Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"ninsori in palma mea"1176 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
34 rezultate
IR

Ion Rosca

AutorAtelier

Nascut si copilarit tare demult in com Bulzesti, jud Dolj Acum... Sunt un arhanghel coborât De pe un zid de mănăstire Și căruia i s-a urât De-atâta searbădă iubire. Privirea nu-mi mai cată-n cer Fiindcă la mine, sub sutană, Se află-ascuns un lucifer, Simțind iubirea ca pe-o rană....etc etc In rest... inginer... mi-e dor... A,am publicat doua volume de poezii: Ninsori târzii, în 2006 la editura MJM Craiova și Decor în asfințit în 2008,la aceeași editura. Lansare de carte, critici literari locali, sinceri, fericiti ca au citit aceste cărți (cunoașterea nu aduce totdeauna nefericire)

1 poezii, 0 proze

Mihai HendeaMH

Mihai Hendea

AutorAtelier

„ Mihai este numele care le venea prima datã în minte soților Hendea din Zalãu dupã nașterea celui de-al doilea copil al lor. De aici și pânã la a-și numi odrasla așa a fost doar un drum scurt. A șadar, bãiatului lor, nãscut pe data de 3 martie 1986, i-a fost trecut în certificatul de naștere, în dreptul numelui - „Mihai Hendea”. Dupã absolvirea școlii generale și a Colegiului Național „Silvania” (secția „Stiințe sociale”) din orãșelul de la poalele Munților Meseș, Facultatea de Stiinte Politice și Administrative , sec ția Jurnalism, din cadrul Universitãții Babeș-Bolyai Cluj-Napoca l-a primit pe Mihai ca boboc în 2005. Întotdeauna cu motto-ul „Mama proștilor e tot timpul gravida” proaspãt în minte, Mihai are tentative repetate de a se ține cu dinții pentru ca aceastã mamã cu mulți copii sã nu-l adopte și pe el. Cu ninsori rupte din pove ști sau zile însorite de primãvarã, ce-i aduc bucurie în suflet; cu...

10 poezii, 0 proze

Marius RobescuMR

Marius Robescu

AutorClasic

Marius Robescu(născut.20 martie 1943,mort.20 octombrie 1985). A urmat cursurile liceului Tudor Vladimirescu și ale Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București. A debutat în coloanele revistei"Luceafărul", în 1965. A publicat volumele de versuri: Ninge la izvoare(Ed.Tineretului,1967) Viața și petrecerea(Editura pentru literatură,1969) Clar și singurătate(Cartea Românească,1972) Utopia ninsorii(Cartea Românească,1975) Spiritul însetat de real(Cartea Românească,1978) Inimile de platină(Cartea Românească,1980) Pielea minotaurului(Cartea Românească,1982) Joc și înviere(Cartea Românească,1985) Ideograme(Ed.Eminescu,1986) (Date preluate din volumul Poezii apărut la Editura Vitruviu/1996)

9 poezii, 0 proze

VF

Vasile Filip

AutorClasic

Vârful cu dor - Editura Junimea, 1979 Cerbul de pâclã - Editura Junimea, 1983 Sansa ninsorii - Editura Junimea,1988 Tropare - Editura Trinitas, 1998 Pasãrea de rouã - Editura Portile Orientului, 1999 Amurg - Editura Tehnopress, 1999 Poemele tranzitiei - Editura Tehnopress, 1999

8 poezii, 0 proze

ninsori in palma mea

de Anne Marie Oprea

nu mai stiu sa cred. mi s-a intamplat intr-o dimineata sa simt ca iubesc, si am ramas uimita. senzatia aia de bucurie, de zambet pe care nu-l poate sterge nimic, m-a patruns pana in oase, mi-a dat...

Atelier

Târziu

de Adela Popescu

Þii minte când ne-am ascuns sub pașii unei ninsori?.. Gândul tău rămăsese aninat de tâmpla mea amară, În jurul nostru se zgribuleau atâta înfiorare și culori.. Mirat,tu căutai în palma mea neliniști...

