Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"nu mai cred de mult în intersecții"22006 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate

basarabia_nu_minte

ColecțieEbook3 texte

Basarabia nu minte - roman în pregătire

de Marius Marian Șolea

Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Realdo TokacsRT

Realdo Tokacs

AutorAtelier

Biologie si geografie: 18 mai 1981 - atunci m-am nascut. Era o zi atat de luminoasa incat mama si-a zis ca trebuie s-o vad. Si a tipat pana m-am indurat sa ma despart de ea. Locul faptei: Faget, Timis, orasul castanilor. Studii: Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest, Timisoara, absolvita in 2004. Am mai inceput un master, dar am renuntat... la timp :) Activitati (mai mult sau mai putin) relevante: - poezii, in volumul colectiv "Pasii de roua", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - eseuri, in volumul colectiv "Cartea de admiratie", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - poezii, volum de autor, "Intemperiile fericirii", Editura Dacia Europa Nova, 2000. Toate au fost publicate poate prea devreme... -din 2000, ma reintorc la literatura, parca pe un alt drum... mai sinuos... dar mai savuros. Ocupatiuni actuale: Ziua - nerecunoscator ocupant al unui birou de "multinationala" unde pun umarul fara tragere de inima la construirea unui capitalism in care nu (mai) cred; Noaptea - la...

32 poezii, 0 proze

Corneliu Traian AtanasiuCA

Corneliu Traian Atanasiu

AutorAtelier

Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI...

583 poezii, 0 proze

Mihaela LicaML

Mihaela Lica

AutorAtelier

Nu-mi place sa vorbesc despre trecut. Poate din lasitate? Ma tem sa vorbesc despre ce am fost, ca nu cumva sa nu-mi mai pot opri lacrimile. Totusi... Am fost jurnalist militar si mi-am iubit meseria. Pro Patria m-a invatat sa traiesc, sa iubesc oamenii, sa-mi iubesc neamul si sa inteleg natura romaneasca. Cine poate crede cata puritate si dragoste de viata poarta uniforma de camuflaj? Am crezut in iubire si am plecat din tara. Am crezut ca iubirea nu are granite. Inca mai cred. Doar ca, de data asta, nu a fost pentru mine... Sunt din 2002 in Germania. Prea mult... Ce mai e de spus? Multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar, stiti... e adevarat: fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea. Ma voi intoarce. Pana atunci am sa fac tot posibilul sa contribui cumva la promovarea unei imagini pozitive pentru Romania in lume. Avem doar atatea minuni!

1 poezii, 0 proze

I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

Stăncioi NatanaelSN

Stăncioi Natanael

AutorAtelier

"Unde și când m-am ivit în lumină nu știu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperișele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pânea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară." (Lucian Blaga)

13 poezii, 0 proze

BM

buceac meda

AutorAtelier

M-am nascut acum 27 de ani in orasul bihorean Oradea. Am terminat Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" din acelasi oras, iar, mai apoi, am urmat cursurile facultatii de Istorie si Geografie a Universitatii Oradea, profil Geografia Turismului. Dupa terminarea facultatii, in anul 2009, m-am casatorit, mutandu-ma in judetul Suceava, unde ma aflu si acum. Anul acesta vom sarbatorii aniversarea a patru ani de la casatorie. Nu am copii dar imi doresc enorm de mult. Imi place sa scriu poezii, dar pana acum nu am publicat numic, considerand ca nu am prea mult talent si nici pregatire, ci doar o pasiune. Nu am un stil anume, vreau doar sa vad daca ceea ce scriu atrage atentia macar un pic, si deasemenea, imi doresc sa invat din critici. Cred ca acest site ma va indrepta spre o continuare sau spre o renuntare definitiva.

4 poezii, 0 proze

Popa VivianaPV

Popa Viviana

AutorAtelier

Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...

