Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"l’ultimo volo"20660 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mircea EliadeME

Mircea Eliade

AutorClasic

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,și și-a achiziționat o...

74 poezii, 0 proze

Bogdan BurileanuBB

Bogdan Burileanu

AutorAtelier

Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...

6 poezii, 0 proze

Cirstea NicolaeCN

Cirstea Nicolae

AutorAtelier

Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...

38 poezii, 0 proze

Victor PotraVP

Victor Potra

AutorAtelier

11 iulie 1969, născut, nu făcut, totuși neîntrebat noiembrie 1969, botezat ortodox, categoric neîntrebat 1972, prima (și ultima) rugăciune - Înger, îngerașul meu 1976, ochelari, moment de cotitură în evoluția mea... 1978, cărți de popularizare științifică, Uzina Aqua, Uzina Terra, Uzina Cosmos... Ai mei credincioși dar iubitori. 1981, ateism. Dezbatere în familie, patriarhul tolerant (G. Potra) "L-o lumina..." 1986, furcile caudine. Biologie nu, filozofie-istorie nu, nici măcar istorie... Politehnica. Meditații. 1987, TCM, dar mai întâi armată. 15 Noiembrie 1987 – așteptăm cu arma la picior să împușcăm ceva. Nu știm ce, dar împușcăm cu entuziasm. Educație politică. 1989, decembrie, Televiziune, degeaba. 1990, aprilie – mai, Piața Universității, iunie, trei zile pe stradă, alegeri. Sfârșitul politicii. 1993, Filosofie, speranțe mari. Creativitate versus dresaj. Despărțirea de ateism. 1996, despărțirea de cultură. Vreau. Acum. Mass-media. 1999, patron. Începe o lungă degradare...

194 poezii, 0 proze

ND

Neculai Dontu

AutorAtelier

Născut în orașul Iasi la 27 oct. 1929. Am fost elevul Liceului Internat "C. Negruzzi" din Iași pe care l-am absolvit în anul 1949. Până în anul 1953 am fost student la Conservatorul de muzică "G. Enescu" din Bucuresti.- Sectia Pedagogie - dirijat, după care am urmat cursurile Facultății de Științe juridice din Iași, pe care le-am absolvit în anul 1958, dată la care am fost incadrat ca magistrat. În ultima perioadă din activitatea profesională am fost consilier juridic, șef al Oficiului de legislație a muncii la DPMOS Iași, de unde m-am pensionat în anul 1993. In anul 1948 am fost deținut politic timp de 6 luni, fapt care m-a ajutat să înțeleg mai bine oamenii și viața. Urăsc minciuna, iubesc adevărul, frumosul și oamenii.

51 poezii, 0 proze

Jemna Ramona LauraJL

Jemna Ramona Laura

AutorAtelier

Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...

2 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

27 poezii, 0 proze

JF

Jean de La Fontaine

AutorClasic

Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.

0 poezii, 0 proze

EC

Ecaterina Chifu

AutorAtelier

Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...

1 poezii, 0 proze

Ioan Gr. PeriețeanuIP

Ioan Gr. Periețeanu

AutorClasic

Ioan Gr. Periețeanu (n. 4 martie 1879, București - d. ?) a fost un poet, avocat și om politic român din perioada interbelică. Studii Născut în București, Periețeanu a urmat liceul Matei Basarab, pe care l-a absolvit în anul 1897. Ca student în cadrul Facultății de Drept, fondează Societatea Studenților în Drept al cărei vicepreședinte a fost. În aceasta perioadă face parte din comitetul de redacție al Gazetei Juridice, publicație care, însă, a avut un ultim număr în 1 ianuarie 1901. În acea perioadă s-au organizat celebrele discuții contradictorii asupra unor probleme juridice importante, sub forma de tribunale studențești. Absolvă Facultatea juridică din București în 1902, cu teza: Excesele, cruzimile și injuriile grave în materie de divorț. După o scurtă perioadă în care a lucrat în postul de comisar-șef în Poliția Capitalei, I. Gr. Periețeanu s-a dedicat carierei de avocat, devenind celebru pentru pledoariile sale de excepție. Carieră Și-a dus un aport decisiv în soluționarea...

1 poezii, 0 proze

Sate nistrene

de Valerian Ciobanu

Zilele trecute, am avut ocazia să-i fac o vizită scriitorului Gheorghe Cutasevici, mărturisea Gheorghe Budeanu în 2012. În 2014, vara am fost și eu la el în vizită, dar n-am scris nimic despre...

EseuAtelier

Singuratate

de volodia macovei

PROLEGOMENE Singurătatea E un scaun la mijloc o Încăpere cu ferestrele înspre gratii sunt Mii de femei care caută urme pe zid sunt Porumbei și scatii Lângă scaun e-o ploscă cu maluri rotunde un Efect...

PoezieAtelier

Mai aproape de Enescu

de florin caragiu

Se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Enescu și ne aflăm în plină desfășurare a Festivalului internațional care-i poartă numele. Sunt evenimente de seamă, trăite cu sufletul la gură de toți cei...

EseuAtelier

Interviu

de Doina Bulzan

–LITERATURA ȘI FILOZOFIA, încotro ? – de vorbă cu domnul cercetător științific dr.Vasile Todica Încotro se îndreaptă filozofia azi? Filozofia este pe urmele științelor particulare, a „științelor...

EseuAtelier

Cenaclul de la Deko

de Marius Surleac

Duminică, 9 Noiembrie 2008, s-a desfășurat prima ediție a Cenaclului de la Deko din acest an, într-o formă nouă, cu un public alert. În cadrul cenaclului au recitat scriitorii Ioana Bogdan, Livia...

ArticolAtelier

ultima scrisoare

de iustinian ionescu

\"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As...

ProzăAtelier

Un scriitor optzecist sută la sută : L.I. Stoiciu

de Dragoș Vișan

Cartea zădărniciei (2008) lui Liviu Ioan Stoiciu aduce ca noutate de ultimă oră, în prima sa parte, dialogul sincer cu prietenul de-o viață Al. Deșliu. Acesta i-a propus în 2006 chiar lui,...

ArticolAtelier

Ultima generație, primul val

de Radu Herinean

Vă anunțam, în urmă cu mai bine de un an, că intenționăm (la inițiativa unor autori de pe agonia.ro și cu ajutorul lor) să adăugăm și o altă dimensiune acestui site și aveam în vedere unele proiecte...

Atelier

Ultima terapie

de Elena Marcu

Mi-a zis medicul, recent, la un control de rutină, că o să mor. Că nu o mai duc mult, ia uite, zice, compoziția leucocitelor, niște chestii, monocite, limfocite, granulocite, toate cite. Nu mi-a fost...

Atelier

Ultima scrisoare a unui om nenorocit

de Cristina-Monica Moldoveanu

Partea a II-a 12.09.24 Partea a doua și ultima - voi continua de azi, probabil mai încolo, nu peste mult timp. Azi m-am plimbat din nou până la Troiță și diverși indivizi m-au tratat ca și cum aș fi...

Atelier