Poezie
ipoem
1 min lectură·
Mediu
îl locuia de-o vreme vremea
turnându-i plumb peste singurătate
în veștejirea petalelor de timp
lângă el femeia albastră avea orgasm poetic
hormonii umblau în libertate
prin urbea trupului liric
poemul lui salivează în hârtie cuvinte,
ele leagă între ei sfinții de celuloză
ridicați la rang de artă prin sinuciderea lui Dumnezeu
în piepturile lor arse de rugăciunea stinsă
curând nu i se va mai zări
pieptul ars de lumină, se va însfinți în literă
ca într-o îndemonizare,
Versul tace în rană,
peste toate, îndrăgostito,
el se alcătuiește frumos
întinzând spre tine brațul lui de himeră
plin de șoaptele unei alte lumini,
aceea din renașterea Domnului-Pasăre
zborul Lui în adâncurile Păsării-Lut
e hieroglifa din marginea lumilor
nedefinit aruncându-și Poezia de a Fi către Cer
012700
0
cuvintele cu o cruzime de artist, timp în care iese soareles și scluptura respiră a nou, a izbândăi