Mediu
Viscol de țărm
Dragoș Vișan
vijelios
am viscolit
nepotolit
ceru-ți din larg
tot dinspre far
și nava mea
mușcă din țărm
smulge perdea
spume din păr
iubito cred
că biciuit
malul tău drept
mi-este suiș
și-ți intru-n doc
la tine-n corp
venindu-ți strâns
marin spre sân
când te pronunți
lumină fierbi
ieșind din soare
picură-n dinți
grăbita ploaie
senin de smulgi
din nori trident
pe cer arunci
spumele-n jet
mare îi fierbi
pe norii frați
ieșiți în turme
spre port grupați
iubito -mi dau
din gât spre piept
strigăte-n fiert
trăsnit te vreau
așa de mult iau
ars mângâieri
că-i bine musai
să rup tăceri
navig prin vid
deschidem morți
ninsori surori
ce ne-nfășor
îndoiți goi
spre ce să las
mâna-n popas
pe ce să-ntind
viața-n colind
femeia mea
devine stea
îmi uit un cot
pe al ei șold
îmi pierd capul
rup ciorapul
și-i desprind
sânii prin vid
calm cutreier
iubiri de ieri
și-mi las în ger
corpul stingher
oi țapi iezi miei
saivan celest
calcă-a mister
pe mușchii mei
mă vezi luând zbor
nu mă întorci
pământ pe ape
în cer departe
norii mi-ascund
deșertic drum
când moartea-i cum
știți orișicum
roua-mi trage
astrele-n alge
talpa-mi sparge
iar astrograme
îmi iau avânt
schiez și-ți cânt
pe-un fost surâs
pe drept cuvânt
unde-mi duc
liniile feței
îmi vâjâie rea barba
păru-i vânt mai turbat
stâncile-s praf unde calc
epavele ocolite taraf
la anu’ se-aruncă
salturile delfine
plonjoane festive
trec alte linii pe mutră
inima se spală-n
sarea-amară de mare
și-mi sărez sărutare
iubitei mele-n poală
cuvintele-mi orbite
ce zi rahitică de iarnă
ce rație de săpuneală
prin nămeții-n loc repaus
dintre oameni de zăpadă
deodată vorba mea
n-a mai dat peste alți ochi
întrebând rănind în jur
ci se lăsă orbește sesizată
mâna-mi dreaptă ce strângea
umerii-n palmă c-un aer
necald de curând infect
s-a lipit de-un puroic vid
iar fața mea nu găsi măcar
un smoc de barbă
două sprâncene
din bunii mei bătrâni
dispărură genele luminii
obrazul nepătat
buza neumflată
bărbiile frunțile cefele
aplecate-n nopți de veci
fața mea află în jur de sine
numai tabula rasa
terra incognita
oameni de chipuri spoliați
oamenii nereconstruți
nici de cel mai ager
portret robot
unde sunt
ubi sunt ubi
cui sunt Domine ante nos
răspuns
îmi bătu-n timpane
din cele două ventricole
ale inimii-ncordate:
hei tu
hoit om de lut
n-ai chip întors
de la gât în jos
ca noi toți
așa că fă-ți
capul sloi
trupul fiord
brațele bețe
și tălpile schiuri
pune-ți sub cască cip
și-ți va albi sângele-n chip
fii var nestins
iarna ultimei suflări
cum ne este nouă fața
vara prin duhori
să nu vrei culori
peste noi
când lumea e-un măcel
de-al lor
pus așa de savant
la cale-n ploi
cu timpul îți va conveni
să mărești pârtia cu renii dați
să-ți faci oglinzi și rame
din sudorile ce-acum te trec
îți va înveli iubita
țurțurul la pachet
iar copiii ți-or umbla
să-ți înghețe rău la piept
din ce sac
din ce bagaj
o să vrei măști
ca să apari
cumva
prin ce chin
urli din
năstrape capilare
necrozate
pentru ce
translucid ești
dacă-ți scazi statura ziua
și-o îngrași diform noaptea
n-ai oare
chip hain
să împrumuți la morți
n-ai acest chip
ce ți-l cerșim ???
001564
0