"fracture" – 4133 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMarius Ianus
Poet român contemporan, originar din Brasov, inventator al fracturismului, in echipa cu Dumitru Crudu. A debutat în volumul colectiv Ferestre '98, Ed. Aristarc, Onesti, 1998, (alaturi de Ioana Vlasin, Iulian Baicus, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici si Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, Bucuresti, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu si Florin Iaru. A debutat in volum cu Manifest anarhist și alte fracturi (editura Vinea), , ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pt premiile Uniunii Scriiitorilor. Este casatorit cu Domnica Drumea. La cererea acestui autor, agonia.ro nu mai permite publicarea de texte ce apartin acestui autor. Va rugam sa respectati aceasta cerere. În 2007 Marius Ianus a publicat la editura Cartea Româneasca volumul de poezie Strumfii afara din fabrica!
0 poezii, 0 proze
anca codrea
Poeta, prozatoare, traducatoare. A publicat poeme in Fracturi, proza in Timpul, Tiuk, Familia. Primul roman, Madame van der...undercover, a aparut in 2006 la o editura din Franta si a fost loansat la Ambasada Romaniei din Bruxelles. Dupa o studentie la Bucuresti, am aterizat intr-un punct de unde Parisul, Amsterdamul si Londra sint de vizitat la aceeasi distanta: 200 km. Deocamdata n-am ajuns un robot(din cauza anenatizarii si globalizarii)si sint mandra de asta mai mult decat de diplomele obtinute pana acum. Primele carti in limba romana: un volum de povestiri, Nu-ma-uita si un volum de versuri, Ultraviolet, aparute in dec 2007 la editura Lumen. Cu o prefata de Liviu Antonesei. Volumul Nu-ma-uita va fi reeditat cu sprijinul Ministerului Culturii.
52 poezii, 0 proze
Ionuț Chiva
Ionuț Chiva s-a născut la 24 septembrie 1978. Este student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București și membru al grupului Fracturi condus de Marius Ianuș. A publicat în: Vatra, Fracturi, Ziua literară, Romania literară, Paradigma, Luceafărul, Ziarul de duminică. Romanul „69” reprezinta debutul editorial al autorului. Face parte din grupul menționat în Manifestul fracturist, punînd astfel bazele teoretice ale fracturismului în proză.
1 poezii, 0 proze
Frentiu Toma Adrian
Născut la 25.02.1947-în com Almaș,jud.Arad Absolvent de Liceu și Scoala Tehnică Contabilă în Romania Absolvent a Institutului Cariere din Chicago , specialitatea- accounting Absolvent-Development Institut Atlanta,Ga-specialitatea-travel Pe perioada 1968-1988 a lucrat la Primăria Comunei Almas îndeplinind functia de contabil communal In octombrie 22 ,1988 se stabilește în SUA, statul Florida Inceputul literar ,prima poezie(Biblia) incercata a scrie este in 1988 timp în care 6 luni avand fractura a fost nevoit sa stea la pat Este membru la “poezie ro”incepând cu data de ii iunie 2002 Este membru la “resurse crestine ro.” unde publica poezii creștine Este membru la “timpul ro” și la” Poezii ro” Sub îndrumarea Prof.Dr.Alexandru Sasu de la UBB Cluj Napoca scoate la editura-EIKON din Cluj Napoca- în iulie 2006 primul volum de poezie intitulat “ Pe plai de dor”
125 poezii, 0 proze
Jules Supervielle
Jules Supervielle (1884-1960) Poète, romancier et dramaturge français, auteur d\'une poésie très personnelle, hantée par l\'angoisse de l\'absence et le sens du mystère. Né à Montevideo, en Uruguay, issu d\'une famille de grande bourgeoisie, orphelin huit mois après sa naissance, il fut élevé par son oncle et sa tante, et partagea sa vie entre la France et l\'Amérique du Sud. Il se maria en 1904, et fut père de six enfants. Tandis que ses premiers poèmes sont d\'une facture assez traditionnelle (Brumes du passé, 1900 ; Comme des voiliers, 1910), la fréquentation de Jules Laforgue le poussa à cultiver l\'humour (Poèmes de l\'humour triste, 1919). Il se libéra de toute influence à partir de Débarcadères (1922), le premier de ses recueils en vers libres, où se retrouve toutefois le goût pour les voyages qu\'il partageait avec Valéry Larbaud. Après un roman fantastique (L\'Homme de la pampa,...
22 poezii, 0 proze
Jules Supervielle
Jules Supervielle (1884-1960) Poète, romancier et dramaturge français, auteur d\'une poésie très personnelle, hantée par l\'angoisse de l\'absence et le sens du mystère. Né à Montevideo, en Uruguay, issu d\'une famille de grande bourgeoisie, orphelin huit mois après sa naissance, il fut élevé par son oncle et sa tante, et partagea sa vie entre la France et l\'Amérique du Sud. Il se maria en 1904, et fut père de six enfants. Tandis que ses premiers poèmes sont d\'une facture assez traditionnelle (Brumes du passé, 1900 ; Comme des voiliers, 1910), la fréquentation de Jules Laforgue le poussa à cultiver l\'humour (Poèmes de l\'humour triste, 1919). Il se libéra de toute influence à partir de Débarcadères (1922), le premier de ses recueils en vers libres, où se retrouve toutefois le goût pour les voyages qu\'il partageait avec Valéry Larbaud. Après un roman fantastique (L\'Homme de la pampa,...
