"fericire in rate" – 20144 rezultate
0.04 secundeMeilisearchMaria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
pirvu ioana alexandra
Inlantuit Singuratatea e o sabie ascutita Ce-ti taie glasul de-a trai, Si viata nu mai fericita Unu singlul lucru mai ramane,de-a iubi. Cand n-ai o sora sau un frate Pentru a darui si a iubi Ramai rapus de singuratate Ca un ostas pe campul de razboi. Dar daca in viata apare o raza de sperana, Si se naste un nou-nascut Te ridici si lupti mai depate Pentru singutatea a o birui. Si cand vezi ca rade intr-aletale brate sufletul iti surade in tine Si inmia se-n groapa in iubire Fara a ramane loc si de alta fericire.
1 poezii, 0 proze
Aida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
gabriela stanciu
...mulți pornesc în căutarea fericirii ,prea puțini reușesc însă să ajungă la capătul drumului .Eu nu voi ști niciodată ce se află la capătul drumului pentru că întotdeauna reușesc să mă rătăcesc pe drum...
21 poezii, 0 proze
stefania pavelescu
Născută în Rm. Sărat, profesoară, soţie și mamă fericită.
35 poezii, 0 proze
serban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
Miky&Mada
Tuturor celor care le pasa..caer cred in ziua de maine..in fericire..in ei..in dragoste..
5 poezii, 0 proze
Ionescu Dorin Alexandru
M-am nascut la Ploiesti in data d 6 Noiembrie 1989, mai toata copilaria mi-am petrecut-o in orasul natal . am terminat liceul de Chimie cu profilul Stiintele Naturii, iar acum la inceput de drum sper sa imi gasesc adevarata fericire in viata . sunt o fire blanda deseori melancolica . pasiunea pentru poezii a aparut atunci cand am pierdut persoana iubita . o durere care nu puteam sa o destainui decat unei foi de hartie, poate prea mare pentru intelegerea umana .
2 poezii, 0 proze
Gusetu Sergiu
Portret Sunt indiferent cu prostia, Subestimez agonia Mă joc cu ironia, Am un suflet arid Aripi frânte Trăiesc în vid, Iubirea a încetat să mă încânte Am uitat să zbor Plutesc pierdut, ca un nor Iubirea nu e pt minți complexe Care văd dincolo de aparențe, Inhibat de un sentiment necunoscut De un chin neîntrerupt, Erup cu violență Lipsit de cadență, Privat de fericire Uitat în nemurire Lipsit de un strop de iubire, Sunt un portet În culori moarte Drogat cu vise Și idealuri deșarte, Nascut pe 08 04 1990, la falticeni jud.Suceava, un adolescent ce imbratiseaza cuvintele ca pe niste prieteni dragi.
3 poezii, 0 proze
Frigura Amalia
Sunt eleva in clasa a 8-a la o scoala din Bacau iar e parcursul gimnaziului am avut publicatii in revista scolii, o pagina speciala de autor si multe premii la concursuri bazate pe creatie. Sunt de parere ca fiecare secunda din viata noastra se scurge cu un motiv, ca fiecare iubire neimpartasita va lasa o urma intr-un suflet sincer si ca viata fiecaruia depinde de ganduri, caci ele vor ajunge fapte, iar faptele vor defini in cele din urma caracterul fiecaruia.
4 poezii, 0 proze
fericire in rate
de Plesca Adriana Doina
am decis sa cumpar fericirea in rate pretul e cosmic de mare platesc un acont mai intai numar cu atentie teancul de file inceputuri de idile adunate cu entuziasm apoi devin rob bun platnic fiecare...
Silence
de ioana bolba
Coboara încet pe umbra mea Îngeri lăsați la vatră Mă cuprind cu genunchii Mă las sedusă de aripi așa cum imi toarnă ei aripile în zbaterea lor topite în auzul meu de acolo mă lăsasem sedusă tot de...
Cafea si droguri sentimentale
de Alexandra Mihaela Munteanu
Cafea... liniște... singurătate... Un gând și o foaie. Un sentiment și o tăcere. Un trandafir și o lumânare. O clipă... un sărut... O ora... o eternitate. Febră și frisoane. Un țipăt... și apoi...
Povești otrăvite
de nonciu dragos
Încep toată povestea ca să zic așa, cu o amintire ce-mi vine aievea de când eram la ai mei acasă, stăteam de vorbă cu ai mei părinți, uneori după o masă copioasă, alteori duminica când mai găseau...
asigurare
de Alexandru Corneliu ENEA
ASIGURARE În jurul sufletului meu mi-am făcut un gard de întrebări, l-am vopsit cu vorbe să placă și-am pus un paznic cu răspunsuri pe măsură, zâmbitor chiar și celor care dau cu bățul prin gard....
solvabil
de Alexandru Corneliu ENEA
Ireversibilul exil al începutului m-a surprins cam târziu, când s-a aliat cu obrăznicia memoriei capricioase și m-au declarat aproape insolvent creditorilor care m-au îndatorat cu senzații de...
viata vazuta din lift
de alex bâcu
sunt un ascensor. pe scara vietii ardem balustrade. tu esti etajul opt. in rest nu conta - imi sarea rotita. gandurile unui cantec ce aveam sa-l scriu in antractul unei piese aleasa pe spranceana din...
Înregistrarea mașinii
de Gabriela Marinescu
Nu vreau să vorbesc acum de efortul financiar depus pentru a-mi cumpăra mașina. Prima mașină pe numele meu. Achitată în rate. Vreau să vorbesc de zâmbetul de pe fața doamnelor de la birourile de...
Dintr-un început de împreună
de Iuliana Serban
Încerc să-mi amintesc care a fost ultimul lucru extraordinar pe care l-am creat, trăit sau simțit, din iubire. Și unde am fost în toate momentele ce au urmat. Cu ce gânduri, idei, senzații, oameni,...
Voi fi cu tine
de ALEXANDRU OLTEAN
Voi fi cu tine… Aștept să-mi spui iar vorbe dulci și flori deasupra să-mi arunci și praf de stele… De dorul tău eu nu mai pot și fac ce fac și-l dărui tot iubirii mele. Ești tot departe și nu știu,...
