Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"eu am fost acolo eu am fost aceea"20574 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
41 rezultate
istorie

istorie

ColecțieRubrică22 texte

istoria, așa cum o văd eu

de sunet1

Necula Florin DanutND

Necula Florin Danut

AutorAtelier

Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...

186 poezii, 0 proze

Florin OpranFO

Florin Opran

AutorAtelier

DESPRE MINE: Data nașterii: 27 iulie 1984 Resedinta: Bucuresti Profesie: economist Realizări literare: Detalii mai jos. LANSARE DE CARTE: Oamenii trăiesc, adesea, o viață întreagă negându-și vocația, aspirațiile, dorințele… O vreme am fost și eu unul din acei oameni, aspirați de curentul pragmatic al vieții. Însă… poate că era inevitabil să îmi amintesc de acea parte a mea… Navigând prin cotloanele trecutului, am regăsit versuri scrise de mine acum mult timp. Și lăsate acolo, în calculator, să fie uitate. Am decis să adun toate aceste texte într-un volum. Un volum de versuri și proză. Un volum jurnal, ce acoperă aproape 15 ani de trairi personale. Așa că, iată-mă întors pentru o vreme, “part-time” la atitudinea de artist, iata-mă scriind din nou, boem și transfigurat într-o realitate interioară de care uitasem. Scriu din nou versuri, printre toate celelalte proiecte care îmi ocupă timpul prezent. Și făcând asta, mă simt mai complet și mai racordat la...

113 poezii, 0 proze

Aurelian Iuliu BizoAB

Aurelian Iuliu Bizo

AutorAtelier

Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...

3 poezii, 0 proze

Buda Sorina MariaBM

Buda Sorina Maria

AutorAtelier

Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.

6 poezii, 0 proze

AV

Adrian Vancica

AutorAtelier

Acolo Acolo unde nu era nicio speranta, acolo unde nu era NIMIC Eu am sadit un strop din mine, si am intrins aripi spre INFINIT. Acolo in pustiul inefabil, in care nici-un vis nu a AJUNS Dilema metafizica a lumii, indescriptibil jalea m-a PATRUNS. Acolo unde stancile au nume, acolo unde nu-i pacat sa CREZI Acolo unde spaimele sunt zane, acolo te gasesti si-apoi te PIERZI In labirintul iluziei desarte, se nasc in voie ale lumi PLACERI Pentru ca eu sa pastoresc in voie, dilemele-ti de maine si de IERI. Acolo unde viata nu-i perfida, acolo unde mortii isi ZAMBESC Printre nisipuri miscatoare, te caut in zadar si-ti spun ca te IUBESC Acolo nu e timp de amagiri desarte, acolo nu a fost NIMIC Eu, ANONIMUL serilor de basm, din tine ma cobor si ma RIDIC!

1 poezii, 0 proze

AC

Alexandru Ciobanu

AutorAtelier

Părinții, Ion și Ecaterina, oameni obișnuiți; s-au întâlnit și s-au plăcut. După un scurt circuit de câțiva ani, fiecare a mers pe drumul lui. Din flamă, M-am născut eu, la 27 ianuarie 1947 în București. Am avut o copilărie minunată, la bunici. Minunată copilărie am avut, undeva într-un ținut neiubit de nimeni, fiindcă era prea departe de toți. Un ținut pe care toate administrațiile l-au ignorat fiindcă le era peste mână. A fost pe rând când de Vlașca, când de Teleorman, când de Videle, când de Alexandria, cand de Giurgiu, dar nu s-a lipit nicăieri și a rămas pe loc. De oriunde ar fi venit banii bugetari până acolo se terminau. Acolo nu era asfalt, nu era canalizare, nu era electricitate; apa și-o scotea fiecare de lângă casă, ca să-i ajute circuitul în natură. De acolo lumea pleca, dar eu veneam. Acolo nimeni nu se întoarcea fiindcă peste tot era mai bine. Era un fel de never land, dar era nevărlendul meu, pe care îl iubesc și acum. Un nevărlend la 65 de kilometri de București. Acolo...

66 poezii, 0 proze

Mihaela MicuMM

Mihaela Micu

AutorAtelier

In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...

2 poezii, 0 proze

ilona braicaIB

ilona braica

AutorAtelier

M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....

