"pe marginea ta" – 22197 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Carmen Moraru
Sînt un cutit ros pe marginea tăișului de dorul cumplit al pîinii fierbinți, și rolul meu se suspendă ruginii, în locul prolificei împărțiri. Un chibrit arzînd e inima mea ajunge-o suflare și gata cu ea.
32 poezii, 0 proze
IunoMav
Nascuta intr-un orasel prin marginea tarii. Incercam inca dintr-a 8a sa cunosc viata..care pe multi fascineaza, dar, asta include multe lucruri.. poate prea multe. Momentan, ma aflu la stadiul "ce sa fac cu aceasta viata de microb?"...sau de "sclav", cum prefera unii sa ne numeasca.
2 poezii, 0 proze
Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în București. Debutul poetic și-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi și în Iașul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeți, Ed. Tineretului, 1969 și Cerul în apă, Junimea, 1970. Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puțin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga și își definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte. Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc... Destin Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de...
7 poezii, 0 proze
Arkadi & Boris Strugațki
Arkadi și Boris Strugațki sunt cunoscuți în special datorită faimoasei ecranizări a lui Andrei Tarkovski, Călăuza, după romanul lor, Picnic la marginea drumului. Hotelul “La crucea alpinistului” este un roman polițist științifico-fantatsic a cărui acțiune se petrece într-un un hotel situat în interiorul unei văi izolate din Alpi. Arkadi Strugatki (1925-1991) si Boris Strugatki (n. 1933) se numara printre cei mai cunoscuti scriitori si scenaristi SF din intreaga lume. In anii '60 ai secolului trecut, ei au revigorat, prin scrierile lor, antiutopia, devenind extrem de populari in fosta URSS. La inceputul anilor '80 li s-a interzis sa mai... publice. Din titlurile lor de mare succes fac parte romanele: E greu sa fii zeu (1964), Melcul pe panta (publicat partial in 1966), A doua venire a martienilor (1968), Picnic la marginea drumului (1971) - care a slujit ca punct de plecare pentru scenariul fimului Calauza de Andrei Tarkovski -, Impovarati de rau (1988) etc. Lupta cu raul! Dar ce este...
1 poezii, 0 proze
Bodnărescu Vasile- Carol
Sunt născut la 22 octombrie 1986 în localitatea Lugoj, județul Timiș, din părinți români: Vasile Bodnărescu din satul Marginea, județul Suceava și soția sa Irina, născută Irina Molnar, din satul Târgoviște, județul Timiș. Am o sora pe nume Irina. Isteț și cuminte, gimnaziul "a fost petrecut" la liceul Pedagogic, din Caransebeș; liceul la Grup Școlar Construcții de Mașini în Caransebeș; facultatea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Protecția Plantelor și ultima etapă a vieții mele de formare școlară s-a petrecut tot la aceeași universitate, urmând cursuri de master la specializarea Utilizării Durabile a Terenurilor Agricole. M-am apucat de poezie în anul 1997, pe 21.10. phlow_punk@yahoo.com
9 poezii, 0 proze
Barbu Ștefănescu Delavrancea
Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București; † 29 aprilie 1918, Iași) a fost un scriitor, orator și avocat român, Membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. S-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era coborâtor din familia unor ciobani vrânceni, „strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și „staroste al cărăușilor din barieră“. Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu: „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împropietărit la '64 ... Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor,...
7 poezii, 0 proze
Dubniuc Elena
Nascuta la margine de tara,pe malul batranului Nistru.
6 poezii, 0 proze
Bangau Cristina Simona
hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...
1 poezii, 0 proze
ana andone
Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...
144 poezii, 0 proze
Leonid Dimov
Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia - d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și un traducător român. Este fiul Nadejdei Dimov și al lui Naum Mordcovici. A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. Căsătorit de două ori: prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia). Este principalul reprezentant al onirismului în poezia românească, explorator al visului ca realitate absolută, obiectivă. Volume Versuri, (1966) 7 poeme, (1968) Pe malul Styxului, (1968) Carte de vise, (1969) Semne cerești, (1970) Eleusis, (1970) Deschideri, (1972) A.B.C., (1973) La capăt,(1974) Litanii pentru Horia, (1975) Dialectica vârstelor, (1977) Tinerețe fără...
106 poezii, 0 proze
pe marginea ta
de Erika Eugenia Keller
tu vii rotund, eu ajung cu muchii încordate tu pedalezi ca spre acasă, eu doar încerc să nu mă rătăcesc de mine frunte cu frunte — prea aproape de gândurile pe care nu le pot îmblânzi îți las buzele...
Elegii pe tabla de șah
de Viorel Darie
Elegii pe Tabla de Șah Viorel Darie Privirile îmi urmăresc insistent fascinanta tablă de șah. Cu cât o privesc mai mult, cu atât îmi pare că ea, tabla de șah, este cu totul ieșită din uzul comun....
tânguire
de Bejliu Anne-Marie
se tânguie viața pe coasa morții lemnul copacului strajă de frunze rădăcini șerpi prin inima corbului în inele răsună toamna ca o prelungire de brațe soarele stinge aprinde melancolii melancoliile...
sinuciderea lui Tarin
de Sunei Ella Maria
Si daca nu poti sa mai opresti iluzia?daca dupa ce ai dorit-o atat .. ea se dovedeste a fi un nimic, o firimitura a Eterelor? Atunci vei vrea s-o ucizi, si sa elimini semnele ei din tine, dar nu se...
Întunecime
de Ursu Marian Florentin
Stăteam pe marginea tăioasă a timpului şi întrebam clepsidra, tu cât mai curgi, nisipule ? fiindcă oamenii vor iertare, nu uitare ! Nu m-am gândit că aş putea fi amintirea copiilor mei, nu m-am...
Regele Universului
de Jianu Liviu-Florian
Regele Universului Pe marginea tarlalei de grâu, mergând în grabă Ei culegeau din spice, și culegeau cu gura Firavele semințe, și le dădeau de-a dura Pe gât, festin al foamei, în fiecare boabă – Și...
nu știu dacă am ajuns acasă
de cezara răducu
câteva secunde înghețate pe marginea ta porțelanată fereastra aceea ignorantă ce refuză să se închidă în noi și bărbatul acesta care a sosit primul în anotimpul meu doar vioara cu marcasite plutind...
La margine
de Stanica Ilie Viorel
ai marginea ta un pas mai departe și îți este dor mai departe de dor îți este greu ai mai umblat pe margine pe linia dintre două hotare dar n-ai trecut niciodată prin același punct nici nu te-ai...
Șah
de Valeriu Cercel
Pe tabla de șah mai erau doi pioni, Reginele-n turnuri de lucru-și făceau, Regii priveau plictisiți la bufoni, Iar caii pe marginea tablei pășteau ; Era timp de pace, fusese remiză Și pierderi de...
