"dimineață de 15 septembrie" – 20062 rezultate
0.03 secundeMeilisearchOctavian Miclescu
În cea de-a treia zi de pontificat al Papei Ioan Paul II, zi în care se împlineau 379 de ani de la bătălia din preajma Șelimbărului, Dobrin înscria într-un meci de poveste împotriva Valenciei iar Ștefan Augustin Doinaș deschidea primul cologviu de poezie de la Iași, orașul care fusese martor cu fix 103 ani în urmă la debutul lui Ion Creangă. Hei, în acea zi de 18 octombrie 1978, la 69 de ani de la filmul lui Hugues d’Eywo, cea mai veche actualitate cu subiect românesc, m-am născut dis-de-dimineață la Galați, unde am descoperit primul cenaclu literar, Anton Holban, și unde am debutat în Școala Gălățeană, în jurul datei când, cu 73 de ani în urmă, România participa pentru prima oară la Cupa Devis. La 15 ani după terminarea epocii roșii, primesc premiul Convorbiri Literare la Concursul Național de poezie de la Tecuci, singurul concurs la care am dorit să particip. Public în câteva antologii de poezie din orașul lui Ciprian Porumbescu, iar alături de prietenii Grama și Velea public în...
23 poezii, 0 proze
mihai traista
Mihai-Hafia TRAISTA Scriitor si jurnalist de expresie ucraineana, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Redactor șef - revista lit. «Mantaua lui Gogol» Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din Romania Nas Holos Corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din Romania Curierul Ucrainean, Clopotelul, Ukraynskyi Visnek si Vilne Slovo. Carti publicate: 1). Simfonia ierbii de matase, Editura Mustang, Bucuresti, 2001 (poezii, lb. ucrainean). 2). Dimineti azurii, Editura Mustang, Bucuresti,2004(proza scurta, lb. ucraineana). 3). Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti,2008 (nuvele, lb. ucraineana). 4). Nu da crezare ochilor tai, Editura RCR Editirial, Bucuresti, 2009 (proza umoristică lb. ucraineana). 5). Pe carari de malin, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (povestiri si povesti pentru copii, lb. ucraineana). 6). Puntea, Editura RCR...
227 poezii, 0 proze
Arthur Schnitzler
Arthur Schnitzler (n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze. Arthur Schnitzler, fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Și-a început studiile în medicină la Universitatea din Viena în 1879. Își obține titlul de doctor în medicină în 1885 și profesează la Spitalul General din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien, AKH), dar abandonează medicina pentru a se dedica scrisului. Operele sale a fost adesea controversate, atât datorită francheței în descrierea sexualității (într-o scrisoare către Schnitzler, Sigmund Freud mărturisea chiar : "Am impresia că dumneata ai dobândit în mod intuitiv - ca rezultat al unei introspecții - tot ceea ce eu a trebuit să...
6 poezii, 0 proze
teodora stefan
M-am nascut intr-o dimineata de marti si de atunci incerc sa traiesc...
9 poezii, 0 proze
Laciu Georgiana-Andreea
Sunt un Rac apărut pe lume într-o dimineață de iulie,în vara anului 1990. Marile mele pasiuni sunt: muzica scrisul animalele desenul în creion limba engleză fotografia plimbările în natură fie pe jos,fie cu bicicleta cărțile filmele bune serialele polițiste și despre supranatural cafeaua radio Guerrilla South Park gătitul ezoterismul (ordinea nu este importantă,toate fiind pe primul loc în inima mea) Dacă ai poate pasiuni comune,vrei să mă critici sau vrei să discutăm,mă găsești astfel: id messenger: andreealaciu email: andreealaciu@yahoo.com Vă voi răspunde,indiferent de motivul pentru care sunt contactată!
1 poezii, 0 proze
Octavian G. Mustafa
Absolvent de Matematici, am scris in studentie povestiri catalogabile drept SF. Cateva au aparut in Jurnalul SF si au impartasit soarta (cruda) a barcutelor de hartie... Cand ma gandesc la literatura, imi amintesc cum isi punea Eliade, adolescent si miop, ceasul sa-l trezeasca la trei dimineata: avea de tocit Trigonometria iar el inca nu-l terminase pe Linne (sau poate ca nu despre Linne era vorba)!
