"muștar de echinacea" – 750 rezultate
0.01 secundeMeilisearchOANA MARTIN
Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...
10 poezii, 0 proze
muștar de echinacea
de silviu dachin
Întâmplările, fie ele mari sau mici, ne ajung pe fiecare din noi în zile obișnuite. Nu ai cum să îți programezi ieșirea din comun. Zilele neobișnuite sunt daruri și trebuie să fie ciudat să îți faci...
inadmisibil de inconfundabil
de Ioana Barac Grigore
inadmisibil de inconfundabil poezie [ ] parodie dupa “irezistibil de incredibil\" de RaduLucian - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de ioana barac grigore 2004-07-20 | | e un leu si...
Jurnal de furtună
de coniosi-mestesanu vasile
Jurnal de furtună Mi-e groază, Doamne, că mă știi jegos cu zdrențe fine căptușindu-mi viața cu adevăruri putrede momindu-mi piața și cu credința slabă pân\' la os. Mi-e teamă, Doamne, că mă vezi...
Featuring
de Stefan Caraman
interviu în vis se făcea că eram într-o sală de bal toată lumea dansa salsa încercau să treacă pe sub o bară pe care scria “ego” îi distra faptul că nu reușeau stăteam pe-un taburet și luam notițe...
Chelnerita Sofia
de Ioana Barac Grigore
Sofia nu era copil din flori. Si nici din spuma berilor la halba. Priviti-o cum pluteste printre nori De fum carpati purtand o pana alba! Pe mese cu miresme de mustar Rostogoleste zaruri in pahare....
Libris intoxicatum
de Sorin Stoica
O carte e un glonț imediat după armistițiu, e secera unui agricultor înfometat în ditamai lanul de grâu, o rachetă lansată de Elon de la Mizil, e un biberon de o mie de litri, plin, într-o...
orion
de Leonard Ancuta
șșșșș nu mai plînge iubito, am iubit, am iubit luna dar am părăsit-o am alunecat din stea în stea, nu mai suspina ești iubita mea a mea, numai a mea sunt un extraterestru dependent de carbon, îți...
Ștergerea pozelor
de dorin cozan
După doi ani, ne-am întâlnit într-o seară, într-o parcare pe care o frecventam. Am urcat în mașina ei și am dat drumul cuvintelor ca unor câini dresați să parcurgă distanța de la gura ei la a mea....
Portofelul cu două carduri
de Liviu Nanu
Era o dată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai nara, o persoană de vîrsta a treia de sex masculin și alta a cărei vîrstă n-o cunoaștem, dar cu abilități fizice normale, de gen feminin, așa cum din proprie...
gaudeamus sigismund
de Liviu Nanu
absolvenții cîntau bucuroși gaudeamus igitur mai puțin el, care nu pricepea latina și i se părea că sună mai firesc sigismund decît igitur și nici nu auzea prea bine cu urechea dreaptă dar în fond,...
Noi și lucrurile pe care le mâncăm
de Leonard Gratian
Și stăm în bucătărie la ora aceasta, la lumina rece a unui bec LED, și mâncăm cireșe direct din punga de hârtie, scuipând sâmburii în chiuvetă, un sunet mic și umed în liniștea nopții. Și gustul e...
Foișorul cu vise - V -
de Emil Iliescu
Caut azi printre ruinele casei ei și încerc să recompun topografia camerelor. Vreau să găsesc locul unde își avea dormitorul. Acolo unde am petrecut în compania muzicii și a albumelor de călătorie,...
îngerul de muștar
de silviu viorel păcală
uneori mai văd pești alteori urme de mucegai papilele gustative ale dantelei orientate spre întunericul meu un coșar cuprins de spaimă cu ochii mijiți ies în dimineața cuvintelor ud de nesomn într-o...
Bobul de muștar
de Stelian STANCU
A fost un dar, Dar neașteptat E poate doar un divin har De a primi un bob pătat. El bobul de muștar, se știe E mic, prea mic ca bob Dar când învie Se face mare, dar nu snob. Surprindere, neverosimil...
Versetul unui bob de muștar
de Eugen Popiți
Dumnezeule, iată-te, în sfârșit, într-o privire a cărei seninătate dezinvoltă dă citire versurilor mele preferate, astfel, Doamne, încât mi-e de-ajuns atât cât să cred în Tine. Dar să nu dea Dracul...
Hotel de cinci stele
de Vasile Mihalache
E târziu la amiază? Sau devreme la prânz? Soarele ciugulește cu o rază Boabele de muștar, ca un mânz. Numai puiul de vrabie Înghite șarpele boa, Poetul alege o sabie Și reușește abia din a noua...
Zile de vară
de Silviu Somesanu
Zile de arșiță, zile de sete, se topesc nisipurile deșertice ale lunii pe boabele de muștar ale soarelui, istovindu-se-n căutatele ape. Se zbuciumă sângele urcând prin rădăcinile copacului din trup,...
Zbor de pescăruș
de Ioan-Mircea Popovici
cred în cei care-și asumă toate părțile problemei ai noroc îmi spune ecoul din același joc toate costă dar cel mai mult costă neîncrederea și prostia când i-am zis: fată, zilele astea trebuie să-ți...
Amalgam de zile fripte
de l
Aripi de porumbel alb Pe fereastra unei case gri Intuneric patat de culoare Tipete in soapta Legaturi sublime Intre flori si antene Coloane de frunze Pereti de piatra Rasarituri si apusuri Timp si...
