Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"granit sau inima"8367 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dancu Andreea-DianaDA

Dancu Andreea-Diana

AutorAtelier

Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.

8 poezii, 0 proze

Mircea MicuMM

Mircea Micu

AutorClasic

Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârșand, județul Arad, pe granița cu Ungaria. Tatăl a fost ofițer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit și și-a făcut școala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuți în spiritul Școlii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Școala Pedagogică de Învățători. După absolvire, frecventează cursurile Facultății de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învățământ, la Șiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Își dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Stația locală de radio, redactor la ziarul local din Arad. În 1965, vine în București și este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcții administrative, până în 1989. A lucrat și la Asociația...

9 poezii, 0 proze

Efrem SirulES

Efrem Sirul

AutorClasic

Sfântul și Prea Cuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul IV. El este cinstit de creștini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie. Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuși, "Efrem" este scrierea preferată în general. Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ. Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros. Latină — Sanctus Ephraem Syrus Engleză — Saint Ephrem the Syrian Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibis (actualul Nusaybin, la granița cu Siria)....

1 poezii, 0 proze

MC

Marinciu Andreea Claudia

AutorAtelier

M-am nascut intr-un sat de langa granita. un sat de oameni prea curiosi care nu mi s-au potrivit. Acum sunt studenta la Litere, in Iasi, un oras de oameni amortiti, care parca nu mi se potrivesc. unde o fi locul meu?

1 poezii, 0 proze

murariu ioana dianaMD

murariu ioana diana

AutorAtelier

primul lucru la care m-am gandit

6 poezii, 0 proze

Ina TatulescuIT

Ina Tatulescu

AutorAtelier

Ma cheama Ina....am 14 ani... sunt cam timida, dar incerc sa rezolv aceasta problema....sunt visatoare "ca o frunte de poet"...port in mine cuvinte frumoase, cu care ma joc in gand...cu greu le scot afara, la lumina...vreau sa fiu tare....ca o stanca de granit....sa nu ma las doborata de nimic...vreau o viata frumoasa in fata mea...simpla si frumoasa...in lumea asta atat de complicata...

3 poezii, 0 proze

alma alexia andronicAA

alma alexia andronic

AutorAtelier

oarecare...un grant obtinut miraculos, in 2004, mi-a oferit posibilitatea sa studiez stiintele comunicarii in marea britanie...de atunci n-am mai venit acasa...scriu extrem de rar...si nu am publicat nimic, niciodata...am doua premii literare, completamente neimportante, pentru poezie, obtinute la suceava (2004) si buzau (2005)

2 poezii, 0 proze

Mandra Ana-MariaMA

Mandra Ana-Maria

AutorAtelier

Pe 23 iulie 1986 m-am grăbit să ies în lume, să descopăr acele sunete pe care 7 luni le-am auzit și doar întruna m-am întrebat de unde vin. Copilăria a fost ca o minge de ping pong între viața la țară și viața la oraș, între natură și antropic. Școala generală m-a despărțit de prieteni și mi-a adus colegi. A urmat liceul. Prietenii eterne, clipe de vis. Anul 2005 a fost anul absolvirii. Pe scurt, v-am povestit 19 ani. Anexă: Scriu din plăcere, o mică pasiune care nu poate fi înăbușită. Nu zic că am talent. Iar dacă îl am, mai e până să îl fructific. Sper doar că veți înțelege ceva din ceea ce scriu. Dacă o singură persoană va înțelege, înseamnă că nu am scris degeaba.

328 poezii, 0 proze

andrada vissarionAV

andrada vissarion

AutorAtelier

cand eram foarte mica,imi doream zborul pana la granita durerii.acum visez cu ochii deschisi la anihilarea suferintei in gin si la mersul pe ape,atribute ale ingeriadelor din noi... altfel,om absolut normal,absolventa de limbi straine(franceza-engleza),locuitor al unui oras stravechi,pur muntenesc,pasionata de literatura sud-americana,engleza si romana.

