Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"dac-as fi"6648 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
36 rezultate
ZM

ZAMFIR MOLDOVAN

AutorAtelier

Dac-am trăit o mie de ani într-o zi?! Nu știu. De-am risipit?... Nu vreau să-mi amintesc. De voi muri? Nu vreau să dăruiesc țărânei nici regretul. De voi atinge țărmul Și stelele-mi vor spune Că drumuri nu mai sunt, nici ape, Aș vrea să-mi risipiți cenușa într-un colț de lună! Nici lacrimi să nu verse nimeni... Și nici mormânt să-mi sape. De va mai fi ceva, apoi, Nu știu...

1 poezii, 0 proze

Ina Simona CirlanIC

Ina Simona Cirlan

AutorAtelier

Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/

84 poezii, 0 proze

Chitoveanu VictoriaCV

Chitoveanu Victoria

AutorAtelier

O viata de om oarecare. Frgment autobiografic din:Ramas bun, insula Vancouver! Daca s-ar intampla minunea,sa-mi reiau viata de la capat, mi-as alege meseria de calator fara tinta pe Terra, sa traiesc momentele magnifice in orice clipa, atunci cand as simti ca fac parte din ceea ce vad oriunde m-as afla pe Pamant. M-as considera un naufragiat al clipei necunoscute in care ma aflu sau care se afla in vecinatatea mea, mi-as dori ca viata sa mi se transorme intr-un zbor de-a lungul si de-a latul Terrei, cu opriri care mi-ar permite atat cat sa vad frumusetile necunoscute, pornind cu sufletul gol, plecand cu el incarcat cu tot ce as dori sa vad, atunci m-as ridica spre steaua mea cu sufletul impacat: am trait, am vazut tot ceea ce se putea vedea, tot ce inseamna frumusete pe Terra! Ferice de cei care au cea mai mare parte a vietii lor programata de marele Creator pentru asa ceva! Data nasterii: 2 sept. 1944 Brasov Profesia:medic veterinar Pseudonim folosit: Megrig Smaranda Megrig este mult...

14 poezii, 0 proze

Mefiss ToffelMT

Mefiss Toffel

AutorAtelier

Membru activ al Clubului Poeților în Neființă...nu am publicat nimic...alea din liceu nu se pun...poezia e viata mea.....ce viata searbada trebuie sa am....daca nu va plac poeziile mele...nu le cititi...dac vreti sa vorbim despre poezia fara rima...aia nu e poezie..daca va place proza...vorbiti cu un prozator...altfel....eu sunt Certat_rau_cu_dumnezeu@yahoo.com....nu iubesc pe nimeni...vă urăsc pe toți...nu vă place...2 bad

4 poezii, 0 proze

IA

Isip André

AutorAtelier

Sunt nàscut în orasul Sângeorz-Bài, în România. Am plecat din tarà în 1982 din motive politice. Dupà o odisee de câteva luni de zile am ajuns în Franta, unde dealtfel locuiesc si-n ziua de azi. Scriu literaturà în limba românà de treizeci de ani. Am publicat în presa de specialitate, volum etc. Và trimit un text mai cu seamà ca sà am pàrerea dumneavoastrà asupra calitàtii scrisului meu, a nivelului literar la care am ajuns. Dacà îl gàsiti suficient de bun sà fie publicat, nu am nimic împotrivà. Sunt de acord de asemeni sà particip la concursuri organizate de dumneavoastrà sau altcineva.

2 poezii, 0 proze

Ene StefanES

Ene Stefan

AutorAtelier

Optimistul: –Eu știu că ești sătul de mine, Aceeași voce prea subțire, Ce scârțâie pe scăriță Pană sus la muzicuță... Da` n-am ce să fac, NU tac, că-s pui de dac, și pac, plac! Și mâine, când n-oi mai vrea să vorbesc, Parcă-n inimă-ți clipesc... Neutrul: –Da! Eu, pe el, îl vreau! Să-mi cânte l-aspirator, Mor! de plâns, când ia ficatul, Și spală de noroi păcatul... Optimistul: –Ca’așa-i în poker, sa iei asu’, la-nceput Ca dup-aia să spui: „Mut!”... E și-un final de catapult. Neutrul(menținând sinfonia aprobării): –De când așa ceva am vrut! Pesimistul: –Da` nu-i bine, că numai ține: Același om, cu alta poantă, Aceeași inimă curată, Același sictir valabil, Și-altă-ntorsătură de scalpabil! Resemnatul: –Nu-i la fel, să vorbești cu-n pix și-o hârtie Vreo două ore la beție... Furiosul: –Nu!... Stop! Mai taci odată! Că nu poti vorbi de lumea toată... Și filosofia ta-i cam’lată! Și se zbate, adormită, Și-a ta găină-i coc-codăcită! Paranoicul: -Da! așa e, că-i o glumă Și-o glumă va ramâne,...

