gabriela stanciu

Ridic privirea. El deja plecase. Nu cred că a văzut amarul din ochii mei. Totuși m- am gândit. Ar fi păcat să strig după el. Fără să- mi dau seama am lăsat în urma mea ceva, tăcerea. Acum

Pași mărunți strivesc covorul de nisip umed O perdea de lacrimi străpunge cerul încă viu al unei vieți deja pierdute Fiecare fir de nisip scrie rânduri dintr-o carte de mult citită Aceleași fire

Un înger se întoarce de la muncă cu mâinile murdare de vopsea albastră își șterge sudoarea de pe frunte și se așează pe piatra cunoașterii în sfârșit își terminase sarcina ... și până la urmă nu

Mă nasc din vis și din tăcere și mă transform în mângâiere Îți mângâi trupul și suspin și cad într- un pahar cu vin Un gust divin te încălzește și picătura se topește Închide ochii și

Am lăsat în urmă câțiva pași. Au trecut după mine furtuni, ninsori și o caldă rază de soare. Am crezut că vor șterge urmele pașilor mei însă, am întors privirea și am văzut că au rămas neatinse...

Cu trupul trist și ostenit Și fără nici o mângâiere Adormi adânc și- n jurul tău N-auzi nimic, tot e tăcere Și sufletul îți țese- acum Năframă, giuliu pentru moarte Te- ndepărtezi de- al

Ascult povești de altădată Istorii scrise de demult Și mai târziu ca niciodată Când lumea doarme, eu ascult Ascult cum ploaia bate- n geam Cântând duios ca o artistă Când vântul suflă ram cu

Ce- nseamnă pentru mine A iubi ? Să mor și să mă nasc din nou Și- o clipă de- aș trăi Mi- ar fi de- ajuns Să- ți spun Iubite ,stelele de sus Sunt ochii mei Și luna seara Mi- e

Eu le- am spus Să deschidă ochii ei i- au inchis Eu le- am spus Să ridice capul ei l- au plecat Eu le- am spus Să zâmbească ei au început să plângă Eu le- am spus Să nu

Am luat pe mine paltonul pe care îl lăsasem anul trecut într-un șifonier cu miros de naftalină.De frig am băgat mâinile în buzunare .Într-unul am găsit câteva boabe de orez ,rămase de la ultimul

Flori de gheață Au stins ultima lumină Tămâie cu miros de praf Arde cu o flacără ostilă Doar clipa zace în tăcere Ia cu ea ultima mângâiere N- a mai rămas nimic ... Visul îl pun în

Caut în întuneric Lumina de ieri Era doar o rază Era un mister Azi a fugit de mine Știi cum am numit- o ? Iubire . Dacă aș fi înger Poate aș găsi- o Dar de ce să mă amăgesc Dacă

Când o frunză moartă cade Și te-atinge suspinând Nu ți-a spus la revedere Ci ți-a spus doar...\"pe curând\" Când o pasăre se duce Căutând un alt tărâm Știe că se va întoarce Și îți

Sunt un nor ușor Rătăcit pe cer Sunt un gând uitat Într- un colț stingher Sunt o frunză moartă Ce- a atins pământul Și dintr- o suflare A luat- o vântul Sunt un pui de cuc

Nu sunt înger Nu sunt om Nu sunr floare Nu sunt pom Nici măcar un vis Nicicând... Nu vei înțelege,când Îți vei dori să știi Ce sunt... Îți voi răspunde Sunt un gând Mă aflu-n

Nu-ți cer nimic Și ce ți-aș cere? Un gând de dor,o mângâiere O lacrimă,un vis nebun O vorbă dulce?...dar acum Nu-ți cer nimic Decât să-mi dai Doar mâna să pornim... Spre rai Nu-ți

Plouă din cer Cu lacrimi de-argint Și valuri de lacrimi Roiesc pe pământ Plouă din cer Cu lacrimi de dor Și-n zare aleargă Nor dupa nor Plouă din cer Cu lacrimi de jale Și

Aud cum mângâie tăcerea timpul Și las în urmă infinitul Strecor în palma mea nisipul Timpului ce a trecut Nemărginita e durerea Că las în urmă mângâierea Căldura,dorul și durerea

Sunt îngeri ce iubesc Și îngeri care iartă Sunt îngeri ce trăiesc Și îngeri care poartă Durerea mea... Dacă aș putea... S-ajung la îngeri... Sunt lacrimi ce-adâncesc tăcerea Și

Se clatină in zori lumina Și ceasul ticăie intruna Zăresc un nor de praf in zări Și desparțindu-se-n carari Privesc pe geam Zăresc o fată Parcă o vazusem și altădată E cea de

În umbra unui vis nebun Se- ascund Tăcere, umbre, fum Și- un chip de fată Ce păcat Ar fi frumos și- adevărat De s- ar opri Dar pașii ei Se- ndreaptă către nicăieri Un loc al