9 poezii, 0 proze

Matei Mihaela M.MM

Matei Mihaela M.

AutorAtelier

M-am născut în vara anului 1981 într-un sat nemțesc situat la granița vestică a tării. Trăind acolo primii ani de copilărie alături de bunici, am avut norocul de-a fi pentru o scurtă perioadă de timp om "normal". Școala și educația mea sunt complet irelevante și nu merită nici o atenție. La 19 ani mi-a încept "aventura" pierdutului de timp prin birouri, ședințe și între colegi de-o mediocritate dureroasă. Până la momentul de față am călătorit într-o măsură acceptabilă reușind astfel să văd câteva țări și de curând mi-am schimbat radical viața dedicandu-ma călătoriei, trăirilor și artei.

16 poezii, 0 proze

granit sau inima

de ciutura carmen luminita

Nu te feri,nu vine piatra peste tine! o ține mușchiul, verde cămașă strânsă pe stânci. imbracă-ți genele cu vise, peste ani, vei știi că mintea ta a urcat cărări strâmte spre chip de munte. Inimă...

PoezieAtelier

Eddie nu există sau râma Nu

de Cristina Sirion

Eddie nu există. Bunica Margot zicea că-i invenție de fată bătrână, că mai bine ud mușcatele alea de pe verandă sau curăț cursele de șoareci. Știam că-i vie și că nu vorbeste din morți, dupa...

Atelier

Inima Albastră în desfășurare, la Mare

de Ioan-Mircea Popovici

Aleargă clipa-n sus şi-n jos Cu scara dorului duios Pe plaja Tympului de ieri Când ai venit să-mi spui, să-mi ceri Portretul cu tutun de pipă În săculeţul cu risipă Plimbat prin lume cu vaporu Prin...

PoezieAtelier

Fără aplauze

de Camelia Oprița

Spectacolul de pe Granit Vedeți acest granit? Zeii și-au zidit aici tăcerea, în timp ce noi ne-am îngropat viața în ecrane și ziare care se îngălbenesc înainte de apus. V-am mai spus: binele nu mai...

ProzăAtelier

Îndoielile unui craniu

de Geronimo Trascau

Când Hamlet te-a scăpat din mână pe treapta neagră de granit Ecoul îndoielii sale în praful sterp te-a urmărit Și secole de-atunci te cheamă prin borta ce-a ajuns ruină Străinul glas uitat de moarte...

PoezieAtelier

aerul cald din cealaltă viață

de Ela Victoria Luca

în seara asta nu mai simt nici inima, nici gleznele, nici fruntea stau adunată peste o grămadă de foi, teancuri de pagini care se rup când încerc să le ating, nu știu cui scriu, sau în cine m-aș...

PoezieAtelier

Cisterna cu lacrimi

de serban georgescu

Există doi limacși pe inima mea: unul este Patria, celălalt Mama mea. Promiscuitate impusă. Pe mine viața mă ruginește. Barca mai trebuie trasă și pe mal. Călăfătuită, etc. Poți să fii îndrăgostit,...

Atelier

...

de REMUS BRAD

Bietele oase și nenorocul ce le-a însoțit, nu le acoperiți cu giulgiu de mătase brodat cu fir aurit, nici cu sălcii pletoase sau lespezi de granit! Dorințele ucise de nerăbdare și lacrimile prelinse...

PoezieAtelier

marjus dasad introducing...BR

de marjus dasad

am inceput sa alerg intr-un sens pe care nu-l cunosc: copacii se aplecau dincolo de mine si flori de mar se incurcau in tampla mea. ma gandeam la tine, la cat de poetic pot sa te cuprind cu bratul...

PoezieAtelier

brainstorming

de nicu brezoianu

de ce pe mări tăcute plutesc vapoare cu sarbede iluzii de ce pofta pantagruelică a omului s-a odihnit pe lună de ce se minte plăpânda ființă cu hapuri sau perfuzii de ce se dăruiește osândiților la...

PoezieAtelier