima pagină a sufletului.

Nu vei călca peste pașii mei Niciodată Căci toamna Þi-a strivit sufletul Cu bocancii Murdari de ploaie, Dar eu ți-am șters Rănile Cu palmele înmuiate în uitare.

Când timpul își va aburi Lentilele de contact Și ușa își va șterge culorile Îți voi da întâlnire La linia orizontului Să ne bem ceaiul Din cupele munților, Să ne consumăm nebunia În

Un pod Și praf în gânduri Exod La albe rânduri Și fum Ce-i rătăcit pe cord Un drum Spre îndoielnicul meu nord Doar un descânt Mai urlă-n minte Ultimul gând Joc de cuvinte.

În șifonier Zace iubirea Printre hainele Atinse de tine În bibliotecă Stă ascunsă uitarea Din rândurile Ce-ți poartă amprenta Podeaua Mai duce rezonanța Indiferenței tale Rănindu-mi

Într-o noapte de vară Te-ai născut În sufletul meu, În trupul meu… Dar am privit în stele Și-n ochii mei s-a reflectat Jocul Ielelor Ce te-au blestemat pe tine Gând nevinovat, Iar

Trăiesc doar jumătăți de vis, Iubirea noastră nu e-ntreagă, Doar gol, prăpastie, abis E tot ce încă ne mai leagă. Un pat, blestemul și-un păcat Ne vor uni în astă seară Vom bea otrava ce-a

În vara aceea fatidică Ce o purtam scrijelită pe coapse Din ziua nașterii tale, Ne-am ascuns într-un vis nenăscut. Sufletele contopite se revărsau generos Pe așternuturi fără