41 poezii, 0 proze
Dragomir Rodica
Nepoata de tarani invartejiti in a pamantului munca,crescuta in ograda plina de oratanii si invatata ca oamenii ,,de la oras" sunt prea ocupati pentru a mai simti fericirea lucrurilor simple. 3 rugaciuni m-a invatat tataia,3 rugaciuni stiu si acum. Continui sa spun seara,inainte de culcare: ,,Tatal nostru", ,,Crezul" si ,,Inger,ingerasul meu". Din ce in ce mai rar totusi.Nu mi-s bigota,dar cred intr-o fiinta superioara care,din spusele mamaiei,s-ar numi ,,Dumnezeu". Cu ,,D" mare. M-am jucat ,,cu puta in tarana",am facut baie in garla,cozonaci din lut si friptura din ciocanei de porumb,dansam pe langa geamul caminului cultural- pe atunci discoteca-,incalecam sania dis de dimineata iar seara ma infruptam din placintele coapte in soba si laptele proaspat muls de la Joiana. Il primeam,din cand in cand, cu mare bucurie pe nenea care parca in fata portii un Oltcit alb si ma pupa pe frunte.Tin bine minte ca intr-o vara mi-a adus ochelari de soare cu rama din plastic alb. Dar cu mult mai...
24 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
Borcea Lucian
Nascut la Blaj, intr-o dimineata insorita de vara, dezvolta aptitudini muzicale inca din clasele primare. Studiaza pianul si chitara la Clubul Elevilor Blaj. In liceu dezvolta aptitudinile muzicale la Liceul de Muzica si Arte plastice la sectia Chitara Clasica. Ca si caracter, are o sensibilitate aparte pentru arta in general: pictura, muzica, poezie, si fotografie. In paralel cu muzica, este initiator redactor colaborator la revista culturala Mod, revista locala la Blaj, in care publica o parte din scrierile sale. Ca si planuri de viitor doreste sa faca studii aprofundate la Academia de Muzica Gh Dima Cluj, la sectia Compozitie, imbinand muzica si poezia, creand muzica vocal-instrumentala.
2 poezii, 0 proze
Evian Simionescu
m-am nascut in 1980, am 25 de ani, lucrez de dimineata pana seara, intre timp beau apa, seara imi plimb cainele si sunt nopti in care visez frumos.
1 poezii, 0 proze
dimineață de 15 septembrie
de Murza Narcis Ioel
peste fețele noastre clipocind a vacanță dimineața de 15 septembrie turna o găleată cu apă rece tălpile noastre vor țintui iarăși vânătăi în pielea asfaltului teii vor apleca peste noi brațe...
E toamna iar....
de Carunta Elena
E toamna iar, din nou la scoala! Toamna poate fi asemuita cu roade bine coapte, cu belsug, dar si cu inceperea scolii, dupa vacanta mare a fiecarei veri, iar scoala incepe, negresit,cu clasa I....
Motorul de cautare
de Radu Tudor Ciornei
te cautam cu ploile trimitind vijelii prin cutii de scrisori de pantofi si de bomboane se intorceau livide infrigurate fara rost si fara tine asa ca le-am trimis in visurile de toamna care incep...
O iubire destramata 14
de nicolae costel alin
O iubire destramata 14 In gara i-am dat telefon lui nasa si i-am explicat de anunt si i-am zis ca-i mai dau un telefon sa vedem daca vrea sa venim sa vedem. Am dat telefon si mi-a zis sa venim...
Spre necunoscut
de nicolae tomescu
Era parcă mai liniștit știind că scrisoarea va pleca și va ajunge în curând la el în sat. Dar imediat îl apuca parcă o jale știindu-se singur singurel într-un oraș așa de mare. “Jalea însinguratului”...
Spre necunoscut
de nicolae tomescu
Cu umbrela într-o mână și lădița în cealaltă se îndreptă spre șoseaua ce se forma în stânga râului și-l însoțea până în Stațiunea Olănești-Băi. Se așeză pe lădiță așteptând să vină autobuzul lui...
Concursul
de rechesan gheorghe
“We are like roses that have never bothered to bloom when we should have bloomed and it is as if the sun has become disgusted with waiting” ( Charles Bukowski- Finish ) Dimineața cenușie de iarnă,...
Ca o speranţă de mister
de Ioan-Mircea Popovici
Unu În seara dintr-un vers cu lună Sub pleoapă s-a deschis ca-n vis Un Paradis cu marea-n spumă Şi trei vapoare din abis Se întindea cărarea lunii Spre plaja unei pescării Unde un pictor şi un câine...
Un liceu pe malul mării
de Stănescu Aurel Avram
Ca de obicei, un nor cenușiu zdrențuit pe margini, fugărea alt vălătuc compact și îl lăsa în urmă, pe un cer mov de speranță, scenă ce se repeta la nesfârșit și în destinul oamenilor. În dreptul...
vocatie
de iona
Circilara: \"...dat fiind ca productia pe cap de..., a suferit o scadere in decursul ultimilor trei ani, se impune luarea unor masuri avand ca scop revigorarea...\". Fara nici o aprenta legatura la...
