Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"nu trebuie să fii bătrân"21948 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
41 rezultate

basarabia_nu_minte

ColecțieEbook3 texte

Basarabia nu minte - roman în pregătire

de Marius Marian Șolea

I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

Theodorescu CostinTC

Theodorescu Costin

AutorAtelier

Viata este un lung sir de urcusuri si coborasuri.Unele sunt mai usoare, altele anevoioase.Trebuie sa reusesti sa supravietuiesti, trebuie sa ramai drept, in picioare, sa infrunti foarta cu capul sus.Dar oare este posibil, oare exista cineva care sa poata afirma cu tot sufletul ca niciodata nu a fost doborat de probleme???Cred ca nu...Oricum, dupa parerea mea dragostea este cea care te poate face cel mai fericit sau cea care te poate cobori in mormant."Cel mai mare dar este sa iubesti si sa fii iubit"(George Sand).

2 poezii, 0 proze

CM

Ciuhurianu Marius

AutorAtelier

student la Universitatea "Gh. Asachi",Facultatea Constructii de Masini si Management Industrial(domeniu:Inginerie economica ),anul III . student la Universitatea "Spiru Haret", jurnalism. Nascut in zodia capricornului, actionez tacit si ma raportez la impulsuri indulcite de o viata boema. ma pregatesc de o reintoarcere asupra celor scrise de mine,,, Studiile de specialitate nu sunt necesare in meseria asta; trebuie totusi sa fii capabil,sa ai anumite atuuri. in unele cazuri ,nu suntem intelesi sau pretindem pur si simplu doar pentru a ne refugia in lumea noastra. comentariile {poate} se pot face oricand,dar sa scrii nu iti poti propune pur si simplu; ACEASTA nu este o bibliografie uneori cer asistentza din partea prietenilor,cand ma pierd printre idei... email: margothchk@yahoo.com

3 poezii, 0 proze

Francis BaconFB

Francis Bacon

AutorClasic

Francis Bacon (* 22 ianuarie 1561 Londra - † 9 aprilie 1626 Londra) a fost un filozof englez. Nu trebuie confundat cu Francis Bacon (pictor) (1909 - 1992) sau cu filozoful Roger Bacon (1214 - 1294). Cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir Nicholas Bacon, Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall, care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism. Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină, conform stilului epocii. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate. Trăind în epoca nașterii științei moderne, Bacon și-a asumat sarcina elaborării unei metode noi, adecvate, care în opoziție cu scolastica sterilă, să favorizeze cercetarea științifică, cunoașterea și dominarea naturii de către om. Condiția prealabilă a făuririi științei și metodei noi o...

0 poezii, 0 proze

SI

Sudu ionut

AutorAtelier

Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.

1 poezii, 0 proze

bogdan ioanBI

bogdan ioan

AutorAtelier

habar nu am ce sa spun cred ca ar trebui ceva sa spun sau ar fii ceva dar nu stiu ,sa zicem ca inca caut sa ma identific, m-am nascut ca orice om normal , am crezut ca o sa scufund in banalitatea sociala insa nu a fost asa, am incercat sa ma integrez intr-o societate prea ostila mie sau poate doar imaginatiei mele. sunt un tip din punctul meu de vedere foarte normal cu nazuinte si vise ce pe aici nu cred ca se v-or implini,de fapt o copilarie intreaga si restul zilelor pana acum am trait si traiesc in visele mele.asta nu inseamna ca sunt vreun introvertit, nicigand, insa in visele mele lumea e perfecta atata tot

31 poezii, 0 proze

Andrei AlbuAA

Andrei Albu

AutorAtelier

Probabil că momentan ascult Andrieș, sau Pink Floyd, doar așa… ca să imi aduc aminte ca poezia nu trebuie să fie nici vulgară, nici rece, nici complicată, nici macabră nici horror. N-am publicat încă nimic. Mai am destulă cafea și răbdare. Dacă vrei mă mai gasești și aici: amfitrion84@yahoo.com . “Marea Neagră e albastră Și pe mal cartofi prăjiți, Domnișoară, dumneavoastră Ce culoare vreți să fiți? Eu v-aș sugera Doar puțin grena Și nimic altceva.” (Alexandru Andrieș- Culori)

43 poezii, 0 proze

MO

Matei Octavian

AutorAtelier

n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...