7 poezii, 0 proze

Dac-as fi...

de Radu Contes

Dac-as fi o lumanare ce arde cu flacara rosie in inaltul cerului, o stea si s-ar intampla sa vina vremea sa ma cobor pe pamant, sa ma sting in raurile involburate ce se intrec printre munti, ar sti...

Atelier

dac-as fi

de Eva

as vrea sa fiu un inger cu aripi de puf sa zbor printre nori sa simt al vantului fior as dansa cu vantul printre petale moi, as iubi ca dansul mirosul florilor as zbura prin tari prin vise ,uneori,...

PoezieAtelier

Dac-aș fi om n-aș sfârteca delfinii

de Adrian Munteanu

Dac-aș fi Om, n-aș sfârteca delfinii Din marea agitată a ființei. Nu mi-aș supune trupul neputinței, N-aș pune vămi spre patria luminii. N-aș sufoca miracolul seminței, Nu m-aș vedea în dansul de...

PoezieAtelier

dac-aș fi normal

de iulian cimpoeșu

dac-aș fi normal te-aș înveli în lacrimile zeilor care m-au pierdut te-aș învăța că stelele se numără ziua cu inima că merele nu sunt ce par a fi că tot ce mișcă-n țara asta nu mișcă și că norul...

PoezieAtelier

Dac-aș fi poet

de Calin Adrian Florin

Dac-aș fi poet Cuvintele mele ar fi O caldă mângâiere, O dulce sărutare... Ea ar fi fericită, Iar tristețea inimii ei Ar pieri ca un abur. Dac-aș fi poet Am călători împreună Pe aripi de vis, Am...

PoezieAtelier

Dac-aș fi un ram cu frunze

de Aurora Luchian

Dac-aș fi un ram cu frunze și-ar cânta toamna în mine, Nu m-aș scutura de toate, le-aș lăsa când iarna vine Cu zăpada viscolită, să îmi țină de urât, Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât…...

PoezieAtelier

dac-aș fi o femeie bună

de Daniela Luminita Teleoaca

aș vorbi cu blândețe de toamnă de toate despărțirile despre cum ratezi o omletă si bei o cafea aproape rece imaginându-ți că este cafeaua zilei cum și starea cea mai aparte pentru tine aș asculta pe...

PoezieAtelier

dac-aș fi mamă de băiat

de enea gela

i-aș alege numele iuri/ și ca animal de companie un urs carpatin/ unul mândru să evite containerele de gunoi și în niciun caz să nu sfâșie mâna ce ține cu strășnicie o pâine l-aș învăța că oamenii au...

PoezieAtelier

dac-aș fii Eminescu

de Ovidiu Vasile

Dac-aș fii Eminescu Dac-aș fii eu...Eminescu Un luceafăr de talent Așcânta în versuri forma Conținută în fragment Orice formă are-n-trânsa Conținut fragmente pure Care forme au și ele Păreri de la...

PoezieAtelier

te-aș iubi și dac-aș fi Paisie

de Vasile Munteanu

nu știu vorbi despre sfinți dincolo noaptea-și zvârle stelele-n fereastră câți ani m-am chinuit să uit de sunetul acestui mărunțiș pe dinăuntru o bălărie își scutură-n zăpadă noile semințe locul în...

PoezieAtelier

Dacă aș fi…

de Flaviu Mihali

Dac-aș fi apa mării pe țărm încet aș vrea să mor, Aș vrea să pier încet în apă dacă aș fi pământ... Suflet dacă aș avea aș muri încet-încet de dor... Dacă aș fi carte aș sfârși ucisă de cuvânt....

PoezieAtelier

dacă aș fi președinte

de Ileana Popescu Bâldea

dac-aș fi președinte m-aș urca pe un cal cu coama în vânt dar albă să fie aș striga democratic că mi-e bine să plâng n-aș ieși din mașina plătită de-o mie aș lăsa capul vostru pe umărul meu să țipe...

Atelier

Dac-aș...

de Daniel Aurelian Rădulescu

... dac-aș ști dinainte totul, aș fi poate bogat, celebru, dar n-aș mai fi tot eu, integru și-n loc de vis, aș avea totul!?... ... dac-aș crede totul, orbit de atâtea spuse, nevăzute, cu crez, ar fi...

PoezieAtelier

Dac-aș putea să fac ce vreau

de Hanna Segal

dac-aș putea să fac ce vreau cu inșii violenți i-aș frige, mări, în ulei și le-aș da detergenți i-aș pedepsi pe politruci pân’ la a șaptea spiță și dacă n-aș fi moralist i-aș fierbe-n foi de viță că...

Atelier