PoezieAtelier

cod roșu

de Vali Nițu

suntem două cercuri albe câștigate la tombola de ninsori îmi e foame de buzele tale și nici nu mai beau potolit de curgerea ta spre mine e soare astăzi Bi și pe culme rufele sunt bătute de ger cămașa...

PoezieAtelier

autodenunț

de Ioan Grigoraș

- tu nu mai exiști am ținut pumnii strânși în tot acest răstimp atât de strânși încât au început să sângereze ai devenit fluid te-ai diluat în beția sângelui meu n-am avut vreme să te sorb din căușul...

PoezieAtelier

autodenunț

de Liliana Trif

tu nu mai exiști am ținut pumnii strânși în tot acest răstimp atât de strânși încât au început să sângereze ai devenit fluid te-ai diluat în beția sângelui meu n-am avut vreme să te sorb din căușul...

PoezieAtelier

Silviu Tudor-Saladjiar - înmulțind limitele cuvântului

de Maria Prochipiuc

Plesca Adriana Doina veșnic îndrăgostit de cuvinte admirator al sensurilor facil alergător printre meandrele timpului frământat de trăiri contradictorii creator de imagini realiste foc împărțit între...

EseuAtelier

Viscol de țărm

de Dragoș Vișan

Viscol de țărm Dragoș Vișan vijelios am viscolit nepotolit ceru-ți din larg tot dinspre far și nava mea mușcă din țărm smulge perdea spume din păr iubito cred că biciuit malul tău drept mi-este suiș...

PoezieAtelier

Blesteme

de George Topârceanu

Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii, Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gîndul, rămas în urma mea, O a ghicit zicînd pre ea: În două surcele...

PoezieClasic

Poeme

de Leonid Dimov

CINÃ CU MARINA Lasă-mă cerule să râd pe spate: Mi-au gâdilat inima frunzișe vărsate. Livadă rece, ninsori ce scuturi, Nu mă lăsa să dorm somn cu fluturi. Ceară ce picuri de sus, din pădure,...

PoezieClasic

lustrație

de postu marin

motto: nuferi galbeni ai rupt pentru mine atunci când lalelele roșu-nfloreau florile tale ah florile tale creșteau toate din lacrimi de-amor pentru tine au ramas doar petalele triste … eu stau la...

Atelier

urme prin zăpadă

de FLOARE PETROV

iarna mea e plină de intemperii vântul viscolește cu rafale mari dar nu mai tremur și nu mă sperii am legat destinul meu de cronicari. ei îmi povestesc de anotimp sublim cu ninsori stelare și cu...

PoezieAtelier

Anotimpurile iubirii

de Maricela Suciu-Murgeanu

Sunt lacoma dupa tine Sunt lacoma dupa dragostea ta Bratele tale - straja pentru mine Iti simt mirosul ierbii dupa ploaia primaverii Si zâmbetul cald - curcubeu pe cer Spuma valurilor si puzderia de...

PoezieAtelier

Frământarea intimă

de Nicolae Labiș

Am lunecat. M-am poticnit, strivind Sub tălpi o floare ori o cochilie, Ori poate mi-am strivit fără să simt Inima mea, în piept ascunsă, vie... N-am să mai spun ce am greșit și când... Vreau...

PoezieClasic

Umbre și praf

de Dafina David

Sunt sigură că îmi rămâne mărgeaua asta de lumină strânsă în gură- pe pulpe se bate ultima streașină de cer a ninsorii; curge în râu plesnind în crenguțele de zahăr. Îmi amintesc de tine, stăteai de...

PoezieAtelier

mirajul din zori

de FLOARE PETROV

întâmpin Lumina sacru musafir îmi dă entuziasmul fără echivoc sufletul captează reflexe de safir la o cafea cu mire pe Soare-l invoc. când melancolia îmi produce stresori mă cuibăresc în palma unei...

PoezieAtelier

Ninsori de april

de Vasile Mihalache

Făpturi de putregai: Sprijinite în bastonul de cretă al zilei Își vând amintirile pe nimic- Le cumpără nurorile și pruncii. Iată-le cum calcă Pe trepte de apă, după Mărunțiș rostogolit în rigolă:...

PoezieAtelier