Mostenire de smecher

Moștenire de șmecher Cum nu se mai găsește de lucru și majoritatea pleacă din țară pentru a lucra, întâlnirea atunci când se întorc este motiv de sărbătoare. Astfel, un grup reunit de prieteni ciocnesc câte o halbă în cinstea fericitului eveniment. - Hai noroc, Costică ! - Noroc, Mitică ! - Să trăiești, Georgică ! - Ce mai faceți, bă băieți, de când nu v-am mai văzut ? - Ce să facem, Costică ... e ... uite și noi, am fost la muncă prin străinătate, de-aia nu ne-am mai întâlnit. - Da, da și eu la fel. - Da, bă băieți, am văzut multe locuri. - Frumos p-acolo, ce să zic ! - Bă, muncă, muncă, da’ ... am mai făcut și noi un ban, am văzut locuri noi. - Da, bă băiete ! - Hai, la mai mare ! - Să trăiți, bă, băieți ! - Mult noroc și sănătate ! Ciocnesc și beau toți pe nerăsuflate. Apoi trântesc halbele pe masă și rămân îngândurați. Ocazia de a vedea alte țări le-a schimbat mentalitatea, le-a creat o nouă perspectivă asupra lumii. - Bă, băiete, e frumos pe acolo, începe să vorbească Costică. - Da, bă ! aprobă Mitică. - Așa-i ! e de acord și Georgică. Beau din halbe privind în gol. - Da, bă ... da’ noi aicea e șmecheri, sare Costică. - Da, bă, noi s’tem șmecheri, intervine și Mitică. - Așa-i, să vă spun eu ... că am fost în Anglia la muncă. - Așa ?! - Păi, o dată, c-am fost în Londra ... așa ... era un drum închis, nu știu de ce, dar era un indicator, drum închis. - Probabil se lucra ceva ?! - Da, probabil ... e, bă băiete, nimeni nu trecea p-acolo. - Ai numai spune ! - Dacă-ți spun ! - Chiar așa ? - Bă, nimeni nu trecea și era numai un semn. - Bă, ce proști englejii, ăștia. - Da, proști ! - Păi, la noi, a pus un semn ... - Mai multe semne, nu unu’. - Da, mai multe, a pus și niște garduri de fier ... - Și când a venit unu’ cu mașina, a împins gardurile și-a trecut. - Păi, da, bă, șmecheri, nu ca ăia proști. - Și după vreo oră nici gardurile nu mai era. - Nu ?! - Nu, le vânduse la fier vechi. - E, cine ? - Cum, cine ? Șmecherii ! Nici unul nu mai zice nimic, cad pe gânduri. Beau rar cu înghițituri mari și se gândesc fiecare la momentele petrecute în străinătate. La un momente dat Georgică rupe tăcerea. - Și străzile ... fără gropi, fără șanturi ... - Fără denivelări, continuă Costică. - Fărăr valuri, completează Mitică. - Da, păi, am fost în Germania. - Și ?! - Și, ăia, avea drumurile bune, toți mergea frumos unu’ după altu’, sta la semafoare, și, bă băiete, dacă-ți spun. - E ?! - Ãia, da prioritate și în intersecțiiile fără semafor. - Cine, mă, nemții ? - Da ! - Bă băiete, cred că-i zice prioritate de dreapta. - Ce, mă, și la nemții e cu priorități, cu d-astea ? - Da, cred, că am auzit eu ceva, acu’ cinșpe ani când am învățat pentru carnetu’ de conducere, cred că am auzit. - Bă, eu, n-am învățat nici când am dat examenu’ de conducere, da’ acu’ după douăș’ de ani ... bă, io-s smecher. - Așa-i, cum să dau eu prioritate, nu pot, că-s șmecher. - Păi, da ... ăia-s proști. - Sigur, să nu știi tu să ocolețti o groapă, să te bagi să-i tai fața. - Fac slalom cu mașina, mai ceva ca la examenu’ de conducere. - A, și strada Frunzelor, aia de a asfaltat-o acu’, ai văzut e numai valuri. - Zici că e pistă de încercări de mașini. - Aici la noi să înveți conduci, devi șmecher. - Nu la ăia, strada bună, toți conduc frumos, ăia e proști - Noi suntem șmecheri ! - Ãia de proști ce sunt, nici accidente nu știu să facă. - Da, păi, ce șmecheri ca noi, să vezi ce accidente catastrofale suntem în stare să facem. - A, apropo de spitale. - Așa ! - Am fost în Franța, la muncă. - Așa, și ? - Într-o zi, cum lucram eu pe un șantier, m-am împiedicat și-am căzut. - Aoleo ! - E, n-am avut nimic, o mică julitură, dar ăia nu, m-a dus la spital. - Cum pentru atâta lucru, ce proști. - Bă, m-a ținut sub observație douășpatru de ore. Mi-a făcut o mie de radiografi și analize. - Dar chiar proști ăia. - Păi, acum câteva zile, i-sa făcut rău lu’ soacră-mea. N-am chemat salvarea, am dus-o eu cu mașina, am zis că poate ajung prea târziu. - Și-ai ajuns ? - De ajuns, am ajuns, dar era nu prea târziu. - Daca-i mers ca șmecheru’, repede. - Da, da’ la semafoare m-am mai oprit. - Cum, stai la semafor ? - Nu, bă, stau la verde. - De ce la verde ? - Păi, să treacă, șmecherii, pe roșu din partea cealaltă. - A, așa ! - Da ! - Și ? - Ãștia la spital la noi, șmecheri. - Da, nu ca franțuzii. - Ãia, v-am zis analize peste analize, o valiză de radiografii aveam, auzi ! - Și la noi ? - La noi, a luat-o pe soacră-mea, i-a dat un pahar de apă chioară ... - A, bun ! - I-a pus un plasture, și ăla era deja folosit că nu se mai lipea, sta atârnat așa, și a dat-o ... - E, ce i-a dat ? - A dat-o afară, șmecheri ! - Da, bă , ce șmecheri ! - Asta înseamnă să fii șmecher, nu ca ăia proști, analize, radiografi, la noi meserie, în trei secunde ai rezolvat pacientu’. - Da, dar treb’e să ai grijă să-i iei adresa. - De ce ? - Să știi unde-l găsești, când moare, să te invite rudele la pomană. - Nu-i mâncare ca pomana ! - Ce-a mai gustoasă masă, pomana ! - Am avut un unchi, șmecher tare. - Ai lasă-mă ! - Da ... o viață a mâncat numai pe la pomeni. - Da, bă băiete, nu ca ăia proștii prin UE, să te duci la magazin, la piață, să cumperi, să cari sacoșe. - Și când te gândești că treb’e să te și muncești ca să ai bani. - Aoleo, lasă-mă ! - Păi, eu ... muncesc trei luni la negru prin Anglia, Germania și apoi tot restu’ anului trăiesc ca șmecheru’ p-aici. - Păi doar n-o să muncești o viață ca prostu’. - Când poți să furi ca șmecheru’. - Păi, ăia proști, avea magazin mare și doar o fată la casă, mamă, ce mai luam ... degeaba adică. - Da, păi, și eu, ieșeam cu buzunarele pline și plăteam doar un pachet de țigări, șmecher. - Ãia niște proști, odată, ne-am pus și noi niște muzică, stai unde eram ... da, în Spania. - Și ? - Și, a chemat, vecinii, poliția. - De ce, că ați pus muzică ? - Da ! - Ce proști ! - Păi, acasă, când dau muzica la maxim, pune și Vasile de la doi și el la maxim, pune și Grigore, are ăsta niște boxe, îți cade tencuiala. - La mine-n bloc, am pe unu’ la parter, a lu’ Tăvăleală, îl știți și voi, scoate ăsta boxele pe geam și când dă drumu’ la muzică, ți-se usucă rufele pe balcon de vibrații, c-are niște boxe de șmecher. - De unde are ăsta așa boxe de șmecher ? - Zice că le-a furat de la nu știu ce magazin de electronice, de prin Italia, pe la Roma, e șmecher. - Și cu ce le-a adus, șmecheru’ ? - Zice, că cu mașina ! - Șmecher, ce să mai ... - Da, și ăia proști, n-ai văzut ce mașini au. - Păi, da ! - Auzi, să schimbi tu mașina la doi sau la trei ani, sau când a apărut un model nou. - Da, ce proști, păi, ale e mașini. - Da’ ce-au ? - Dacă le schimbă așa des înseamă că au ceva. - Păi, mașina treb’e să țină mulți ani, nu așa la cățiva ani să o schimbi. - Bă, ăia e așa proști că atât timp cât ține o mașină, nici nu-i dechide capota. - E, nu ?! - Nu, bă, îi pune benzină și atât. - Chiar e proști, păi, să nu desfaci tu motoru’, să nu schimbi tu în fiecare săptămână bucșe, rulmenți. - Bă, io-s așa șmecher, sâmbătă am schimbat rulmenții și-s așa de șmecher că sâmbăta care vine schimb și pivoții. - Da, și eu sunt șmecher, în fiecare sâmbătă dimineața sunt la mașină, trebuie să repar ceva. - Și, ăia-s atât de proști că dacă se strică ceva la mașină o duce să i-o repare. - Da, și dacă face naveta cu mașina la mulți kilometri ... - Așa ?! - Le plătește statu’ sau primăria sau cine le-o plătii despăgubiri, le dă scutiri la impozit. - La impozite ?! - Nu, la ăia e impozit, că e proști, la noi e impozite că suntem șmecheri. - Păi, io-s așa de șmecher, că după ce am rupt o roată-n gropile primăriei, tot eu plătesc și reparațiile și taxele și impozitele. - Bă, da știu că ești șmecher. - Da, și de șmecher ce sunt, îmi mai mărește și impozitu’. - De ce ? - Păi, dacă plătesc atâtea, sunt șmecher am bani, e, atunci am de unde plătii, și-mi pune impozit de șmecher, mai mare. - Da, nu ca proștii ăia de afară, care cu cât are mașina mai mică plătesc mai puțin. - Dacă ești șmecher, plătești tot. - Și ce mașini sunt alea, alea nu-s mașini. - Nu ?! - Păi, nu ... i-a uite ce mașină de șmecher am eu. - Care, mă, rabla aia ? - Care rablă, bă, mașina aia a folosit-o socru-meu, ca șmecheru’, o viață. - Da, o viață a avut o singură mașină, chiar că a fost șmecher. - După care mi-a lăsat-o mie. - Tot de șmecher ? - Tot de șmecher ! - Păi, ca proștii ăia, am fost la muncă în Elveția ... - Ai numai spune ! - Da, și-am stat la o familie, el era muncitor, ea caseriță. - Și ? - Și avea el mașina lui, ea mașina ei și bunica avea mașina ei. - Ce proști, plătea fiecare separat la atâtea mașini. - Chiar că-i proști, păi, eu de șmecher ce sunt, țin mașina-n parcare și merg cu nevastă-mea cu tramvaiu’. - Având așa multe mașini ăia pe acolo, nici nu știi pe care o lași la copii, moștenire. - Nu știi ? - Păi, pe care, pe a lu’ ta-su, pe a lu’ mă-sa sau pe a lu’ baba ? - Pe a lu’ nici unu’, că le vinde, n-apucă să le mai dea moștenire. - Așa-i ! - Nu se compară cu noi, noi s’tem șmecheri. - Păi, da, noi avem mașini serioase, bune. - Da, cum v-am spus, eu o am de la socru-meu. - Da ! - Am folosit-o și eu. - Da ! - Și de șmecher ce sunt, o las la copii, moștenire ... de șmecher.