26 poezii, 0 proze

Gal Sven AlexanderGA

Gal Sven Alexander

AutorAtelier

Activitatea mea de mic scriitor a inceput o data cu desemnarea mea de catre doanmna profesoara Moza Monica de limba si literatura romana la Olimpiada de Limba Comunicare si Literatura Romana la faza pe oras. Olimpiada a avut loc pe 12 decembrie 2009. Eu am fost trecut la minoritati pentru ca sun 25% german. Am fost trecut la sectia maghiara. Eu insa fac la sectia romana. In fine m-am calificat la faza pe judet cu punctajul de 90 de puncte. Faza pe judet a avut loc pe 8 ianuarie 2010. Aici am luat locul al doilea pe judet cu 97 de puncte. Numai locul 1 se califica asa ca nu m-am dus mai departe. Ma duc mai departe numai in cazul in care eleva de pe locul 1 se imbolnaveste. Deci eu sunt rezerva. Va urma...

1 poezii, 0 proze

dan pinticanDP

dan pintican

AutorAtelier

am crescut undeva,la confluenta dintre dulcele aer traditional de la tara si strictetea impusa de parintii mei. refugiul meu divin era imbratisarea mirosind a busuioc a bunicii mele.dinsa ne priveste acum din neantul fara dureri al celor buni si drepti. am absolvit un liceu cu profil filologic(Ady- Sincai,Cluj-Napoca).actualmente, activez ca si director-executiv in cadrul unei firme de constructii. am inceput sa valsez pe aleile poeziei inca din scoala generala.prima poezie a fost in limba franceza.in liceu, la cererea colegilor, scriam poezii pe care ei le foloseau ca si arme redutabile in campaniile lor de cucerire a fetelor. paradoxal e ca eu nu am reusit niciodata sa fac "cuceriri" cu ajutorul poeziilor mele.am publicat o singura data citeva poezii in ziarul NATIONAL(septembrie 2001) si am fost invitat la doua emisiuni radiofonice, avind ca tema poezia de dragoste, pe postul de radio RENASTEREA(redactor Flavia Teoc). din pacate, scriu cam rar.dar,fara a-mi cauta scuze, cred ca...

9 poezii, 0 proze

eu am fost acolo eu am fost aceea

de silvia caloianu

pe buzele mele cuvintele sunt niște pești pe nisipul fierbinte îmi întind mâinile înspre paharul cu apă nu îl ajung mă uit în urmă sfârșitul nostru de lume se amână așa îți spuneam în pumnii mei mici...

PoezieAtelier

Tocmai când credeam că le știu pe toate (6)

de Marian Stan

”Am cunoscut mulți oameni, Doamne, care mi-au spus că se pot descurca în viață și fără ajutorul tău și, aruncându-mi un ochi în grădina lor, să știi că n-o duceau rău deloc. Aveau niște vieți dintre...

ProzăAtelier

Am fost fericit. Ca un zeu...

de angela furtuna

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2006 la Secțiunea Dramaturgie: MATEI VIȘNIEC Am fost fericit. Ca un zeu… - MATEI VIȘNIEC LA UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA Ceea ce se...

Atelier

Priveghi

de Mihail Valentin

Priveghi Am fost acolo unde toate Cu totul vor să fie una Și, de nimic încătușate, Devin nimic cu toate-ntruna. Am fost acolo unde stele, Arzând de tainice chemări, Umbresc vechi turnuri de castele,...

PoezieAtelier

Dezlegare

de silviu dachin

M-am apropiat de ghișeu cu pași mici. Era deja acolo. E de ajuns să închid pentru o clipă ochii și toată scena începe să se deruleze lent... Am scos din buzunar foaia mototolită și am vârât-o prin...

ProzăAtelier

Destinul?

de Oana

Am citit odata pe un forum ca cineva filosofa legat de destin si se intreba daca destinul era cel care facuse ca el sa invete sa inoate, pentru ca dupa multi ani sa salveze pe cineva de la...

Atelier

Idilă de vară

de Dragomir Daniel

(Din considerente fonetice nu am ținut cont de diacritice) Scena 1: (Doi copii se joacă în nisip, cu mișcări uneori bruște, uneori delicate. Unul are o greblă albastră și o găletușă verde, celălalt o...

Atelier

Ultimul tablou

de Cristian Lisandru

Johnny & Jimmy - Eu cred că te grăbești. - Nici nu mă mir. Dacă ar fi după tine, am sta în așteptare, nu am trece la fapte până la revelion, o cafea, două cafele, un trabuc, două trabucuri, schițe...

ProzăAtelier

Bate nasu\'! (11)

de Claudia Minela Petre

- N-am chef. Tu tot cu linguriță ai mâncat? râse privind-o viclean. - Da. - După boticul murdar, se pare că minți, pisicuțo. *//*//* Fără nicio rezervă, îi prinse capul în mâini, ca într-o menghină,...

ProzăAtelier