Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"femeia aceasta"20104 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Ada OrleanuAO

Ada Orleanu

AutorClasic

Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...

2 poezii, 0 proze

Gheorghe LuchianGL

Gheorghe Luchian

AutorAtelier

Nasut pe 25 Ianuarie 1942 in Bucuresti.Autor a patru titluri aparute. Amintiri din casa galbena.Aceasta Femeie, aparute la Editura Risoprint din Cluj,respectiv Epigrame si poezii,Batracienii,aparute la Editura Astra Dej.In curs de aparitie: Sacalii,Vitralii de gheata,Istoria literaturii franceze(traducere dupa Rene Doumic)alte traduceri. In lucru romanul Mostenirea doamnei Miclescu,al doilea volum de poezie si epigrame.

6 poezii, 0 proze

Doris LessingDL

Doris Lessing

AutorClasic

Laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2007. Doris Lessing, s-a născut cu numele de Doris May Tayler la data de 22 octombrie 1919 în Iran, din părinți englezi, perioada in care parintii sai traiau la Kermanshah, Persia (acum Iran). In 1925, impreuna cu familia, s-a mutat in colonia britanica din Rhodesia de Sud, acum Zimbabwe. In 1949 s-a mutat la Londra, unde traieste si acum. Scriitoarea britanica Doris Lessing este cea mai in varsta persoana si cea de-a 11-a femeie care primeste aceasta distinctie. In justificarea premiului, Academia Regala de stiinta a Suediei a apreciat-o pe Doris Lessing drept "o naratoare a experientei feminine, care, cu scepticism, ardoare si forta vizionara, a expus critic o civilizatie divizata". Numele autoarei constituie o surpriza deosebita, aceasta fiind preferata de Academie scriitorilor mai cunoscuti, considerati favoriti la acest premiu, precum Philip Roth, Haruki Murakami sau Amos Oz. In ciuda unei copilarii dificile si nefericite,...

0 poezii, 0 proze

AI

Akhenaton (Amonophis IV)

AutorClasic

Aceasta este viziunea istoricului James Breasted asupra celei mai complexe personalitati din antichitate, Amonophis IV, cea mai simpla si cea mai corecta dintre toate cate au fost exprimate pana astazi. In urma cu aproape 3800 de ani, istoria Egiptului cunostea o perioada de criza statala prin prabusirea Regatului Mijlociu si faramitarea teritoriala consecutiva, parte din teritoriu fiind cucerita de hicsosi – este a doua Perioada Intermediara din istoria antica egipteana. Dupa 200 de ani, alungarea hicsosilor si readucerea Egiptului sub o singura coroana este infaptuita de Ahmose (Ahmosis I), o capetenie tebana care devine astfel primul faraon al Dinastiei XVIII si deschide o noua perioada de cuceriri, Regatul Nou. Succesorii sai au urmat politica expansionista, unii dintre ei fiind foarte cunoscuti: Hatshepsut (Makare), prima femeie faraon, si Tuthmosis III, faraonul care va duce granitele Egiptului acolo unde nu vor mai ajunge vreodata. Politica statala devine treptat din ce in ce...

1 poezii, 0 proze

Ioana GeierIG

Ioana Geier

AutorAtelier

...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...

347 poezii, 0 proze

Cristina GrigoreCG

Cristina Grigore

AutorAtelier

Eu si copac imbatranind… Undeva In mine, Zac lucruri nespuse: Credinta, Echilibrul, Efemerul, Evadarea, Gustul sangelui, Haosul. Eu. Aspiratii Si aceasta seara trista Imi pun masca de femeie Resemnata Si incep aceasta scrisoare Catre El: Eu Si copac Imbatranind...

28 poezii, 0 proze

MD

Mihail Dumitru

AutorAtelier

Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...

