"din revelațiile lui coraline" – 23086 rezultate
0.03 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Ibn΄ Arabi
Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai: 1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole. 2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței. 3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și...
0 poezii, 0 proze
Charles Bukowski
Henry Charles Bukowski (16 august 1920 - 9 martie 1994), a fost un poet, romancier germano-american. Scrierile lui Bukowski au fost puternic influențate de atmosfera casei lui din orașul Los Angeles și sunt marcate de empatie pentru viața obișnuită a săracilor americani albi, actul scrisului, alcool, relațiile cu femei. Un autor prolific, Bukowski a scris mii de poezii, sute de nuvele și șase romane. Descendent literar al lui Henry Miller, Charles Bukowski scrie o proza care, chiar daca socheaza adesea prin vulgaritate, este de o cruda si dezarmanta onestitate. S-a nascut in Germania, in Andernach, in 1920. Cind avea doi ani, parintii sai au emigrat in Statele Unite; a crescut si si-a petrecut mare parte din viata in Los Angeles. Impreuna cu sotia sa, Linda, a locuit apoi in San Pedro, California, unde a murit in 1994, de leucemie. Hank, asa cum ii spuneau prietenii, a fost, dupa opinia lui Genet si Sartre, „cel mai bun poet din America“. Este printre cei mai cititi scriitori...
92 poezii, 0 proze
Darie Novăceanu
Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...
1 poezii, 0 proze
Vladimir Maiakovski
Vladimir Vladimirovici Maiakovski (rusă Владимир Владимирович Маяковский) (Bagdadi, 19 iulie 1893 — Moscova, 14 aprilie 1930)- poet și dramaturg rus Adevărat „copil al secolului” Vladimir Maiakovski este poetul care „a săvârșit una dintre cele mai mari revoluții literare cunoscute de istoria literaturii universale S-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi care mai târziu în onoarea sa a fost numit Maiakovski. Tânărul Maiakovski încă din copilărie s-a obișnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeași naționalitate cu el, sau de alta. Tatăl poetului, Vladimir Konstantinovici Maiakovski, a lucrat timp de 17 ani la Bagdadi, ca brigadier silvic, prin cinstea și iscusința sa precum și prin ideile lui democratice, atitudinea prietenoasă în relațiile cu cei din jur, și-a câștigat...
48 poezii, 0 proze
florin otrocol
- m-a asimilat universul la 20 aprilie 1971 - mă odihnesc momentan la Cluj-Napoca - licențiat în știința calculatoarelor - masterat în informatică medicală și biostatistică - jurnalist radio în perioada 1993-2006 - din iunie 2006 îmi pierd timpul cu investigații jurnalistice - actualmente lucrez în televiziune (nu mă întrebați ce caut acolo știind că orice aș face nu pot schimba nimic) - de ieri căzut în propria-mi dizgrație - nu am publicat și nici nu voi publica curând pentru că știința cuvântului nu a atins apogeul care să-mi permită defularea publică -adresă de mail: revelatiata@yahoo.com
152 poezii, 0 proze
mark kraft
Nu sunt scriitor. Scriu așa cum vorbesc și uneori o iau razna. Sunt molipsitor de rezervat și cu toane, așa ca sunt înclinat sa rup relațiile într-o veselie. Alteori sunt foarte încăpățînat. Tu mă vei găsi, probabil, plictisitor și vorba – lungă. Așa și scrisul meu. Este posibil ca nu întotdeauna sa scriu corect din punct de vedere gramatical sau al punctuației, dar asta e! Nimeni nu mă va „ citi ” ori înțelege, așa încît nu îți pierde timpul încercînd. Textele mele sunt un fel de montagne russe. Unele mai bune, altele mai proaste. Ca și viata de zi cu zi. Cu bune și rele.
34 poezii, 0 proze
marius din
nu ma laud cu viata
1 poezii, 0 proze
chipu din umbra
Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.
16 poezii, 0 proze
Neacșu din Câmpulung
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung este cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Brașov unde se pastrează și astăzi. Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner a fost redactată probabil în 29 - 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menționată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există și alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman al II-lea. Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relațiilor foarte strânse dintre negustorii sași din Brașov și cei din orașele din Moldova și Țara Românească. Numele lui Neacșu Lupu este menționat deja într-un document din anii 1510 -1512 în legătură cu un proces de datorii pe care îl avea cu negustorii brașoveni. Hans Benkner este cunoscut ca jude sau...
1 poezii, 0 proze
fata_din_vama
1 poezii, 0 proze
din revelațiile lui coraline
de Silvia Bitere
privită de sus coraline era cum s-ar spune într-un fel anahoretă discret de la tălpi până la brâu nălucă dincolo de toate un vas din lut din care să tot bei izvorul cu zimbri pășea prin mine...
Silvia Bitere-"De-a Coraline"-intruziunea inexplicabilului mister al ființei în poezie.
de Nache Mamier Angela
Silvia Bitere a așteptat cu răbdare momentul debutului .Și-a făcut ucenicia literară îndelung ,a apărut în diverse antologii ,ca și cum a înțeles că un debut precipitat nu constituie un succes...
eu am zece degețele
de emilian valeriu pal
sunt zile în care îmi simt trupul ca un studio de televiziune în care totul se duce de râpă din lipsă de investiții iar eu mă învârt de nebun moderator rămas fără invitat înainte de-a intra în emisie...
Despre modernitatea și europenitatea lui Mihail Sebastian
de angela furtuna
Despre modernitatea și europenitatea lui Mihail Sebastian În ultima vreme, în această parte a lumii de peste care s-a ridicat vălul regimurilor totalitare de stânga sau de dreapta, metafora cea mai...
O prietenie model: Al. Rosetti - G. Călinescu
de Petre Anghel
O prietenie model: Al. Rosetti - G. Călinescu Pentru a oferi o imagine asupra relațiilor interpersonale ale vremii, vom întârzia o clipă asupra unei prietenii intelectuale, care are ca eroi două...
Literatura si societatea
de Petre Anghel
1. Artistul nu vrea să reflecte În dorința ei îndreptățită de a i se recunoaște individualitatea și, mai ales, în dorința autorului, și mai îndreptățită, de a i se recunoaște personalitatea, ori de...
EgoPHobia #25 e online
de Sorin - Mihai Grad
De câteva zile pe www.egophobia.ro puteți citi EgoPHobia #25, care cuprinde: ~ editorial >>> Sorin-Mihai Grad – Douăzeci de ani degeaba? ~ invitat >>> Sorin-Mihai Grad – Andrei Ruse – invitatul din...
Asasinarea lui Eminescu (V)
de Ion Spânu
Întrebarea aceasta poate părea ciudată, mai ales pentru cei care știu că Maiorescu a fost, într-un anume fel, chiar părintele spiritual al poetului. Cu toate acestea, documentele arată că...
La Bellu
de Gheorghe Neagu
LA BELLU de Gheroghe Neagu Sunt Călinescu. Nici n-am simțit când am horcăit pentru ultima dată. Înfulecasem ultima porție de aer, cu lăcomie de parcă aș fi dorit să mai rămân deasupra țărânii. Ce...
