"dorinta si neputinta" – 18985 rezultate
0.02 secundeMeilisearchValentin Boeru
Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...
150 poezii, 0 proze
Kenneth Patchen
Kenneth Patchen s-a născut la 13 decembrie 1911, în orașul Niles, Ohio. A decedat la data de 8 ianuarie 1972, la Palo Alto, California. Provenind dintr-o familie săracă este nevoit, în copilărie, să muncească într-o fabrică. În anul 1920, sora sa cea mai mică, Kathleen, moare accidentată de un automobil, iar acest moment nefericit din viața sa este evocat de scriitor în poemul ,,În memoria lui Kathleen''. Face studii superioare la Universitatea din Wisconsin. În anul i933, se îndrăgostește de Miriam Oikemus, cu care se căsătorește. Scriitorul se remarcă, de-a lungul vieții, ca un fervent pacifist. Cele mai importante cărți ale lui Kenneth Patchen sunt: ,,Prima dorință și testamentul'' (1939) ,,Regatul întunecat'' (1942) ,,Trezirea din somn'' (1946) ,,Poeme umoristice și de protest'' (1954) ,,Poemele de dagoste ale lui Kenneth Patchen'' (1960) ,,Argumentul inocenței''(1976, postum). *** Before the Brave, 1936 First Will and Testament, 1939 The Journal of Albion Moonlight, 1941 The Dark...
6 poezii, 0 proze
Stefan
Joaca si timp liber transformate in poezie si dorința de a scrie ceva
1 poezii, 0 proze
Pop Crina Corina
Sunt ceea ce sunt.NU ma recomand ci las punctualitatea si acuratetea sa o faca,restul fiind o comparatie intre eul poetic si dorinta fierbinte, de a iubi,a trai, si a simti.Multumesc si nu mai am d e adaugat decat ca iubesc arta frumosului si poezia cuviosului,ma exprim in rime si adaug un bulgare de diamant scriitoricesc acestei pagini.Nu uitati :''Nu lasati pe nimeni sa va spulbere puterea de a crea!''
10 poezii, 0 proze
Gabriela Savitsky
Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....
28 poezii, 0 proze
Liu Zhanqiu
Liu Zhanqiu este un poet, traducator si critic chinez contemporan. S-a nascut in provincia Anhui, in anul 1936. Lirica lui este noua si tulburatoare. Este popular mai ales printre reprezentantii tinerei generatii. Incepe sa publice intens din anul 1978. Pe de o parte el vorbeste despre vocile interioare ale naturii, despre dorinta ca dragostea si toleranta sa domneasca intre oameni; iar pe de alta parte, cu entuziasm va comunica lumii profunda sa intelegere a vietii. Liu Zhanqiu incearca sa realizeze in poezia sa ceea ce el numeste \"poezia chineza usoara\", un fel de combinatie a modalitatilor de exprimare a poeziei occidentale si a celei chineze. Multe poezii ii sunt traduse in limbile engleza, franceza, rusa, sarba, japoneza, italiana s.a. A primit premiul pentru creatie poetica in anii 1985 si 1986.
5 poezii, 0 proze
tenesee williams
Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, (n. 26 martie 1911 – d. 25 februarie 1983) a fost un dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorință) în 1948 și ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul fierbinte) în 1955. Tennessee Williams s-a născut la Columbus, Mississippi. Când avea trei ani familia sa s-a mutat la Clarksdale, Mississippi, apoi în anul 1918, la Saint Louis, Missouri. Piese timpurii 1936 – Candles to the Sun 1937 – Fugitive Kind 1937 – Spring Storm 1938 – Not about Nightingales 1940 – Battle of Angels -- rescrisă în 1957 ca Orpheus Descending 1945 – You Touched Me 1944 – Stairs to the Roof Piese majore 1944 – The Glass Menagerie -- Menajeria de sticlă 1947 – A Streetcar Named Desire -- Un tramvai numit dorință 1948 – Summer and Smoke -- Vară și fum 1950 – The Rose Tatoo -- Trandafirul tatuat 1955 – Cat on a Hot...