5 poezii, 0 proze

cristiana pricopCP

cristiana pricop

AutorAtelier

n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com

38 poezii, 0 proze

Vicente Blasco IbanezVI

Vicente Blasco Ibanez

AutorClasic

S-a născut la Valencia, pe 29 ianuarie 1867, adus fiind pe lume de Ramona Ibáñez, soția comerciantului Gaspar Blanco. A urmat cursurile facultății de drept la Universitatea din Valencia. Licența pe care a obtinut-o in 1888 nu i-a folosit la nimic, din simplul motiv că nu a practicat niciodată dreptul. Încă de pe vremea studentiei a fost pasionat de literatura și politica. Si tot in vremea studentiei, daca nu cumva mai devreme (dar în această privință izvoarele sunt sărace în informații) și-a descoperit pasiunea pentru femei. Această ultimă sferă de interes a lui Ibáñez nu ar trebui tratată cu superficialitate, macar din respect pentru energia pe care a consumat-o iubind si scriind despre femei. Din păcate, despre femeile din viața sa nu sunt multe lucruri de povestit aici. Sursele sunt sărace la acest capitol. A fost căsătorit cu Maria Blasco del Cacho, fiica magistratului Rafael Blasco, dar, se-nțelege, aceasta a fost doar un subiect al pasiunii sale, căci numărul real al...

0 poezii, 0 proze

femeia aceasta

de Dorina Șișu

peste poduri se lasă dimineți leneșe chipul cerului a prins riduri femeia își face culcuș din vânturi și așteaptă ploile să-i spele nopțile că doar nu setea aceasta i-a uscat gâtul și nici colțul...

PoezieAtelier

în femeia aceasta cineva și-a pus capăt zilelor

de Daniel Dăian

toate sărutările enunțate în sânii tăi goi au fost adânc ascunse în palmele unei singure culori unde un om cu păsări în buzunare m-a condamnat la uși și nu mai eram nici începutul copilului nici...

PoezieAtelier

eu sunt femeia aceasta

de Anca Zubascu

sunt femeia care nu primește cadouri dar nici nu dau niciodată nimic decât (din greșeală) pe mine însămi la un moment dat undeva între o arcuire de sprânceană și un imperceptibil clipit exersat sunt...

Atelier

o caut pe femeia Aceasta

de valeria tamas

o caut pe femeia Aceasta n-aș putea să v-o descriu ea locuiește în gândul meu și e mult mai frumoasă decât cuvântul. o caut pe femeia Aceasta mai subțire decât un fir de iarbă cu dragostea roua pe...

PoezieAtelier

Pe cine iubește femeia aceasta?

de Mihaela Merchez

Strada spălată – poate de ploaie poate de dragostea ta de necuprins între pereții albi mă primește dis de dimineață pot să-i simt răcoarea și bucuria ea îmi simte tălpile și le oprește din când în...

PoezieAtelier

femeia cu brațele pline de păsări

de ion untaru

femeia aceasta stranie ieșea în fiecare zi din peșteră cu păsări pe umeri și brațe și când ajungea pe plajă rămânea toată noaptea de strajă cocorii i se așezau în păr ea înțelegea graiurile lor și...

PoezieAtelier

Femeia de ciocolată

de ovidiu cristian dinica

Femeia aceasta de ciocolată cu tivul de hârtie, îți surâde în palmă tăind cântecul lunii în două, prima parte ți-o spune la ureche fredonând a târziu peste vama viselor, seara, trupul său adaugă...

PoezieAtelier

Femeia din lift cu o cască așezată neglijent la ureche

de Alexandru Manta

intră în lift cu o cască așezată imprecis și în fiecare dimineață aud frânturi din nothing else matters sau comfortably numb uneori se aud și informații despre tărâmul interzis refren strofa a doua...

PoezieAtelier

Femeia de niciodată

de Cristiana Popp

Undeva, destul de superficial mi se pare, dacă dai deoparte petale, stele, amurguri și alte inutile briz-briz-uri pseudolirice, stă ghemuită una bucată femeie de unică folosință, cu cheiță și baterii...

PoezieAtelier

femeia asta care vine în urma mea

de Daniela Luminita Teleoaca

îmi aranjează câte un cârlionț mai rebel mă pune să-mi îndrept spatele flirtează cu împrejurimile încuviințează timpul probabil la tot și la toate mă trece răscruci poduri indeterminări se asigură...

PoezieAtelier