"ierburi pe unde nu a călcat picior de om" – 2330 rezultate
0.04 secundeMeilisearchMaftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Mihai Nebeleac
romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...
0 poezii, 0 proze
Ion Madalin Onisoara
In 2002 prima carte "ierburi si spini" ,la Editura Paralela 45,pentru care Uniunea scriitorilor mi-a acordat premiul pentru debut. contact:madalinonisoara@yahoo.com
17 poezii, 0 proze
ierburi pe unde nu a călcat picior de om
de Florentin Cristian
acum îmi plac drumurile lungi experiențe ale dorului care nu întâlnește răscruci prin ele mă simt durut de sălbăticia naturii sempervireșcență în care dor tălpile călcate întâlnesc experiențe...
Cele douasprezece fete de imparat si palatul cel fermecat
de Petre Ispirescu
A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se...
Etlia Becker
de Boris Druță
Etlia Becker Învățătorilor din satul meu natal și celora din Telenești «Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru și dragostea pe care ați arătat-o pentru numele Lui, voi, care ați...
amintiri fără tine
de marin badea
m-am întins lângă trupul tău de lumânare lângă trupul tău lung, de săgeată, de ciot de salcâm care nu a mai apucat să se întristeze e bine, mi-am zis, uite cum vorbesc cu un hoit pe nevăzute, pe...
Nu te încrede-n vechi dușmani
de Aurora Luchian
Să fi fost pe la chindie, Ora nu o știu precis, Martinică a decis Să ia vulpea-n custodie. Ce-i veni, doar gându-i știe, Poate că e-nsingurat, Căsnicia-i n-a durat, Și-și dorește companie. Cu botul...
Viața mea zbuciumată și adevărată, de Dumitru Caragiu (1904-1983) (IV)
de florin caragiu
Tot prin locurile acelea, pe la ora două după amiază stăteam culcat pe iarba verde, iar câinele era lângă mine. Deodată se scoală și începe să mârâie. Imediat m-am sculat. Știam că trebuie să fie...
\"Rânduri Goale\" - fragment
de Bogdan Gagu
Același trandafir și totuși altul... aceleași lacrimi îmbătrânite care vor a se sculpta într-o oarecare mare... lacrimi peste marea sărată.... un simplu gând al unei inimi adormite, amorțite de...
Abandon
de Carmina Stoican
Am călcat peste visul meu de dragoste Cu inima întretăiată Roua vremii și... Gust de piatră amară acoperind-o, Ca un melc protejat de cochilie De asprul frigului adus de vânt. Am spulberat cu un...
Mocanii (Timpuri și destine - cap. 6)
de valeriu danalachi
Domnișoara remarcată în ultimul dialog, într-adevăr era fată a lui Neculai. O chema Catea, Cătișoara, Ecaterina, Caterina... numai nu Catița sau Catrina. În acea priitoare duminică de joc, ea cu...
Mănunchiuri poetice
de Iulia Elize
dragostea mea e bună și caldă, în floare, bărbatul din pântec de floare, pentru care veneam! să te iubesc ca pe o floare de piersic, cununiță de rouă, pentru care veneam! din durere nu se naște...
Vor fi alte zile
de Silviu Somesanu
Am întârziat în anotimpul cucerit, nu m-a lăsat o femeie să plec, era insistentă, avea o privire canină care căuta stăpân, își pierduse iubirea pe străzi și orașul amorf îi curgea prin ochi. Noaptea...
Neliniște
de Dîrzu Andrei-Ovidiu
Donna se răsuci pe călcâie și porni de îndată în căutarea lui Matt. Trânti cu zgomot ușa în urma ei, grăbindu-și pașii spre calea ferată de la Black Mill. Nu știu nici măcar de ce alesese drumul cel...
De ce moare deșertul?
de Ioan Grosaru
În deșertul Afganistanului, locul unde soarele a curs pe pământ sub formă de cenușă, munții ce împrejmuiesc Kabulul s-au dezbrăcat în totalitate de podoabele naturii, scuturându-și pletele de zgură...
Sponsalia 8
de matei dumitru
Cavalcadă…peisaje superbe...Marea cea Mare...… .Întindere imensă de apă, valuri… Caii se opresc frământând pământul cu picioarele iar călăreții privesc în tăcere spre locul în care soarele se...
Ierburi uscate - Despre Poetica lui Valentin Predescu
de Valeriu Sofronie
Volumul de versuri al lui Valentin Predescu – Cenușa Sagrada – apărut la Editura Tiparg în anul 2007, construiește într-o abordare matură o convingătoare reflecție poetică asupra finitudinii umane,...
Și a răsărit
de Iulia Elize
— Și acum, tată? Ne întoarcem acasă?, întrebă, parcă de nicăieri, Malunai, parcă aruncând vorba aceea dintr-o copilăreală ori cochetărie iar foarte tânără, care percepuse cumva gândurile încâlcite...
Tablou
de Iulia Elize
Dă-mi, te rog, puțin gem de caise și șapte sate toată roua o să se topească de la tălpile tale nude pâinea e cea mai sigură variantă de supraviețuire numai pisicile și spiriduși de-ai Leei tale...
