"nu există pace pentru învinși" – 21948 rezultate
0.04 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Mihail Iacob
Nu știu exact unde începe biografia și unde se termină obiceiul prost de a te explica în fața unor oameni pe care nu-i vei întâlni niciodată. Scriu uneori din reflex, alteori din lipsă de altceva mai interesant de făcut cu gândurile. Nu există o linie clară între ceea ce „vreau să spun” și ceea ce iese efectiv pe ecran — și probabil nici nu ar trebui să existe, altfel ar deveni prea ordonat și ar pierde sensul de joc. Imi place ideea că un text poate să pară important doar pentru că a fost scris cu suficientă încredere, chiar dacă în interiorul lui nu se întâmplă nimic, nici 13% sigur... Nu cred în versiuni finale ale oamenilor, doar în schițe mai mult sau mai puțin abandonate. Dacă ai ajuns până aici căutând o concluzie, probabil nu o să găsești una. Nici eu nu o caut.
1 poezii, 0 proze
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Matei Octavian
n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...
15 poezii, 0 proze
Stoica Alexandra
Imi place vantul. Imi plac norii care ascund in spatele lor speranta soarelui. Caut sa ma cuibaresc prin munti. Ei sunt casa mea. Nicaieri nu ma simt mai libera ca acolo. Urc pe culmi ca sa pot fi mai departe de realitate. Primul meu „succes literar“ a fost in clasa a V-a, cand am scris compunerea „Frunza”. Era o poveste trista despre trecerea timpului si greutatea cu care ne despartim de trecut, apoi de viata. Bineinteles, pe vremea aceea nu cunosteam complexitatea de care vorbesc acum. Pe atunci eram multumita ca am reusit sa personific o frunza si sa creez o poveste deosebita. Apoi au urmat alte publicari in culegeri de eseuri si reviste ale liceului –am fost eleva a Colegiului National I. L. Caragiale, din Bucuresti – din cadrul unor seminare interdisciplinare. Apoi am scris doar pentru mine. Dar mi-am dat seama ca mi-ar placea ca numele meu sa insemne ceva, pentru ca in lumea asta exista un loc si pentru mine. Imi sunt foarte dragi lucrurile provocatoare. sau imi place sa-mi...
4 poezii, 0 proze
Cristian CUTEANU
Sunt arhitect...și precum în arhitectură există o anume poetică, îmi place poezia ca formă de exprimare interioară sau exterioară. Cand scriu trebuie ori să mă regăsesc, ori să mă transpun și orice cuvânt sau literă își are filozofia ei poetică. Poezia nu este o tehnologie literară ci o stare literară, ea nu poate sa existe constransă, supusă, dar pentru scufundarea cititorului in aceleiasi stări, poezia are nevoie dea putea fi simțită, aproape palpabilă, și pentru asta suntem nevoiti sa cautăm, sa găsim, să propunem tehnici. Mesajul, sensul, forma poeziei trebuie aleasă, pentru că induce stări. Stările cititorului chiar dacă nu le putem decide noi, dar le putem încerca.
24 poezii, 0 proze
Daniel - Dumitru Darie
03.12.67 - Ziua în care am luat contact cu această lume. Și cum în registrul de nașteri figuram inițial ca decedat, se pare că a fost o simplă întamplare faptul că am primit acces liber către viață. Iar ca o coincidentă, numele mi-a fost compus prin telefon. Darie era, căci altul nu putea fi, părinții au ales Dumitru și nașii au mai adaugat și Daniel. Astfel viata mea s-a legat de litera D: 3D-uri ale numelui și încă odata 3D(ecembrie). 03.12.1967-14.09.1974 - O copilarie legată de preocupari ciudate: mecanică, electricitate, tâmplarie. De câte ori ai mei bunici nu au trebuit să mă opreasca să nu le stric scândurile pentru a face "căsuțe" pentru câini și pisici. Din acea vreme și acum mai există o "căsuță pentru Laica", made by 3D, 1973. 15.09.74-15.06.82 - Scoala generala din Pristol. Cu rezultate... pot spune multe toți colegii mei... 06.07.82 - Admiterea la Liceul Traian Drobeta Tr. Severin 15.09.82 - 15.06.1986 - Liceul Traian, secția Matematică -Fizică 15.09.88(89) - 15.07.94 -...