1 poezii, 0 proze
Fiodor Mihailovici Dostoievski
Feodor Mihailovici Dostoievski 11 noiembrie, (30 octombrie, stil vechi), 1821, – 9 februarie, (28 ianuarie, O.S.), 1881, St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Note din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”. Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale,...
31 poezii, 0 proze
Răzvan Țupa
brăilean... 12 iunie 1975 A debutat în volum în anul 2001 cu fetiș , Editura Semne. În anul 2003, Editura Vinea a lansat ediția a doua a volumului din 2001, revăzut și adăugit În 2005 a apărut corpuri românești la Editura Cartea Românească. \"cu poetul Răzvan Țupa misiunea fracturistă nu numai că începe să aibă greutate, dar ea se manifestă deja în diversitate (...)\" (Al. Cistelecan)
1 poezii, 0 proze
Marius Ianuș
Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)
1 poezii, 0 proze
Dumitru Crudu
Dumitru Crudu (n. 1968, satul Flutura, județul Ungheni) este un poet și dramaturg din Republica Moldova . A fost student în Chișinău, Tbilisi, Brașov și masterand la Sibiu. A lansat în anul 1999, împreună cu Marius Ianuș, un nou manifest literar intitulat fracturismul. Câștigător al Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, al ASPRO și redactor al revistei web „Tiuk (k-avem kef)”. Falsul Dimitrie, poezie (1994) \'E închis vă rugăm nu insistați (1994) Șase cânturi pentru cei care vor sa închirieze apartamente (1996) (poezie) Crima sângeroasă din stațiunea violetelor (2001) Salvați Bostonul (2001) Duelul și alte texte (2004) (teatru) Steaua fără... Mihail Sebastian, (2006) , ed. Cartea Românească, București (teatru). \"Macel in Georgia\" (2008), ed.Polirom Iasi (proza)
0 poezii, 0 proze
bitter and spiny enough. do not taste me
de Ela Victoria Luca
fracturez. orice mișcare ieșită din sens. unicul. nu dirijez oamenii. nu mă împopoțonez, vomit dulcegăriile. pesemne sunt o omidă imensă din care nici măcar nu mai iese fluturele, îi este bine așa,...
love story
de Petru Teodor
contradicție fără urme bei din cupa în care se-adună fracture păsări cu aripi de sticlă oglinzi blur rădăcini mă strâng laolaltă nervi, carne, oase o plasă de sârmă degetele noastre împreună zâmbești...
Cifrul
de Ana-Maria Mateescu
Este dimineață și tu știi Cum mă încrunt și cum Îmi fracturez minuțios gândurile Și le strâng puternic în pumni, Așteptând ca pleoapele să mi se închidă Ca două obloane grele, Al căror scârțâit...
apă de ploaie
de Ștefan Petrea
de calc pământul iubirilor mele întotdeauna mă cuprinde un nonsens în sensul că mi se fracturează orizontul micimii, devin un uriaș al femeilor ușoare ca pana fosta iubire s-a depus pe asfaltul...
fractură
de Ștefan Petrea
din amintirea unei iubiri nu se iese așa ușor e nevoie de o multitudine de iubite posterioare ce să fractureze trecutul de viitor
Pe frontul epatării
de Alexandra Alb Tătar
complezent nu vreau conformist nu pot mi s-a tras firul de la bluză însă amice X excentric nu insist am mâzgălit prea multe foi ca să aștept să-mi zâmbească segmentele cu pajiștile lor uscate ca să...
stâlpul din mine
de Florin Branza
băi ar fi nasol să am un stâlp în mine pe unde ar intra și pe unde ar ieși așa că titlul e de fapt cum mi-am pierdut virginitatea cu un stâlp atunci când se fracturează himenul intelectului pe care...
Femeia sărată și prima ei armă
de Carmen Sorescu
de azi ridic pereții casei noastre pentru început voi merge în vârful picioarelor tu ești făcut din sare nici apa nu te suportă te dizolvi în zig zag fracturezi toate poemele cu măști false...
mai mult petre
de Fluerașu Petre
doppelganger am venit să te scuip între ochi îți voi transforma pisica în sânge vei înțelege că ești singur nori întunecați deasupra televizorului butonează sau mori oricum totul se va transforma...
Aproape sonet
de Marius Lazarescu
Rața mandarin e o Pogany ce palpită, bună să încălzească o palmă, în neglijeu obraznic. Cum să o eboșezi fără să cadă în coadă? Cum să o descânți fără să-i fracturezi zborul? Odată am schițat un ou...
