Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"fără zahăr"20754 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Nicu VladimirNV

Nicu Vladimir

AutorClasic

n. 8 decembrie 1950 d. 10 octombrie 1995 #Absolvent al Institutului de Arte Plastice “N. Grigorescu” din București, secția pictură, promoția 1975. #Grafician la ICSITE București #Alături de Mircea Florian, Dorin Liviu Zaharia, Marcela Saftiuc, Valeriu Sterian, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă etc. a reprezentat unul dintre “pilonii” principali ai “mișcării folk” din România. #A publicat poezie în Luceafărul, Orizont și Tribuna. Premiul I la “Primăvara Baladelor”, ediția I-a (aexae-quo cu Mircea Vintilă). #Peste 200 de apariții în spectacole rock șI folk, cenaclul Flacăra, Piața Universității etc. #Înregistrări la Radio Cluj. “În ceea ce privește propria-mi creație, consider că în cele două decenii de activitatea am fost întotdeauna consecvent principiului estetic afirmat de la început, compunând și cântând cântece în care importanța cuvântului este egală cu aceea a structurii melodice - ritmice, acestea neputând fi separate fără amputarea valorică și semantică a produsului. Tematic,...

3 poezii, 0 proze

Zaharie Adrian-ViorelZA

Zaharie Adrian-Viorel

AutorAtelier

Sunt nascut in Judetul Arad la data de 04.06.1984, in momentul de fata am 23 de ani si vreau sa descopar cat mai multe lucruri noi.

5 poezii, 0 proze

IC

iulia c.

AutorAtelier

Destin de copil nascut batran ;fara amintiri din copilarie;constient de slutenia sufletesca a celor din jur si bogat la suflet.cu viata otravita de propiile-i radacini;care se straduie zadarnic sa para simplu duh aspirant la mostenit imparatia cerurilor.

5 poezii, 0 proze

Andre DonescuAD

Andre Donescu

AutorAtelier

- m-am născut pe strada viitorului la început de septembrie - am un nume comun și am găsit un pseudonim care mă reprezintă - sunt inginer din întâmplare - tot de asta scriu - mă plec cu umilință în fața oricui mă citește - o iubesc pe ana - îmi place să cânt dar nu am vocea care trebuie și nici ureche muzicală - stau prost cu fierul și mult prea bine cu zahărul - mi-a plăcut viața mea de până acum cu mici excepții - nu mai stau pe strada viitorului - zenit_p92@yahoo.com

99 poezii, 0 proze

emanuela buneaEB

emanuela bunea

AutorAtelier

ce spun despre viatza?!absurd..dispret.cum e sa simti pe propria piele inutilitatea?cum e sa intrevezi mereu un final nefericit,nedem care sa tzi infraneze elanul..?cum e sa suferi?sa suferi pt nimic concret ..asa,intruna..degeaba..din panica.sa rizi scriind,stiind,crezind ca ai secretul.stiu ca e zadarnic.cine pierde? timpul ma omoara,putin ate putin..mai greu decat singuratatea...de ce?cum sa inteleg de ce?!mereu intrebari..intrebari fara raspunsuri..intrebari cu raspunsuri care genereaza alte intrebari..oare cum ajung la capat? nu voi reusi.nu pentru ca sunt pesimista ..ci idealista.nu voi reusi pentru ca n se poate

1 poezii, 0 proze

OANA MARTINOM

OANA MARTIN

AutorAtelier

Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...

10 poezii, 0 proze

FaraF

Fara

AutorAtelier

7 poezii, 0 proze

FC

fara cuvinte

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

FN

fara nume

AutorAtelier

biografia mea se afla in poeziile mele

15 poezii, 0 proze

FN

Fara Nume

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

fără zahăr

de dan herciu

varianta mea “number 2” nu se compara cu “option”-a ta nr.1 din motive elementare de bun simț creată forțat dilema devine plictisitoare raportată la un suflet permanent în defensivă pentru nr.1 al...

PoezieAtelier

Fără zahăr, fără arome

de Florin Hulubei

nu mai măsurăm asteptarea în ore poate în faguri de disperare cuvintele nu mai au niciun efect sunt o cafea diluată fără zahăr, fără alintarome o privire pe zi e de ajuns un martiriu al simțurilor...

Atelier

ceai fără zahăr

de Diana Frumosu

mai ții minte cum îți scriam poezii de dragoste și numai tu știai ce înseamnă fluturele alb și iarba erai atât de mândru de tine încât deodată ai început să citești tot ce scriu și eu n-am vrut asta...

PoezieAtelier

Cafea fără zahăr. Scorțișoară, vă rog

de Daniel Bălan

Fulare și bucate din vietăți care mai decare mai mult sau mai puțin rare Blănuri pe YouTube Dar și pe poteci Zboruri cu escală Musca doar își trăgea sufletul Apropo, Lumea zboară E iarăși zăpadă...

PoezieAtelier

portret fără zahăr

de Stanica Ilie Viorel

atunci când nu mai poți ai putea să te desenezi din nou ștergi ridurile pui în ochi o sclipire care răzbate peste timp către locuri unde încă te mai visezi și zâmbetul de altădată neapărat zâmbetul...

Atelier

lume fără oameni

de Ursu Marian Florentin

mă duc până afară în fiecare dimineață să trăiesc minciuna sfruntată servită la micul dejun de tot felul de formatori de opinie de președinți cu dinți de cămilă de conducători pehlivani, de guverne...

PoezieAtelier

pîine înmuiată în apă cu zahăr peste

de Leonard Ancuta

rețetă: disperare, lipsă, nevoie, din toate cîte puțin sau cît încape toate fricile ca miște boabe de orez pe care cineva le-a sculptat pe dinăuntru să fie ca trupul tău găurindu-mi trupul să pot...

PoezieAtelier

Învăț pe zi ce trece

de Godja Andreea Claudia

Am știut cum să beau ceai fără zahăr dar nu am știut cum să ascult muzică fără căști și boxe. Am știut cum să trăiesc fără să-mi fac griji dar nu am știut să iubesc fără să vreau să fiu singură. Am...

PoezieAtelier

singurătate

de Ștefan Petrea

singurătate bând plumb o cafea fără zahăr în dimineață când erai era vară plumbul s-a răcit în jurul inimii o unghie de fier sfredelește toamna îmi înjunghie sufletul Dumnezeu sângerează sângele Lui...

PoezieAtelier

gustul tău...

de Marschall / Negru Simona

ai un gust de prăjitură nereușită un pic amară și fără zahăr.... ți se potrivește, nu mi-ar place să fi dulce... ca și mierea... până la urmă e grețoasă ca toată viața noastră, mă doare când mă...

PoezieAtelier