"noaptea și alte zile" – 20103 rezultate
0.04 secundeMeilisearchPier Paolo Pasolini
"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...
1 poezii, 0 proze
Mihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Ioana Balea
Sunt un călător dornic de autocunoaștere. Pentru mine, scrisul este terapeutic, un soi de evadare din cotidian, o eliberare necesară, dar mai ales desfătătoare. Nu am realizări, nici țeluri prea mari. Pe timpul zilei mă pierd în mulțime, sunt o altă figură dintr-un oarecare birou, dar noaptea, doar noaptea, lampa mea mă luminează doar pe mine. Eu și gândurile mele. Prezentul este un jurnal online, o descătușare, un sport extrem al sufletului meu nestatornic.
76 poezii, 0 proze
Matei Albastru Gavril
Semnături: Matei Gavril, Gavril Matei, Matei Gavril Albastru, Gavril Matei Albastru, Matei Albastru... (n. 3 octombrie 1943, Săliștea Nouă, jud. Cluj - d. 22 mai 2008, București) A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. Coleg de generație cu Ioan Alexandru și Gheorghe Pituț. A lucrat între anii \'70-\'80 în redacția revistei Luceafărul. În ultima perioadă, era redactor la Editura Academiei Române. A debutat cu versuri în revista „Tribuna” (1962) și, editorial, cu volumul de poezii „Un copil lovește cerul” (1968). Mai este autorul volumelor: „Glorie” (1969), „Pur” (1971); „Împărăția” (1972), „Între floare și fruct” (1974), „Noaptea definitivă” (1978), „Patria libertății” (1979), „Steaua nebunului” (1982), „Povești auzite de la bunicul meu” (1983), „Un spațiu mai curat” (1991), „Pur și alte poezii & alte referințe critice” (2001), „Omnia 60 – Inedit 1” (2003). Unele sunt de poezii, altele de proză.
2 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Mary Oliver
Mary Oliver s-a născut la 10 septembrie 1935, Ohio, U.S.A. A frecventat Universitatea de Stat din Ohio și Collegiul Vassar dar nu a luat vreun titlu important. A lucrat ca secretară la Edna St.Vincent Millay. Cărți publicate: „Nici o călătorie și alte poeme” (1963), „Râul Styx, Ohio și alte poeme” (1972), „Călătorul de noapte” (1978), „Primitivul american” (1983),”Casa luminii” (1990), „Noi poeme selectate ” (1992), „Pinul alb” (1994), „Manual de poezie” (1994), „Pășunile albastre” (1995), „Vântul de Vest: poeme și poeme în proză.” (1997), „Reguli pentru dans: manual pentru cititul și scrisul în versul clasic” (1998), „Orele de iarnă: proză, poeme în proză, și poeme” (1999), „Bufnițele și alte fantezii: poeme și eseuri” (2003), „De ce mă trezesc devreme” (2004), „Eseuri și alte însemnări” (2004), „Sete” (2006). Locuiește în Provincetown, Massachusetts – America. A câștigat Premiul Pulitzer în 1983, apoi National Book Award în 1992.
1 poezii, 0 proze
George Murnu
George Murnu (n. 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia - d. 17 noiembrie 1957, București) a fost un scriitor, traducător și istoric de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu "Un veac de poezie aromână"), membru corespondent al Academiei Române. Cel mai prestigios scriitor aromân modern, George Murnu, s-a născut la 1 ianuarie 1868, în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești - Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Yugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi...
9 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei Claudiu
M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...
2 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Vladimir Holan
poet ceh, nascut la 16 septembrie 1905 ; incepe sa scrie versuri de timpuriu si debuteaza la 21 de ani, cu volumul \"Evantaiul visator\" 1933-1938- redactor la revista \"ivot\" ( Viata)a Asociatiei artistilor; in 1968 primeste titlul de artist al poporului; in volumele publicate dupa 1960, mai cu seama in cele mari trei poeme, \"Noaptea cu Hamlet\", \"Toscana\" si \" Nopatea cu Ophelia\"( neterminat)se afirma ca un liric reflexiv, atras de marile teme ale iubiii si mortii; a scris si cateva culegeri de proza poetica si s-a remarcat ca un mare traducator moare la 31 martie 1980 Opera Evantaiul viselor-1926 Triumful mortii- 1930 adiere- 1932 Arc-1934 Vis - 1939 Primul testament - 1940 Noapte cu Hamlet - 1963 Noapte cu Ophelia - 1973 Toscana -1963 Toamana 1 vanatorii ce ar navali acum asupra indragostitilor ar orbi de prea marea apropiere. Tot asa este un pacat sa ucizi un sarpe, caci nu se zareste nici o femeie moarta. Desi aerul de pe deal bate in culori cel mai putin galben e galbenul...
0 poezii, 0 proze
noaptea și alte zile
de Carol Daniel
zilele mele se subțiază ca viața peștilor dintr-o fregată parcă aș trăi într-un port care nu există nici pentru ape nici pentru nimic ca un asfințit singurătatea mea își aruncă năvoade în depărtare...
despre moarte și alte obsesii
de emilian valeriu pal
A nins toată noaptea și prin stratul subțire de zăpadă încă se mai vedeau frunzele putrezite ca niște bandaje îmbibate cu tinctură de iod desprinse de pe un bolnav. Cîteodată moartea rezumă un om în...
Prințesa mea
de marcel narita
Prințesa mea, Ce ani întregi te-am căutat, Și alte zile nu voi sta Pân’ oi găsi ce-am cutezat, Să văd în tine draga mea! Prințesa mea, Ce noaptea mă veghezi pe-ascuns Cu ochii blânzi și...
Amintiri dintr-un muzeu din Norvegia
de remus eduard stefan
Zilele trecute am fost la mare. Acolo am văzut pescăruși, scoici, alge și multe femei frumoase. Unele purtau coliere, altele știau să cânte la mandolină, dar cele mai multe nu purtau nimic și nici nu...
Vanturi...
de marian burghiu
Unde ești tu Lumină De dicolo de dimineață Unde zbuciumul nefirescului devine rid Iar viața și lucrurile respiră prin libertatea ta... Nu-i chin nici dogoare numai adâposturi provizori pentru...
Reminder - II -
de Emil Iliescu
25 mai. O dată pe care Alexandra nu o va putea uita ușor. Existaseră în viața ei și alte zile ce fuseseră subliniate cu linia roșie a importanței lor. Prima ei zi de școală. Primul sărut sub castanul...
Septembrie Fierbinte
de Mihai Diacencu
Am fost placut surprins de raspuns !sti ai dreptate ca sa ceri trebuie sa si oferi,asa ar fi corect. eu am fost pe aman2 mai mult ca sa te vad din nou!nu mi-ai trimis nici o poza !si ajuns acolo am...
Să nu scrii dacă salvatorii dorm
de Sorin Stoica
Cineva, undeva, scrie. Scrie o poveste. Printre elfi, șamani, balauri, femei cu barbă și alte personaje fantastice mă bagă și pe mine în scrierea lui despre lumi cum doar în cărți se găsesc. Când te...
Balada munților
de George Topârceanu
I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu...
Din scurt
de Gabriela Marieta Secu
Simt Crăciunul acesta abrupt, așa din scurt... Poate e de vină ploaia, poate energia risipită de aiurea, poate prea multe griji inutil rumegate... Poate neputincioasa bătrânețe a alor mei părinți,...