15 poezii, 0 proze

DC

Dina Calin

AutorAtelier

Nascuta in Bucuresti. Absolventa a liceului Sfintul Sava si apoi a facultatii de Electronica si Telecomunicatii Bucuresti. Decizia de a se dedica scrisului a fost luata la 18 ani, numai ca in loc sa se dedice studiului in acest domeniu, de frica sa nu-si piarda originalitatea, a preferat sa se arunce in viltoarea vietii ca si cum scrisul nu era scopul vietii sale. Intr-o zi, pe masura ce intelegea ca e timpul sa isi tina promisiunea fata de tinara de 18 ani si sa-si descarce desaga cu "scoici" strinse de pe malul marii existentei de pina atunci, a ajuns la concluzia ca scrisul chiar nu trebuie sa fie scopul vietii ei, ci doar unul din scopurile vietii ei, eventual. Astfel incepatoare cu vechime Dina Calin isi aduna rabdarea si tutunul necesare concluzionarii vechii ei obsesii.

21 poezii, 0 proze

Lidia BataliLB

Lidia Batali

AutorAtelier

,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...

20 poezii, 0 proze

nu trebuie să fii bătrân

de Florentin Cristian

Când se vor repezi nerecuboscătorii Pot numai să fixeze grăbit un preț Pentru folositor blana ursului pădurii Se-ntrecă deoarece sunt ei vânătorii Te-ntreabă de unde-i urma strălucirii Deoarece se...

PoezieAtelier

Sclavul stăpân versus stăpânul sclav

de Petre Anghel

Tare greu trebuie să-i fi fost lui Cain, cel dintâi om născut din femeie și cel dintâi născător de întrebări dintre tații noștri. Iar greul i se trăgea, probabil, de la locul în care fusese așezat:...

EseuAtelier

Un timp pentru toate

de Adria Martin

Esti mult prea trista azi Si lasa sa fii trista! Plangi daca vrei Plangi daca poti. Tipa de revolta Cu perna pe fata Daca trebuie sa scoti Din tine tot pelinul Pe care viata Ti-l toarna In picaturi...

PoezieAtelier

Dreptul legal de a te instrui

de ion pascal vlad

Să nu crezi că nu am rumegat înainte de a scuipa cele ce vei citi. Ba chiar, am meditat atât de profund încât m-a pufnit râsul. Un râs de nestăvilit, ca al buldogului Mitrea. Că așa e câte o dată...

EseuAtelier

Lacasul

de Filip Ruxandra

“Nu inteleg! Cum de reusesti sa ramai neschimbata? Te cunosc de o gramada de ani, si totusi… esti la fel ca la inceput. Nu numai fizic, dar si psihic. Cred ca am dreptul la o explicatie…” “Nu ma mai...

ProzăAtelier

Maia

de Monica Ioana Dorgo

(...) -Mamă, nu-mi pot explica splendoarea grădinii în anul acesta, parcă a presimțit că mă întorc acasă, niciodată piersicii, merii,bătrânul păr, daliile, rozele n-au fost mai rodnice ca a cum....

ProzăAtelier

***

de Oana Izbașa

în noaptea asta muzica se aude altfel... știi, nu trebuie să îmi crestezi pieptul de vie ca să îți lași amprenta pe inima mea oricum bate în ritmul în care clipești tu de când ne-am cunoscut trăiesc...

Atelier

Eu, la feminin (5)

de Magdalena Vaida

Cine n-ar vrea? În pofida tuturor evidențelor, căci bătrânețea nu e frumoasă. Deloc. Nu trebuie decât să privești în jur. În fond, amânarea morții e problema noastră a tuturor. Atâta doar că este cam...

EseuAtelier

Ziua de mărturisit

de Eduard Burlacu

-Măi, băiete, tu ești prost... Trebuia să știi că viața pute, să nu te încrezi în toată lumea, să nu fii naiv. Dilema asta mă frământă de-o viață. Cum aș putea să mă apăr fără să renunț la ceea ce...

ProzăAtelier