0 poezii, 0 proze
Cristina Martiuc
Totul începe din dorința de afirmare , apoi nevoia se împletește cu iluzia și aseamănarea multora. O vară amețitoare ma adus la viață nu mai târziu de 4 iulie 1994 Brașov , dimineața târziu. În acest oraș prăfuit , ce nu-mi produce o stare prea bună , am copilărit și crescut , descoperind oameni ciudați și plini de necazuri. Probabil că odată cu descoperirea lor am început goana în a mea cunoaștere. Am terminat cu brio cele opt clase începătoare , iar dorința mea de afirmare nu facuse prea mulți pași înainte.Acum sunt la liceu , șansa sporește , dar dorința scade uneori , se pierde într-un pesimism continuu și se reaprinde cu dimineți zglobii de mai.
27 poezii, 0 proze
Picioroagă Mihai Ciprian
Data și locul nașterii: 28 aprilie 1982, orașul Băicoi, jud. Prahova; Stare civilă: căsătorit; Studii: din 2007 – student al Facultății de Comunicare Socială și Relații Publice din cadrul Universității Constantin Brâncoveanu, Pitești, filiala Râmnicu Vâlcea; 1996 – 2000 – Liceul Ștefan Procopiu, Vaslui, profil informatică; Activitate literară: debut în revista Semn, Râmnicu Vâlcea, nr.10, aprilie 2008 cu poezia Dorință; În următorul număr al aceleiași publicații – poezia Zâmbește!.
5 poezii, 0 proze
Adriana Stoica
Ma regasesc intotdeauna in dorinta mea de a scrie, in poeziile mele. Imi plac limbiile straine asa ca ma regasesc cel mai bine in poeziile mele scrise in franceza si in engleza, ma regasesc in tot ce fac si in tot ce imi propun a face. Ma regasesc peste tot pentru ca de fapt asta sunt eu, o neincetata regasire. Multumesc.
3 poezii, 0 proze
dorinta si neputinta
de Andrei Neagu
I Ce pacat ca perfectiunea nu are trup. Dar ce folos, nici visul nu are brate! II Gandul cu piciorele sale lungi cat o idee alearga necontenit. III Mai osteneste omul, dar sufletul nu ii da ragaz si...
Între dorință și refuz
de Cornel Galben
Deși aflată la prima carte pe care o semnează ca autoare, Magda Vlad este, cum ne asigură criticul Marcel Crihană, o „poetă în toată puterea cuvântului”. Această convingere și-a format-o după ce tot...
Mori de vânt și imposibilitate
de vasiliu raluca elena
Încercam să mă ascund în mine,să mă inund în gol...să-mi jur că o să scap de cuvânt și de părere de rău. Încercând să plec din trup îmi mișună o idee despre moarte. Mă cuprindea ca un demon și mă...
as dori
de oita cristina
As dori sa fi putut lupta inima sa-mi dea dreptate in a mai iubi si a spera din nou dupa lunga seara fara vise. Dar mi-a fost teama de puterea ta, de dorinta si neputinta ta in a crede in noi. Si,...
Istorie de Paști
de Tudor Ioan Bogdan
Istorie Ne-am născut Doar cu început, Din suflet și lut. Din vânt-adiere Pusă putere, Pe trup mângâiere, Fără durere, Fără dorință Și neputință. Numai voință De zbor ușor, Până la nor, Fără de dor....
Ești întruchiparea dorințelor mele ascunse
de REMUS BRAD
Ești întruchiparea dorinței mele ascunsă în sufletul robit de dor, ești taina ce nu poate fi pătrunsă de orice gând de muritor. Aș fi ipocrit să nu recunosc în sinea mea că mă frământă dorința de a...
Sa vina chinezii
de Adrian Moșoianu
“Romanul, degraba varsatoriu de singe nevinovat de capra a Marelui Vecin de la Rasarit, prinde pestisorul de aur si isi consuma toata cele trei optiuni volitive acordate de acesta pe o singura...
pentru...
de Vasile Mican
pentru iubire sînge curgînd, pentru iubire suflet arzînd, parcă un foc în mine ascund. hipertensiv, hiperactiv, sunt irascibil, hipersensibil. sunt doar un foc si nu e joc. nu sunt ființă sunt doar...
Amor fosil
de Razvan Dragoi
Absurdul a fost alcatuit din caramizile sacrului. Ceea ce astazi e subiectul marii iubiri –dragostea care-l inalta pe om, facandu-l sa evadeze din penibil in lumea zeilor-maine poate fi obiectul unui...
Vânzătorul de plăceri
de Potrivitu Madalina
Îmi place să mă plimb seara în parc. Aș fi vrut să zic că aerul este “curat” dar puțin probabil să fie așa. Orașul ăsta nu închide ochii nici în somn. Mi-ar plăcea să doarmă, măcar o noapte, poate...