13 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Bangau Cristina Simona
hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...
1 poezii, 0 proze
Mihail Dumitru
Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...
5 poezii, 0 proze
Lorelei
M-am nascut intr-o minunata zi de Mai, rezultat al dragosetei pentru iubire, dintr-un muntean de pe plaiurile dulcei Bucovine si o floare de la ses, intr-un cartier din Bucuresti. Cautatoare a fascinantului si neobisnuitului, dorind libertate in miscari si gandire…..au fost elementele cu care parintii mei au inteles ca trebuie sa ma incurajeze. In timp, am invatat sa traiesc fiecare clipa, s-o pretuiesc, s-o simt. Am invatat sa traiesc frumos, sa iubesc dragostea pentru iubire, sa daruiesc din ce am, sa nu-mi pierd credinta in oameni si speranta chiar daca Lectiile de Viata pe care le-am primit au fost, uneori, destul de dure si mai am de invatat multe. Imi place sa-mi astern pe hartie gandurile, impresiile, dorintele…..ma iubesc pentru ca exist si iubesc Viata in aceasi masura. Am avut o copilarie fantastica, am invatat sa iubesc si am cunoscut natura in toata splendoarea ei, m-am contopit cu ea sub toate formele, am simtit-o cu fiecare fibra a trupului. Din 1987 lucrez in Ministerul...
14 poezii, 0 proze
nu există pace pentru învinși
de Leonard Ancuta
sunt zile în care știu că tot ce-i mai important să ne spunem nu ne spunem că de fapt esențialul e în spațiul gol dintre cuvinte pentru că totul are un cod în care e scris & cuvintele sînt ca ploaia...
nu există pace pentru învinși
de Leonard Ancuta
sunt zile în care știu că tot ce-i mai important să ne spunem nu ne spunem că de fapt esențialul e în spațiul gol dintre cuvinte pentru că totul are un cod în care e scris & cuvintele sînt ca ploaia...
Frumosii Invinsi
de Leonard Cohen
Cartea întîi Istoria tuturor CATHERINE TEKAKWITHA, cine ești tu? Ești (1656-l680)? Să fie destul atît? Fecioara irocheză? Ori Crinul de pe Malul Rîului Mohawk? Pot să te iubesc în felul meu? Sînt un...
După un joc urmează un alt joc
de Cezara Nica
Era întuneric și nu vedeam nimic. Încercam să mă ascund de cineva, de toți, de ceva, de tot. Îmi părea că fug, că singura mea șansă e ca ei să nu mă vadă, să nu mă prindă. Toți stăteau ascunși,...
Liniștea
de lupu ionut catalin
Povestirea următoare a câștigat locul III la Concursul National de proză scurtă Helion – 2014. Povestirea a apărut și în revista electronică Gazeta SF, nr. 44 din noiembrie 2014. “Se iartă...
Al doilea răsărit
de Arthur C. Clarke
AL DOILEA RÃSÃRIT Arthur C. Clarke ― Uite-i, rosti Eris, ridicându-și membrele anterioare și întorcându-se pentru a privi în jos, spre valea cea lungă. Pentru o clipă, uitase de durere și de...
Vercingetorix, eroul și Cezar, cotropitorul.
de Turcu Gheorghe
Vercingetorix ( 72-46 î.Hr.) , general și mare patriot, fu proclamat șef al tuturor populațiilor galice, care luptau pentru independența țării lor împotriva oștilor romane invadatoare, conduse de...
Balada instinctului
de Ionut Acrudoae
... cu un suflu fugar, ființa se prăbuși în genunchi. Privea arma uciderii, printre valuri și coerențe fuzionate. Apoi întoarce privirea spre trecut, deschizând fereastra spre o clipă pe care, dacă...
Lev Tolstoi (”Război și pace”) vs. André Castelot (”Bonaparte Napoleon”)
de Roman Anamaria
Când am început să recitesc cele două cărți, am vrut să-mi reactualizez în memorie această perioadă din istoria Europei, privită și redată din ambele ”tabere” participante la această Istorie. Și să...
