Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"femeia domnului Pa"20104 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cornelia ConstantinCC

Cornelia Constantin

AutorAtelier

M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...

26 poezii, 0 proze

Jonathan CoeJC

Jonathan Coe

AutorClasic

Jonathan Coe (nascut in 1961, la Birmingham) a studiat la Trinity College din Cambridge. A fost profesor la University of Warwick, unde a obtinut si titlul de doctor in literatura engleza. Primele sale romane – Femeia intimplatoare (1987), Un strop de dragoste (1989) si Piticii mortii (1990; Polirom, 2006) – impun o noua voce a literaturii britanice contemporane, caracterizata printr-un umor specific, o preocupare pentru problemele sociale si o accentuata tonalitate sarcastica, temperata de un umanism subtil. Romanul Ce hacuiala! (1994; Polirom, 2008) obtine John Llewellyn Rhys Prize in Anglia si Prix du Meilleur Livre Etranger in Franta, iar Casa somnului (1997; Polirom, 2001), considerat capodopera sa, este recompensat cu Writers` Guild of Great Britain Award si Prix MEdicis Etranger. Ulterior autorului britanic i se decerneaza si Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul Clubul putregaiurilor (2001; Polirom, 2004, 2012). Pina in prezent Coe a publicat zece...

1 poezii, 0 proze

CB

Carla Biro

AutorAtelier

"Ea e femeia care porneste in campul de lupta cu o floare in mana." a spus poetul contemporan si optzecist, I. M., referindu-se la mine.

5 poezii, 0 proze

cezara răducuCR

cezara răducu

AutorAtelier

cezara răducu (pseudonim magda mirea) n.1971, bucuresti "femeia cu mâinile lipite de trup", ed. ager press, 2008 "siaj", Fundatia ,,Scrisul Romanesc", Craiova, 2011 "antologia ARTGOTHICA 2011", editura A.T.U., Sibiu apariții în :"ramuri","cenaclul de la păltiniș","singur",'algoritm","fereastra" "- Oamenii, zise vulpea, au puști și vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc și găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauți găini? - Nu, zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”? - E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ți crea legături”... - A-ți crea legături? - Desigur, zise vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în...

463 poezii, 0 proze

NS

Nicolae Serban

AutorAtelier

îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.

69 poezii, 0 proze

VV

Val Vartej

AutorAtelier

Eu sunt poetul etern indragostit de rima si de vers, iubesc frumosul si cant femeia fiinta de neinteles. Eu sunt poetul urat de unii, iubt de altii, visez cu scisul, cultiv cuvinte pe intregi plantatii.

4 poezii, 0 proze

Denise DuhamelDD

Denise Duhamel

AutorClasic

poeta americana contemporana. 1993- Zambeste! 1995 Femeia cu doua vagine 1996 Cum a cazut cerul 2001 Regina pentru o zi:poeme alese si inedite 2005 Mille et un sentiments *** Denise Duhamel is an American poet. She was born in Woonsocket, RI, in 1961. She received her B.F.A. from Emerson College and her M.F.A. from Sarah Lawrence College.[1] She is a New York Foundation for the Arts recipient and has been resident poet at Bucknell University. She has had residencies at Yaddo and The MacDowell Colony.[2] Duhamel has also collaborated with Maureen Seaton on Little Novels, Oyl, and Exquisite Politics. Of this collaboration, Duhamel says; "Something magical happens when we write - we find this third voice, someone who is neither Maureen nor I, and our ego sort of fades into the background. The poem matters, not either one of us."[3] Duhamel names Lucille Ball, Roseanne Barr, Andrea Dworkin, Alyson Palmer, Amy Ziff and Elizabeth Ziff (who make up the singing group Betty) and the 70s...

2 poezii, 0 proze

GA

grigoriu adrian

AutorAtelier

Nascut in Brașov pe 25 Septembrie 1978 M-am apucat de scris poezii pe la 14 ani cand (serios) inima mi-a fost ydobita de o ea. Adica FEMEIA. Aș zice: "câtă cerneală curge... pentru FEMEIE" dar zic: "cum ne omorâm degetele pe tastatură. Trăiasca!" Acum am 25 de ani. Am terminat liceul la "Energo" în Brașov și sunt student la Universitatea Transilvania Brașov, "Colegiul Universitar Forestier Informatic și Economic" secția "Economia Comerțului"

