"mă simțeam ca un ciorap desperecheat" – 21133 rezultate
0.03 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
ZZZ
Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...
7 poezii, 0 proze
ma
8 poezii, 0 proze
Ma bucur ca e secret
23 poezii, 0 proze
Ma Mai Cheama Si Maria
1 poezii, 0 proze
Marius-Andrei Zoican
4 poezii, 0 proze
Radu Marian
25 poezii, 0 proze
Daniel Dan
Ma lupt cu mine si ma biruiesc.
33 poezii, 0 proze
Mihai Chitez
Ma caut , asemeni tie, gandul meu...
23 poezii, 0 proze
mike ionescu
ma declar Masterbou; pe deasupra imi place sa iau ce e mai hazliu din viata; se spune ca rasul meu e demonic; degeaba se zice?
6 poezii, 0 proze
mă simțeam ca un ciorap desperecheat
de Liviu Nanu
i se spunea șamanul dar el era doar un psihiatru ce își deschisese cabinet pe o stradă cu duzi și liliac oamenii veneau la el cu lacrimi în ochi îi povesteau istoriile lor triste și banale depănau...
în goana vieții
de bianca marcovici
inelul de logodnă-pagină de jurnal Reparații de bijuterii Am avut o zi cu peripeții. Am ieșit din casă pâna la Grand Kanion. Aveam o idee fixă. Inelul de logodnă, vechi de 150 de ani , transmis prin...
billy boy
de Anghel Geicu
despre băiatul cu bube pe față cel plin de negi pe mâini și picioare, ala cu părul roșcat de îi spuneam noi dinte pauză și vorbea rârâit cel ce venea la școală cu aceiași pantaloni uzați mirosind a...
3 poezii
de george vasilievici
vreau sa fiu îngropat în piramida aia mare și strălucitoare. în piramida aia construită din capetele străbunilor mei. îmi donez și eu capul de asemenea spre a fi pus în completare la marea piramidă,...
Drumul
de Cristian Oravitan
Cand eram mic visam sa plec; departe; sa fiu independent, sa nu mai am, zi si noapte, ochiul vigilent al parintilor in preajma. Sa nu le mai aud sfaturile, sa nu le mai suport reprosurile, sa nu mai...
hai cititi si voi ceva
de rubic cube
Cum e sa nu ai nici un gand atata vreme cat esti cu tine insuti chiar daca ai incercat sa iesi din incurcatura asta care se cheama aparent viata. Astazi e o zi minunata de vara iarna si eu nu imi...
Scrisoarea pierdută a lui Cioran către Noica - 1950
de Cristian Vasiliu
"Dragă prietene, Îmi dau silința să scriu în română. Pe deoparte îmi salvez gândurile și cu ele odată și identitatea mea culturală asaltată cu atâta bunăvoință de fastuoasa cultură franceză, pe de...
un fel de aforisme
de Dumitru Sava
* Mintea mea este grădina raiului. Cea mai mare grijă, să-i hrănesc, zilnic, florile! Şi, mai ales, să nu las să răsară buruieni. * Mulţumesc, doamne, că mi-ai dat memorie bună! Ca să nu uit să-mi...
