"la steaua de doliu" – 23930 rezultate
0.01 secundeMeilisearchprofa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu
indemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Victor Felea
Născut la 23 mai 1923 în comuna Muntele Băișorii (județul Cluj), ca fiu al lui Toader Felea, preot greco-catolic al Mariei. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității clujene (1948), el va ocupa posturile de referent literar la Teatrul Național din Cluj (1949-1950), redactor la Almanahul literar și apoi la Steaua (1949-1970); este redactor-șef adjunct la revista Tribuna (1970-1985). Din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul Străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor din țară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România Literară etc.). Premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979). A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele și liniștea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna...
0 poezii, 0 proze
Ion Găină
Născut la 30 octombrie 1962 în satul Sălcuța, r. Căușeni, (jud. Tighina)R. Moldova, în familia lui Vasile și a Verei Găină(Buzilă). Absolvent al facultății de folologie română a Universitații Pedagogice de Stat "Ion Creangă" din Chișinău (1980-1984). Profesor de română la Școala medie "A. Mateevici" din Zaim(1984-1995).Profesor la Liceul teoretic "A. Mateevici" din Căușeni- curs special de lit. română (1992-2002), profesor la Liceul Experimental de Creativitate și Inventică "Prometeu" din Chișinău- autor al cursului de creativitate si retorică "Cuvîntul" (1995-1999), profesor de "Cuvînt" la Liceul de limbi moderne și management din Chișinău (din 1996). A înființat și a condus reuniuni de creație pentru copii și tineret: - Cenaclul "Ion Creangă"al Universității "Ion Creangă" din Chișinău (1982-1984); - Teatrul poetic și etno-folcloric model"Ecoul Bugeacului"(Zaim, din 1984); - Cenaclul de credință și creație "Steaua de Vineri"(Căușeni, din 1992); - Teatru-cenaclu "Zodia Luminii"...
4 poezii, 0 proze
Victor Felea
Victor Felea (1923-1993) Născut la 23 mai 1923 în comuna Muntele Băișorii (județul Cluj), ca fiu al lui Toader Felea, preot greco-catolic al Mariei. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității clujene (1948), el va ocupa posturile de referent literar la Teatrul Național din Cluj (1949-1950), redactor la Almanahul literar și apoi la Steaua (1949-1970); este redactor-șef adjunct la revista Tribuna (1970-1985). Din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul Străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor din țară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România Literară etc.). Premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979). A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele și liniștea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri...
107 poezii, 0 proze
Adi Gav
*/premiul mare, poezie, "Iulia Hasdeu", 2005, RM. */volumul de versuri "Îngeri Strangulați", în colectia "La steaua", edit."Prut International", 2006 */membrul colegiului de redacție, "CLIPA", RM.
7 poezii, 0 proze
Radmila Popovici
2008 – Debut editorial „Mi-s” (versuri), Editura „Prut Internaţional”, Colecţia „La steaua”, Chișinău, 2008 2012 – „EvAdam” (versuri), Editura „Gunivas”, Chișinău, 2012 2013 – „a(l)ta” (versuri), Editura „TipoMoldova”, Colecţia „Opera Omnia. Poezie contemporană”, Iași, 2013 2013 – „Portativul cu pistrui” (carte de cântece pentru copii cu CD – autoare de texte), Editura „Arc”, Chișinău, 2013 2014 – „intimatum” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2014 2015 – „Iseult arrive” (versuri, traducere în l. franceză de Olivier Martin-Grâce), Editura „Vinea”, București, 2015 2015 – „unicat” (versuri), Editura „Vinea”, București, 2015
149 poezii, 0 proze
Nicolae Dragoș
Nicolae Dragoș (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet și jurnalist român. Tema principală a liricii sale este timpul. Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecția \"Poeți români contemporani\" a Editurii Eminescu și cuprinzând o mare parte din opera sa poetică. Opere * Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, București, 1968 * Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, București, 1971 * Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1973 (cu ilustrații de Mihu Vulcănescu) * Scut de etern, Editura Eminescu, București, 1974 * Scrisoare în sat, Editura Eminescu, București, 1975 * Cu inima curată, Editura Eminescu, București, 1977 * La stema țării (La steaua țării?), Editura Ion Creangă, București, 1977 (colaborare cu Ion Miturică) * Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, București, 1978 * Îngândurat ca pietrele munților, Editura Eminescu,...
2 poezii, 0 proze
Valeriu Bârgău
Valeriu Bârgău n. 7 martie 1950, d. 3 ianuarie 2006 Poet, prozator, publicist și editor. Membru al U.S.R. din România din 1980. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, 1991. A fost ales președintele Asociației Scriitorilor din județul Hunedoara, 2004. Volume publicate: „Floarea soarelui”, Ed. Cartea Românească, 1978; „Alfabetul straniu în care vă vorbesc”, Ed. Cartea Românească, 1980; „Tulburarea naturii”, Ed. Facla, 1982; „Plantele din fereastră”, Ed. Albatros, 1984; „Noima de aur”, Ed. Cartea Românească, 1986; „Sfârșitul lumii”, Ed. Călăuza, 1992; „Apocalipsa după Valeriu”, Ed. Helicon, 1996; „Alfabetul straniu”, Ed. Cartea Românească, 2005, antologie. Romanele: „Semne particulare”, Ed. Facla, 1998; „Utopia profesorului Dunca”, (împreună cu N. Chirica) la Ed. Eminescu, 1986. Recenzii: „Generația ’80: Precursori & urmași”, Ed. Călăuza, 1999. Cărți de reportaje: „Jurnal de uzină”, Ed. Cartea Românească, 1981; „Steaua de pământ”, Ed. Eminescu, 1985; „Directorul de...
