"ma bag si eu in seama" – 21135 rezultate
0.03 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Adrian DUMITRU
Inca nu am. Ma multzumesc sa traiesc, din cand in cand. În ce privește ce am apucat să fac până acum, pot să declar (dacă trebuie...) că după executarea perioadei de detenție liceală, am recidivat și am absolvit Facultatea de Drept (Universitatea Româno-Americană) și Facultatea de Istorie (Universitatea București), în ani diferiți (recte, 2001 și 2002). Între 2003 și 2008 am căutat să îmi umplu timpul cu câteva burse: Erasmus (Paris, 2003), EFA (Atena, 2005 și 2006), IFPO (Damasc,2006 și 2007), Getty Library Research Grant (Los Angeles, 2007), MEN (Paris, 2008). În prezent, sunt doctorand al Universității București în cotutelă cu Paris IV - Sorbonne. Cât privește viitorul, ține de contingenții lui Aristotel, unde nu îndrăznesc să îmi bag nasul.
24 poezii, 0 proze
ma
8 poezii, 0 proze
Ma bucur ca e secret
23 poezii, 0 proze
Ma Mai Cheama Si Maria
1 poezii, 0 proze
Marius-Andrei Zoican
4 poezii, 0 proze
Radu Marian
25 poezii, 0 proze
Daniel Dan
Ma lupt cu mine si ma biruiesc.
33 poezii, 0 proze
Mihai Chitez
Ma caut , asemeni tie, gandul meu...
23 poezii, 0 proze
mike ionescu
ma declar Masterbou; pe deasupra imi place sa iau ce e mai hazliu din viata; se spune ca rasul meu e demonic; degeaba se zice?
6 poezii, 0 proze
Fidy
Ma vei cunoaste pe parcurs !
38 poezii, 0 proze
ma bag si eu in seama
de popescu dragos marian
vine versul meu inuman! in pragul nemuririi tonti aici sta si versul meu inuman . uneori sunt alb ca o aglomeratie de pescarusi, alb ca palpairea lor cinstita acum coatele ruginite cruzesc painea in...
Manual de resuscitare a criticului, în zece pași
de Cosmin Dragomir
Primul pas: Alegi o dimineață frumoasă, preferabil aprilie tîrziu, cel mai bine o dimineață luminoasă de luni, să-ți meargă bine toată săptămîna. Te uiți la horoscop, dacă cumva o dai în bară pe la...
Virgulă
de Elena Marcu
Sunt virgula. Semnul acela mic și încurcă-lume. Da, da, știu, mă alint spunând asta, accept că sunt o pacoste uneori, dar asta e doar o chestiune de aparență, doar sunt virgula! Inspirați, dați-vă...
Cearta cu mine insumi 2
de Andreescu Costel
Da, într-un fel așa e. Vin să dau lecții altora când nici eu nu am habar pe ce lume trăiesc și ce vreau de fapt cu adevărat. Toată tevatura asta și ascunsul după deget nu ține în fața adevărului care...
La Pelicani
de ioan albu
Subsemnatul, Ion Gabure, declar următoarele În sara zilei de 24 la caderea nopții mă aflam la barul La pelicani din comună. Nu este adevărat că băusem pentru că nu mai aveam cont la bar fiindcă deși...
Dumnezeu și pinguinul.
de remus eduard stefan
Și Dumnezeu a ajuns cu consoarta la noi în trib. Bucuria cu care l-am întâmpinat e lesne de înțeles! Desigur, tot Youssef, cu calul lui, Totem, a fost cel care i-a adus de la gară. Dumnezeu ar fi...
Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - Oglinzi - 2
de marin badea
Fii în mine ca eternele toane ale vântului aspru, tot bolborosesc, coborând scările, asta ca să par preocupat și să nu fiu nevoit s-o salut pe cotoroanța din garsoniera de sub mine, care stă,...
Socializare în delir - Nuntă cu general
de Corneliu Traian Atanasiu
Stă oarecum în firea omului să-l respecte și să-l admire pe celălalt (dacă nu de-a dreptul să-l invidieze). Mai ales cînd acesta are și succese sau realizări care impun prin prestigiul lor social,...