37 poezii, 0 proze

PN

Petcu Nina

AutorAtelier

Sunt eu..si atat!..Asta as putea spune despre mine, in masura in care nici macar eu nu ma cunosc..Cunosc doar fragmente din mine si din ceea ce eu reprezint...sunt o straina intr-o lume straina..si cu toate astea sunt nepretuita, nu sunt atat de mica intr-o lume atat de marunta din mana divinitatii..sunt usor nebuna si usor introvertita..sunt om si barfesc fara sa vreau, sunt om si gresesc fara a avea neaparata cunostinta de asta, sunt om si mint cand cred ca spun de fapt adevarul si fur (chiar daca numai meserie!)..si plang..si rad...si ma intristez atunci cand ar trebui sa rad de fapt..din pacater sau din fericire,iubesc animalele mai mult decat pe oameni..asta-s eu..iar detaliile nu ar mai conta!

1 poezii, 0 proze

bodea emil felicianBF

bodea emil felician

AutorAtelier

Eu sunt mereu prezentul și trecutul! Viitorul?!... deocamdată, să vă rămână vouă, celor care citiți! Nu-mi aparține!... după cum nu-mi aparține nici lumea asta, literară! Mă muncesc să devin om, învelind cuvântul, în așa fel, încât frumosul să se miște între demon și sfânt! Am scris mai demult că vreau să găsesc linia frântă și curbă, deoarece, linia dreaptă-continuă, o găsise Brâncuși. Adevăr vă spun! nu caut nimic cu adevărat !.... orișicât aș căuta, dau numai de mine, care după părerea unora și poate și a altora- nu sunt mare lucru! Am absolvit liceu, facultate, masterate și chiar păcatele unora, dar asta nu cred că are prea multă importantă. Oricât de mult mă străduiesc să mă accept, e adesea foarte greu să nu mă revolt!

710 poezii, 0 proze

nu mai cred de mult în intersecții

de cezara răducu

toamna asta cobor în mine clopot mi-e gîndul în trupul scării revelații umede lichefiate într-o lumina tamisată de neînțelesuri te dezvălui de suflet sunt altfel cu o certitudine în mîini fără tine...

Atelier

Te-am visat iar

de Maria Gheorghe

M-am tot întrebat: cum se face ca ești cu o dimineață înainta mea, apoi cu o seară?! Și n-am vreme să-mi răspund, că mă trezesc pe marginea nopții, unde îmi dai brânci în vis... acolo e realitatea...

Atelier

Întâia venire

de Dan Gabriel

APOCRIFÃ La început a fost Albu… Nu știu de ce l-au numit așa, poate fiindcă avea nevoie de un nume pe certificatul de naștere și părinții au ales primul cuvânt care le-a trecut prin minte, pesemne...

ProzăAtelier

Mostenire de smecher

de Roland Florin Voinescu

Moștenire de șmecher Cum nu se mai găsește de lucru și majoritatea pleacă din țară pentru a lucra, întâlnirea atunci când se întorc este motiv de sărbătoare. Astfel, un grup reunit de prieteni...

ProzăAtelier

Intersecții interioare

de Iuliana Serban

Motto: \"Adevărul pentru om este ceea ce face din el un om\"- Antoine de Saint Exupery Cele mai adevărate momente de fericire le-am trăit în fața unor oameni, gesturi, cărți, opere de artă, monumente...

ArticolAtelier

Decembrie

de Caragata Cristiana Oana

Decembrie nu-i pentru scris poezii mă gândeam traversând intersecțiile înghețate de pe Ștefan cel Mare și cu toate astea trebuie să închid anul două mii douăzeci și unu cu trei sute șaizeci și cinci...

Atelier

tu si cu mine

de ispas florin ciprian

Sti, de cand ai plecat, cerul toarna intr-una picaturi de stele peste mine iar ploaia de dor nu a incetat nici acuma.Din mainile mele arse au rasarit sute de copaci care cresc fara mila, care ma...

EseuAtelier

Telepatie (4) - Mirajul Listelor

de Vlad Solomon

Vineri e zi scurtă, mulți se plimbă, eu lucrez până la 13.00. De obicei îmi fac ultimele târguieli, ajung acasă pe la 14.30, închid telefonul și faxul, mă bag în pat, iau ziarul Yedioth Aharonot,...

ProzăAtelier

La cules de rodii în cartierul Rahova 3

de Anni- Lorei Mainka

Prin 1965, mersul la doctor se numea „mergem la policlinică“. Acolo era domna doctor care “te face bine”. Da, mă făcea bine. Era doamna doctor Dessila. Nu știu de ce o mai țin minte. Era foarte...

ProzăAtelier