2 poezii, 0 proze

Brenda StressBS

Brenda Stress

AutorAtelier

Cine iubeste și lasa (roman, Edago, 2006; Colectia Erossa) Femeia despartita de barbat (roman, Edago, 2006; Colectia Erossa) Copii din ziua de azi (roman, Edago, 2006; Colectia Erossa)

5 poezii, 0 proze

HD

Horia Dulvac

AutorAtelier

Membru al US (Uniunea Scriitorilor din Romania) Membru al ASPRO (Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania) Doctor in filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara. Licentiat in chimie al Institutului Politehic Timisoara Volume publicate: "Femeia lui Ghidirmic", proza scurta, ed. "Ramuri", Craiova, 1997 (bursa a Fundatiei pentru o Societate Deschisa) "Îngrijorări fără mandat",eseuri, ed. "Marineasa", Timișoara, 2000 Volume colective: "Eminescu versus Caragiale","Cultura medie si clasa de mijloc", s.a., ed. "Aius", Craiova, 2004 Prezent în antologia "Zona- prozatori și poeți timișoreni din anii 80 și 90", editura Marienasa, 1997 "Discursuri și părți", eseuri,ed. "Aius", Craiova, 2005 (volum aparut cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor) "Revanse ale alteritatii", eseuri,ed. "Grinta", Cluj, 2005 "Efect Doppler", proză, editura "Scrisul Românesc", Craiova, 2009 "Feluri de posibil", eseuri, Editura Dacia xxi, Cluj, 2011 Premii ale Festivalului Artei si Creatiei...

5 poezii, 0 proze

femeia domnului Pa

de Alina Manole

femeia domnului Pa locuiește în virtual, prietenii îi intră în casă prin colțul din dreapta al liniștii și ies tot pe acolo orele se măsoară între un liviunanu is now online și silvicatardiva is now...

PoezieAtelier

ipoem

de Ștefan Petrea

îl locuia de-o vreme vremea turnându-i plumb peste singurătate în veștejirea petalelor de timp lângă el femeia albastră avea orgasm poetic hormonii umblau în libertate prin urbea trupului liric...

PoezieAtelier

Despre obsesii și alte cuvinte fragile

de Liviu Comșia

Dacă ar fi să punem în practică teoria titlului ca sinteză a conținutului, într-adevăr, poezia Silviei Van vine dintr-o obsesie ordonatoare, tiranică a iubirii. Pare că fiecare poem din „Obsesia...

ArticolAtelier

bucurești a_rise

de Vasile Munteanu

de sub zăpadă răsar gunoaie brazi de crăciun și fecale centrul istoric seamănă a colivă ciugulită de pinguini piatră de hotar: intercontinentalul – incisiv desperecheat cu 1bp (una bucată picior) în...

PoezieAtelier

Nicolo Machiavelli versus Mahomed

de sanda dan ion

Nicolo Machiavelli vs. Mahomed Nicolo Machiavelli, cel care ne învăța pe noi ca într-un anumit context să acceptăm compromisul, se întreabă retoric: ’’cine ne-a dat ochi să vedem stelele și nu ne-a...

ProzăAtelier

Numele Domnului...

de Jianu Liviu-Florian

NUMELE DOMNULUI… “-Sunt patru pe fir.” “-Întotdeauna mai este cineva pe fir”. Știu că i-ai spus: “ce se întâmplă cu mine? De ce ajung de fiecare dată acolo?“. Și ai plecat aici. Nu mai știi dacă era...

ProzăAtelier

Fațade...

de Eugen Galateanu

Tramvaiul plin trece pe lângă Biserica Armenească. Trei babe, dintre care una de cel puțin 100 de kg își iau mâna de pe bară și încep să-și facă cu disperare cruci. De ce ? Cui folosește acest lucru...

Atelier

miniepistole (64)

de nicolae silade

dragilor țin să vă anunț că de astăzi încep să trăiesc și trăiesc și trăiesc și trăiesc slavă domnului pe același pământ din care toți am fost făcuți sub același cer sub care toți ne-am bucurat și-am...

PoezieAtelier

Occident

de Virgil Diaconu

Stau sub cireș, în marginea grădinii, și îl aștept să vină. S-a făcut deja întuneric și eu îl aștept la fel ca noaptea trecută, la fel ca noaptea de dinaintea nopții trecute și ca întotdeauna… El stă...

PoezieAtelier

Destinul?

de Oana

Am citit odata pe un forum ca cineva filosofa legat de destin si se intreba daca destinul era cel care facuse ca el sa invete sa inoate, pentru ca dupa multi ani sa salveze pe cineva de la...

Atelier