"pandemia" – 767 rezultate
0.01 secundeMeilisearchNicolae VASILE
Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...
116 poezii, 0 proze
alex strenc
Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.
1 poezii, 0 proze
Sesto Pals
Sesto Pals (n. Simion Șestopal, 18 septembrie 1913 la Odessa, d. 27 octombrie 2002) este un poet suprarealist român. Făcând studiile la București și Galați, l-a avut drept coleg de bancă pe Gherasim Luca. Astfel, se aliniează revistei Alge încă de la primul număr al revistei. Semnează uneori Sesto sau D. Amprentu. Arestat pentru pornografie în 1933, este eliberat la intervenția părinților, iar în 1934 devine student la Politehnică pe care o termină în 1940. Emigrează în 1970 în Israel și revine la literatură abia în 1982. Poemele sale au fost publicate în 1998 în volumul Omul ciudat (prefațat de Nicolae Țone) la Editura Vinea - carte republicată în 2003 la Editura Paideia.
7 poezii, 0 proze
Ștefan Ioanid
S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...
1 poezii, 0 proze
Mariana Cârdei
CURRICULUM VITAE Numele și prenumele: CÂRDEI V. MARIANA Data și locul nașterii; 04.08.1947, Joseni, județul Harghita Studii: Liceul Școala postliceală de stenodactilografie și secretariat – secția Limbi străine Profesia: secretar-stenodactilograf-contabil, în prezent pensionară Locuri de muncă: Ministerul Agriculturii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Afacerilor Externe - Ambasade Copii: o fiică, Florence-Susanne căsătorită cu Joseph Pandeli Contact: mianacardei2006@yahoo.com M-am născut în Ardeal, unde mi-am petrecut primii ani din viață, apoi împreună cu părinții mei, Stefania si Vasile, ne-am mutat în Dobrogea unde am absolvit Școala generală. Mi-am petrecut vacanțele la bunicii mei – țărani din satul Coslugea – județul Constanța, unde m-am format ca suflet iubitor de natură și am descoperit frumusețea locurilor, lucrurilor și faptelor. Am învățat ce înseamnă cinstea, dreptatea și spiritul de întrajutorare. Liceul l-am absolvit la...
44 poezii, 0 proze
pandemia
de Ela Solan
astăzi îmi afișez tristețea la avizier vreau să-i vadă toți noul look arată exact așa cum ar fi pictat-o rembrandt ca un braț care își pierde conturul treptat disipându-se în umbre ca un păr negru...
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
de serban georgescu
Când, pe la începutul crizei, am auzit că nu va mai trebui să merg la serviciu, că voi putea lucra de acasă și că voi avea în continuare același salariu, mi-a venit să sar în sus de bucurie. Gata cu...
Pandemia de iubire
de Daniel Dobrica
De-ar fi dragostea un virus cu transmitere în masă Mulți, fără să protesteze, s-ar bloca cuminți în casă Ferecând uși și ferestre, hornuri, guri de-aerisire, Nu cumva să îi lovească pandemia de...
pandemia asemeni iernii
de ovidiu cristian dinica
ca și când te-ai tocmi pentru starea vremii ești convins că rutina se va termina, magazinele se vor închide ca urmare a scumpirii curentului, scoți câinii la plimbare și te înconjori de prieteni...
Pandemia din mine văzută printre lacrimi, dimineața
de Mihaela Mihai
Mă scol dimineața la 5:50 trecute, fix. Mă dau cu grijă jos din patul cald, de parcă nu aș vrea să deranjez pe cineva, Mă feresc de propriile întrerupătoare Mînere, periuță, tubul cu pastă......
ultima dorință
de FLOARE PETROV
pandemia pune pe mine presiune mă culc în plâns mă trezesc în plâns timpul mi-a produs mare aversiune suspine și temeri în suflet am strâns. calitatea vieții a scăzut mult gândesc revenirea la...
m-am izolat în locul cel mai frumos din lume
de Ottilia Ardeleanu
pandemia m-a surprins în inima ta virusul iubirii se preumbla voios prin mine când vorbeam avea un glas prefăcut nici nu mai știu de ce plecasem grăbită cu primul gând la bagaje de mână doar ceva...
criza mondială
de FLOARE PETROV
pandemia generează criza mondială sunt afectate afaceri mari și mici suferința răscolește pacea primordială moartea lovește înarmată cu bici. Dumnezeul vieții este prea departe s-au înmulțit bolnavii...
Pacea
de Gudruman Edison
Pandemia Covid şi Încălzirea globală, accentuând certurile dintre oameni şi popoare, stresul, au mărit pericolul războiului nuclear, aşa cum se spune şi în massmedia. Pe străzi am văzut acum umblând...
în templul credinței
de FLOARE PETROV
pandemia blestemată mă scoate din confort mi-au invadat iubirea virușii agresivi din rugăciuni îmi construiesc un fort să aibă temelia munților masivi. nu las virușii să-mi ucidă credința a Înviat...
m-am izolat în locul cel mai frumos din lume
de Ottilia Ardeleanu
pandemia m-a surprins în inima ta virusul iubirii se preumbla voios prin mine vorbea cu glas prefăcut nici nu mai știu de ce plecasem grăbită cu primul gând la bagaje de mână doar ceva poezie și...
timpii morți
de bianca marcovici
Uneori pandemia ajută Cel puțin mai așezi obsesiv casa Biblioteca, vizionezi filme de cultură Din lumile paralele... Ritmul contează să-l păstrezi Să dansezi salsa Singură Să uiți de comunicarea...
Epigrame trimise la Strehaia 2020
de Chitul Grigore
Tema: Totul despre „Pandemia de coronavirus COVID 19” 1.Premoniţie Port mască, nu strănut şi nu tuşesc, M-abţin,– strângând la piept o amuletă – , Să ies din casă sau să mai vorbesc, De când visez...
pe eminescu îl caut pe țărm
de Ottilia Ardeleanu
să-i spun despre pandemia de poezie despre cum a pătruns virusul pe mulți cum zac acum prin spitalele albe ale hârtiei tratați cu litere imune și semne de întrebare serologice cum se scutură literele...
Astenie de primavară?
de Octav Golic
Afară s-a încălzit. Pandemia ne ține Pe toți în casă!
