Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"locurile mele"18266 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

LO

Ligotchi Ovidiu

AutorAtelier

Am aparut din iubire si am fost intampinat in primele zile de viata cu un covor multicolor de frunze uscate, intr-o frumoasa zi de septembrie, langa aleile Copoului lui Eminescu. Adolescenta mi-am petrecut-o iubind tot ce era frumos in jurul meu:prieteni,parinti,scoala,natura. Pasii sortii m-au purtat pe multe meleaguri, care de care mai frumoase si mai primitoare, dar freamatul reantoarcerii la locurile in care ai inceput sa iubesti nu l-am simtit decat in Iasul plin de istorie si poezie, oras in care e foarte greu sa nu scrii o poezie si sa nu admiri toamnele aburinde de deasupra Colinelor Cotnarului si primaverile exuberante ale livezilor de meri ce inconjoara orasul. Facultatea si tot ce a insemnat studii tehnice le-am desavarsit in Iasi, lucru de care sunt mandru. Poezia a ramas in sufletul meu ca reflexia iubirii pe albul colii de hartie.

8 poezii, 0 proze

Mondea AdrianMA

Mondea Adrian

AutorAtelier

un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...

245 poezii, 0 proze

iulian vadeanIV

iulian vadean

AutorAtelier

...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...

19 poezii, 0 proze

SA

stoian aurel

AutorAtelier

sunt nascut la tara... o binecuvantare consider.. pentru ca radacinile mele se alimenteaza de acolo.. din locuri care niciodata nu au tins sa isi piarda originalitatea in dorinta de a imita noile standarde.. simplitatea imi sta la radacina.. si poate a reusit chiar sa ma urmareasca pana acum.. chiar si fara sa o observ ceva timp... apoi s-o ignor... iar apoi sa nu mai stiu s-o implor... mai vedem.

1 poezii, 0 proze

Jeflea Norma,DianaJN

Jeflea Norma,Diana

AutorAtelier

Scriu paralel între două oglinzi digitale: “.se” – lesa, sigiliul și portalul suedez, “.ro” – rădăcina, vocea și memoria românească. Textele mele circulă între identități, între exil și apartenență, între comunitate și autonomie. Poeter.se și platformele românești nu sunt doar locuri de publicare, ci ritualuri de legitimare. Aici, poezia devine semn, și semnul devine poezie.

580 poezii, 0 proze

Tomița AndreeaTA

Tomița Andreea

AutorAtelier

Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.

6 poezii, 0 proze

Cristina-Monica MoldoveanuCM

Cristina-Monica Moldoveanu

AutorAtelier

Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...

1196 poezii, 0 proze

diana barabasDB

diana barabas

AutorAtelier

Am fost. Am fost bucuresteanca. Am absolvit Academia de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu in 1993, dupa care am devenit...calatoare. Am locuit la Montreal unde in 2000 am completat o teza de masterat in educatie artistica la Concordia University, al carui abstract e publicat pe site-ul institutiei. Din 2000 pana in prezent lucrez ca profesor de arte vizuale la liceu in sistemul IB (International Baccalaureate) la American International School-Riyadh, in Arabia Saudita. Am scris articole de specialitate (arte vizuale si educatie) in limba engleza in publicatiile universitatii si in revista comunitatii scolii americane din Riyad (Ma'wadeah). Nu am publicat nici un text de factura personala. Scriu in romana texe inspirate de propriile mele experiente in care includ si experienta textelor altora, reflectii pe marginea a ceea ce citesc. Traiesc intre Riyadh, Romania, Canada si, de curand Panama. Traiesc realmente intre pamant si apa, intre desert si jungla tropicala, intre locuri straine si...

2 poezii, 0 proze

Andrei PleșuAP

Andrei Pleșu

AutorClasic

Absolvent al Academiei de Arte Frumoase, secția Istoria și Teoria Artei (1971). Doctorat în istoria artei (1980). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1971–1979; 1984–1989). Lector universitar în domeniul arta românească modernă și istoria criticii de artă (1980–1982). Profesor la Facultatea de Filozofie (din 1992). SCRIERI: Călătorie în lumea formelor (Meridiane, 1974) Pitoresc și melancolie (Univers, 1980; Humanitas, 1992) Francesco Guardi (Meridiane, 1981) Ochiul și lucrurile (Meridiane, 1986) Minima morală (Cartea Româneascå, 1988) Jurnalul de la Tescani (Humanitas, 1993) Limba păsărilor (Humanitas, 1994)Despre îngeri, 2003 precum și numeroase articole în reviste din țară și străinătate.

6 poezii, 0 proze

locurile mele

de Madalina STATE

s-au pus de acord cu neliniștea în cetate limbile focului jucau pe toate zidurile ea devenea întârziată el aștepta ca glezna ei să devină mată se deschideau porțile forma secundară trece pragurile cu...

PoezieAtelier

eu iarăși trec prin locurile mele

de cezara răducu

ea frământa cu aluat de rugăciune spuma pâmântului strecurat prin ploaie. noi ascultam cântecul logodnei dintre metaforă și cuvânt într-o biserică mai înaltă ca munții pășeam în același timp și în...

Atelier

Amintirile iernilor mele

de Andreea Filofteia Vîlcu

Mi-e dor de fulgii care zburau ca fluturii primăvara... Mi-e dor de iernile mele de copil, când în așteptarea Moșului făceam repetiții cântându-i mamei colinde și recitându-i poezii. Ea gătea, iar...

ProzăAtelier

Hucho hucho

de Alina Manole

un bărbat duce locurile mele cu mâinile verzi încolăcite în viață ține inele din pluta unuia saramago între degete polenul amar al luminii lunecosului adânc lostriță precum răscrucii semn când...

PoezieAtelier

zece porunci înainte de dragoste. biblia

de Ela Victoria Luca

sunt o vietate foarte mică și rece ascult primul comandament fug pe lumină trec prin desișuri acustice el nu înțelege nimic din toate acestea locurile mele rotunde îi par insule subpământene mă caută...

PoezieAtelier

dorință

de Florentin Cristian

acum aș vrea să mai îmbraci haina de rockeriță specifică începutului de dragoste între cumuluși care rodesc doar când sunt triști convingem timpul din pașii dintotdeauna că i-a făcut pe margini...

PoezieAtelier

Vulturi în vacanță

de Gellu Naum

În august când cerul se umple de tauri un vultur coboară în vecinătate și mă anunță de la primul telefon că vine să mă vadă Admirabil piroman bântuit de incendii cu o seninătate neagră peste pene el...

PoezieClasic

Freaks

de Alexandra Velescu

Motto: \"Trebuie să te întorci întotdeauna într-un loc în care ai mai fost și care a rămas neschimbat pentru a putea să îți măsori schimbarea ta\" Gabriel Liiceanu Știi scările întortocheate când le...

Atelier

Rădăcini

de Carmen Fenesan

Dezrădăcinat. Ce cuvânt aberant! Îmi amintește de cactusul din camera mea care agățat de perdeaua mânata de vânt s-a smuls din ghiveci ca să aterizeze pe covorul meu mov si moale. Și statea turtit...

PoezieAtelier

Intoarcere

de serghei esenin

Ceață,vânt,zăpadă și tăcere, Raza lunii fâlfâie tăcut. Inima c\'o molcumă durere Își aduce-aminte de trecut. Spulberat omătul se despică. Pe-așa lună,eu pe-ascuns ieșit, Îndesându-mi cușma de pisică,...

PoezieClasic