"pe scaunul meu înflorit din sud" – 22197 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Darie Novăceanu
Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...
1 poezii, 0 proze
desene pe nori
3 poezii, 0 proze
De pe drumuri
Hmmm
3 poezii, 0 proze
Li Tai Pe
6 poezii, 0 proze
Poetul de pe net
NU AM DE DAT
1 poezii, 0 proze
Andremis - O povestire pe luna
Nume: Andrei Alex MIHÃESCU (ANDREMIS) Data nașterii: 21 decembrie 1984, Botoșani Educație: Master (Actualmente): Facultatea de Filosofie, Etică aplicată în societate, servicii și organizații, Universitatea București Facultate: Facultatea de Filosofie, secția Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, promoția 2006-2008 Licențiat în : „Publicitate culturală” Publicații povestiri : 2005 : “Cimitirul” , în revista “Hyperion” – Botoșani ; 2005 : “Răpirea”, în revista “Joc Secund” – Dorohoi 2005 : “Visul”, în revista “Intertext” - Botoșani 2005 : “Violonistul”, în revista “Quanticipatia” – Iași 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul de Botoșani” – Botoșani 2006 : “Zborul”, în revista “Editor” – Dorohoi 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul Literar” - Botoșani 2007 : “Violonistul”, în e-revista “Pasager” 2008 : “Transformarea”, în revista “Jurnalul Literar” – Botoșani 2010 : “Cimitirul”, în e-revista “Faleze de piatră” – București 2010 : “24 iunie”, în e-revista “Faleze de...
1 poezii, 0 proze
Raileanu Sever Iulian
1 poezii, 0 proze
Balaita Simona Adriana
7 octombrie 1981 Un om, Un suflet, Un spirit, O femeie..
28 poezii, 0 proze
Grosan Cristina
2 poezii, 0 proze
Adam Rares-Andrei
267 poezii, 0 proze
pe scaunul meu înflorit din sud
de dan petrut camui
îmi aduc aminte unde era luna pe cer, atunci când primii oameni cuprinși de îndoială au fugit crezând că vor scăpa de ceva ce mie îmi pare că mă pripesc dacă spun lumii să nu se teamă. în acest caz,...
cronica
de holobaca gheorghe
Mircea Stâncel – un revoltat ponderat Volumul de poezie antiorientalia,3, apărut la editura paem, Alba Iulia, 2006, transcrie, parafrazând-o pe Clara Mărgineanu, nostalgia căderii patapieviciene în...
Scena 1
de ioana negoescu
Personaje: M - Moartea - o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate BM - bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră,...
Calul mecanic aducator de zambete
de Mara Ryan
Stația de tramvai e ca intotdeauna plină. Plină de oameni. Imi cer scuze, dar alte mamifere bipede nu am identificat. M-a pufnit râsul într-o zi, gândindu-mă că s-ar putea ca pe toți acei oameni să-i...
Mucenici
de Deminescu Violeta Mirela
primăvara asta are ochii de miel purtat pe umerii tatei în vinerea mare când mă suiam eu la spovedania otăvii în podul din care aflasem dintr-un vis îngerii casei vorbesc nu-l văzusem nicicând pe...
Inimă de ceară
de Trușcă Beatrice Oana
În lumina oarbă a lumânării văd cum umbrele îmi joacă feste, cum dansează un vals dizgrațios pe pereți, ca și când sala balului se afla chiar în odaia mea, pe tapetul ieftin și înflorat. Miroase a...
ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE GÂȘTE
de dorinMOLDOVEANU
Camera de zi a unui sanatoriu de boli mentale, în zilele noastre, primăvară, ora prânzului. Pereții sunt goi, vopsiți în ocru și podeaua în tablă de șah. În mijlocul încăperii stau la o masă 9...
Canapelele
de Raluca Nagy
Da\' ce sunt eu, o boală? Cum adică să te refaci? Mă refac… durează… așa, să mă simt eu ca o gripă, ca o febră, de la care oamenii tre’ să stea să se refacă, să transpire, să aibă frisoane, și într-o...
Intelectualul să fie stâlp de lumină
de Elisabeta Branoiu
Crestin Ortodox Costion Nicolescu: - Prea Sfintite parinte, ce inseamna sa fii arhiereu? Prea Sfintitul Justinian Chira: - Am intrat in manastire cu hotararea sa-mi daruiesc lui Dumnezeu viata:...