1 poezii, 0 proze
Cristian Melesteu
Premii:peste 15 premii la concursuri nationale de proza si poezie, dintre care specificam: Premiul USR pentru volum in manuscris- proza 2012, Marele premiu "Eusebiu Camilar", sectiunea proza a Concursului "Magda Isanos, Eusebiu Camilar"- Suceava 2003, marele premiu "Pavel Dan ", sectiunea proza a Concursului "Pavel Dan"- Timisoara 2004, premiul I la Concursul "Vasile Voiculescu" - Buzau 2002, marele premiu "Steaua" la concursul Vox Napocensis"- Cluj-Napoca 2003 sectiunea proza, premiul DCCPN Arges la concursul "Ion Pilat" - poezie 2003, premiul I la concursul de poezie "Primele iubiri"- cotidianul Argesul 2003
59 poezii, 0 proze
Eugeniu Speranția
Născut în București la 18 mai 1888, fiul folcloristului Th. Sperantia. Studii liceale, absolvite în 1906, doctor în litere și filozofie în 1912. Participă de tânăr la mișcarea literară a epocii, mai întâi în grupul Analelor literare, apoi în cenaclul macedonskian (1905-1906), după care se alătură cercului Vieței noi, condus de Ovid Densusianu. Carieră didactică de prestigiu după primul război mondial: profesor și director de minister, Cluj (1919-1921), profesor la Academia de drept din Oradea (1921-1934), profesor de filozofia dreptului și sociologie la Universitatea din Cluj (1934-1949). Pensionat în 1949. Publică numeroase lucrări de filozofia dreptului, sociologie și filozofie. Face și critică muzicală la revista Steaua, unde a publicat și o istorie de amintiri literare și universitare. În 1966 publică Medalioane muzicale, în 1967, Amintiri din lumea literară și Figuri universitare iar în 1968 Inițiere în poetică. Se stinge la vârsta de 84 de ani în ianuarie 1972, la București....
5 poezii, 0 proze
Aurel Rău
Aurel Rău (n. 9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud) este un poet, prozator și eseist/publicist român. A urmat în 1953 Facultatea de Filologie Cluj. A debutat cu versuri în publicația Lupta Ardealului (1949). Lucrează din 1959 ca redactor la revista Steaua din Cluj-Napoca. Aici, el și A.E. Baconsky l-au readus în viața publică pe Lucian Blaga, ce fusese cenzurat în anii stalinismului. A primit Premiul Academiei pentru Poezie, Premiul pentru traducere acordat de USR, premii "Opera Omnia". A editat în 1987 la Editura Dacia antologia "Poeți francezi". Opere * Mesteacănul, 1953 * Focurile sacre, București, 1957 * La marginea deșertului Gobi, București, 1960 * Unde apele vorbesc cu pământul, București, 1961 * Jocul de-a stelele, București, 1963 * Stampe, 1964 * Pe înaltele reliefuri, Cluj-Napoca, 1967 * Cele mai frumoase poezii, Editura Tineretului, București, 1967 * Întâlniri cu scriitori, Editura Univers, București, 1968 * Elogii, București, 1968 * Turn cu ceas, 1971 *...
48 poezii, 0 proze
la steaua de doliu
de holobaca gheorghe
tresar în lucruri semne funerare vectori fără sens la steaua de doliu litere sterpe roiesc prin infoliu orașe de lut se surpă în mare ce-i înainte ce-a rămas în urmă se-ntreabă pontifii lânii de aur...
Vera
de Villiers de l'Isle-Adam
DOMNULUI CONTE D\'OSMOY forma trupului îi este mai esențială decît însăși substanța lui. Fiziologia modernă Iubirea e mai tare decît moartea, a spus Solomon: da, nemărginită e misterioasa ei putere....
Umbre (Fantomele trecutului) 10
de Cezar C. Viziniuck
Aceste imagini ale trecutului îl năpădi și mai mult atunci când deschise ușa și intră în casa pe care o părăsise cu peste douăzeci de ani cu inima strânsă, frântă, ruptă în bucăți, zdrobită. Privea...
steaua în adânc răsare
de Vasile Munteanu
soției mele i s-a aprins în pântec o stea a fost liber de crăciun nu ne-am mai sculat devreme a rămas grea am făcut dragoste pe lumină ca doi oameni cinstiți toate globurile din brad străluceau...
gânduri de Valentin's day
de FLOARE PETROV
cu viteza sunetului suav, diafan trimit spre tine iubite strigătul meu, azi este ziua îndrăgostiților și lipsa ta îmi stoarce lacrimi de durere. sărut poza ta și o strâng la piept, luminile ochilor...
eneada 6
de holobaca gheorghe
se stinge calea spre ochii de-afară pândește umbra ziua din calendar risipă de expieri stelele par când moartea visul etern înfioară cad pe alei și statui crengi de arțar se stinge pe boltă steaua...
