"mi se părea că întineresc" – 20778 rezultate
0.05 secundeMeilisearchEvie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Mario Paparadzzi
Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...
10 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Ciprian Cioiulescu
M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...
2 poezii, 0 proze
Popa Viviana
Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...
37 poezii, 0 proze
tudose florin
Scapat in viata acum 20 de ani,pe fundul unui ocean de capete frematande,ma regasesc ca un ins ce se indragosteste de fiecare secunda mai nesatula de a sa faptura.O insiruire de ani sau fapte mi s-ar parea inutila.
1 poezii, 0 proze
Dan Boldeanu
"Nu este imposibil de dovedit, daca ai cateva cunsotinte psihologice si o repeti destul de des, ca un patrat este, de fapt, un cerc. In fond si la urma urmei, ce este un cerc si ce este un patrat? Simple cuvinte, care pot fi manipulate in asa fel incat sa ascunda ideile de baza." J. Goebbels. Mi se pare normal ca atunci cand te nasti si te dezvolti in mizeria unei taceri generale impuse, sa te intrebi la un moment dat: "Cum au reusit sa ne tina sub control atat de mult timp?" Si tot incercand sa afli, scormonind si adulmecand prin gunoaiele arhivelor, realizezi ca...pur si simplu au reusit si vor reusi mereu. Cine? Cei care isi dau seama ca putem sa fim redusi la tacere prin propriile noastre cuvinte. De fapt, cu cat tipam mai tare, cu atat mai adanca este linistea din jurul nostru. traim intr-un conglomerat de furtuni de sunet, bine ascuns intr-o mare de liniste totala. Tacerea dinainte de EL nu a disparut; singura schimbare este ca au aparut tipetele din noi.
5 poezii, 0 proze
Stan Virgil
Salut dragi scriitori anonimi! Am aflat de curand de site-ul acesta si mi se pare foarte interesant ca lumea inca mai citeste... ba mai mult, ca lumea inca mai scrie intr-o societate de manelisti, jocuri video si filme violente! What can I say... sunt un tip cu studii medii, cu un an de actorie si innebunit dupa lectura si scris... Motivul pentru care aplic pe acest site este simplu: Am inceput scrierea unui roman, si m-ar interesa din partea voastra cateva impresii sincere, asa... ca de la un scriitor anonim la un altul. Am sa pun cateva fragmente din romanul meu in zilele urmatoare. Nu prea se incadreaza cuvintele mele in chenarul \"Biografie\" ci mai degraba ca o scrisoare de introducere, insa detaliile tehnice nu prea m-au interesat nici sa le expun si nici sa le primesc de la altii. Sunt un om al esentei, nu al superficialului. Asadar, sper sa fiti cat mai sinceri in a-mi da o nota textului pe care il voi scrie. Va urez mult succes si voua in aceasta arta care din punct de vedere...
1 poezii, 0 proze
Ana Ionita
ai mei spun ca iarna lui '80 a fost frumoasa... apoi am absolvit Institutul Teologic din Bucuresti...altceva nu mi se pare mai important in anii scursi. imi place poezia simpla, rotunda, desculta ! rasfoiesc (inclusiv aceste pagini electronice) si vad danteluri, falduri, cuvinte fortate, dar, surprinzator, apreciate... cu riscul de a ramane mereu "in lucru", randurile mele vor pastra o linie curata, explicita, ortodoxa. si atat cat Hristos ingaduie, voi fi sensibila excursiei minunate pe care o numim "viata", voi incerca sa o pictez in litere... atat cat ma pricep...
34 poezii, 0 proze
Aurelian Stroe
Am aparut pe lume mai devreme sau mai tarziu decat mi-as fi dorit. La inceputul educatiei mele, civilizatia m-a obligat sa scriu cu mana dreapta, iar acum, imi mai aduc aminte cateodata de asta, cand nu pot tine pixul si ma chinui sa scriu incet, incet cu mana stanga. Nu sunt insurat, cred ca nimeni inca nu s-a gandit la mine ca la un sot, iar copii se pare ca am fost (ne)norocos sa nu am. Iar la final, ca noi toti,... o sa cam mor.
14 poezii, 0 proze
mi se părea că întineresc
de Ștefan Petrea
mi se părea că întineresc minunile nu se întîmplă din simplul motiv că nu există o cauză reală a existenței lor toți murim și e păcat de atîta sfînt duh irosit pentru a face o minune Dumnezeu e un...
35 mm timeline (2)
de Ioana Petcu
(După o săptămână în care cățelul s-a pișat de câteva ori pe receptor, în care femeia ca un bărbat a primit niște scrisori de la Praga, iar Bărbatul care a renunțat la el s-a apucat să scrie...
În sfârșit s-a terminat
de Ana-Stefania Dita
PERSONAJE: MORA- soția lui Mitică, pensionară MITICĂ- soțul Morei, pensionar DORU- prietenul lui Mitică, poștaș (Mitică stă pe canapea savurându-și cafeaua și citind ziarul, în fața canapelei este o...
*****
de Cristina-Monica Moldoveanu
am început să îmbătrânesc și deocamdată e încă amuzant dimineața mă trezesc cu brazde adânci pe obraji iar peste zi dau înapoi și întineresc seara brazdele sunt mai mici nu mă mai recunosc tare...
Oglinda si pendulul 12
de Cristian Vasiliu
O priveam. Demonul îmi sfășiase indiferența, iar eu, șovăind, m-am supus nedeslușitei slăbiciuni ce mi se răsucea în piept... Îmi alergam fară să vreau ochii pe chipul ei adunând sentimentul de...
onirică
de Ioan Postolache-Doljești
de unde eram mă priveam cum dormeam în patul larg, doar în chiloţi, cu braţele-n părţi, crăcănat, ca-n desenul lui Leonardo, doar capul era pe o parte şi-aveam ochii închişi. eram uşor, levitam după...
rugăciuni și blesteme pentru îndrăgostiți
de Leonard Ancuta
rugăciuni și blesteme pentru îndrăgostiți cînd iarba miroase a buze străine și sub ochi o ceață de zahăr ars se prelinge așteaptă-mă, zdreanțo, cu bătăile inimii așezate dinainte așa cum pui masa...
Vă place Brahms?
de Maria Prochipiuc
Vă place Brahms? Da, îmi place Brahms! ... dar, știi, nu e cazul meu... nu, ... nu mă pot gândi la așa ceva. Ca și furtunile , amintirile răscolesc prezentul, imaginile se derulează în prezent. E o...
Conița Lena: O voce delirică
de Valeria Manta Taicutu
Asemănător, ca efect asupra cititorului, cu „Figurile de stil” ale Ilenei Roman, volumul „Ușă de biserică” (Editura Junimea, Iași, 2005) semnat de Conița Lena (pseudonim amuzant și sugestiv pentru...
Zona bentonică
de Carmen Sorescu
Motto: Până la urmă poezia e o gelatină extrasă din oase / Nu sunt diferită de alte femei și eu port un copil în pântec. Ai ceva anume care iese la iveală doar când suntem singuri Nimeni nu știe,...
