Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"da prin satu ăsta aproape nici țipenie "20200 rezultate

0.09 secundeMeilisearch
40 rezultate
VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

Maria Marinela CirciumaruMC

Maria Marinela Circiumaru

AutorAtelier

născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com

14 poezii, 0 proze

C

Costin

AutorAtelier

Nu sunt poet...si nici nu vrau sa fiu...Vreau sa fiu asa cum ma simt...sa fac ce simt...N-am scris niciodata o poezie sau un text de dragul de a crea arta...pur si simplu au fost anumite momente in viata mea care mi-au determinat anumite stari de spirit, iar singurul mod prin care-mi puteam gasi linistea launtrica era sa dau frau liber mainii pe o foaie de hartie, si sa o las sa astearna ce simt.DA sunt genul de om caruia-i plac provocarile, fie ele de zi cu zi sau filozofice, care iubeste paradoxurile...care incearac sa treaca de anumite limite(limite pe care mare majoritate a semenilor mei nici macar nu le constientizeaza)...care incearca sa nu cada in patima visarii nici sa se lase furat de o realitate excesiva.Ar mai fi multe de spus dar cred ca este indeajuns. CONCLUZIE(?):doar eu(justme)

3 poezii, 0 proze

Cino da PistoiaCP

Cino da Pistoia

AutorClasic

1270 cca - 1336 sau 1337 Pe numele adevărat Guittoncino dei Sighibuldi, a fost un ilustru jurist, profesor de jurisprudență la mai multe universități italiene și om politic însemnat în cetatea natală, Pistoia. Mult apreciat de contemporani, a avut însemnate însărcinări politice, o vreme a fost și el exilat, asemeni lui Dante sau Guido Cavalcanti. Ca poet a lăsat un bogat Canțonier (165 de poeme dintre care multe sunt sonete). Lăudat de Dante pentru poeziile sale de dragoste, Cino este, prin facultatea de introspecție cu totul deosebită, prin tristețea neliniștită a poeziei lui, un precursor al lui Petrarca.

2 poezii, 0 proze

Tatiana ProhnițchiTP

Tatiana Prohnițchi

AutorAtelier

M-am născut în satul Sadaclia, sat ce m-a marcat prin frumusețea și liniștea din jur. Cred că mi-ar fi greu să mă despart de el totalmente. Aici, zace un Suflet ce nu il pot părăsi...E totul pentru mine, chiar dacă fizic nu imi mai aparține, îi simt pur și simplu aura, respirația, nu îmi dă pace...dar nu mă necăjește! Ba din contra, îmi dă speranțe aplicabile de supraviețuire! O neiertare și un păcat ar fi dacă aș uita de ființa trecută în neființă și de sătucul minunat!

4 poezii, 0 proze

CN

constantin nicolau

AutorAtelier

...nascut pe jos, botezat de Cuvant prin submersie, la 20 de ani am inceput sa botez cuvintele prin viata,pe la 30 m-a botezat imposibila iubire prin inplozie, dupa care am inceput sa mor prin mine.de sus.Ma urmaresc-cu oarecare consecventa-, amintiri din viata mea paralela, din iubirea paralela, dintr-un ego paralel; locuiesc intr-un spatiu euclidian, dar toate-s pana la o vreme...Ma voi naste.pentru inceput.pe sus. Eee, atunci sa te tii, povesti in mai incapatoare pahare decat ale cuvintelor, casantelor ! Sau nu. Dar poate da...

4 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

10 poezii, 0 proze

Ioana scrieIS

Ioana scrie

AutorAtelier

OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin...

38 poezii, 0 proze

B

Bhartrhari

AutorClasic

biografie prezenta in cadrul siteului www.respiro.org: Personalitate fascinantă, Bhartrhari este descris de enciclopedii ca fiind simultan și/sau succesiv filosof, poet, gramatician și yogin. Născut spre finele secolului 6 e.n. într-o familie nobilă în Ujjain, unul din cele șapte orașe sacre ale hindușilor, oraș descris de Kalidasa ca fiind “căzut din cer pentru a aduce cerul pe pămînt”, viața lui Bhartrhari este presărată de legende. Într-una dintre ele, Bhartrhari este un rege foarte înțelept și credincios care primește de la un ascet un amarphal, fruct miraculos care-l face nemuritor pe cel care-l mănîncă. Regele care-și iubea foarte mult nevasta, consideră că aceasta, prin credința și frumusețea ei, merită fructul mai mult decît el și i-l face cadou. La rîndul ei, regina, care-și aprecia foarte mult fratele, i-l dăruiește lui. Fratele reginei era îndrăgostit nebunește de o prostituată și într-un moment de generozitate amplificată de aburii beției i-l dă acesteia. Prostituata...

1 poezii, 0 proze

Francis PicabiaFP

Francis Picabia

AutorClasic

Francis-Marie Martinez Picabia (*22 ianuarie1879, Paris - †30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator și poet, spaniol la origine. A studiat la Ecole des Beaux-Arts ( Școala de arte frumoase ) și la Ecole des Arts décoratifs( Școala de arte decorative) din Paris. Prin 1908 pictează tablouri impresioniste în maniera lui Sisley. Îl pasionează abstractul, căci vede în el "o pictură situată în sfera invenției pure care dă naștere unui univers de forme pe măsura propriilor dorințe și plăsmuiri". In 1909 a intrat în contact cu cubismul. Între 1911 și 1912 a luat parte la « Întâlnirile de Duminică » în studioul lui Jacques Villon din satul Puteaux, împreună cu Apollinaire, Gleizes, Fresnaye, Léger și alții, care au dus la fondarea « Secției de Aur ». A jucat într-un spectacol al lui Jean Metzinger. A fost un prieten apropiat al lui Guillaume Apollinaire. In februarie, 1913, a plecat în Statele Unite pentru prima dată, unde a jucat în spectacolul "Armory Show". În 1914 a fost mobilizat în...

3 poezii, 0 proze

da prin satu ăsta aproape nici țipenie

de Ottilia Ardeleanu

bună ziua bună zâua da a cui ești fată nu cumva a lu florea frate cu mitica din neamu ale ghiță de țâne pe-a lu savu ăla de vindea și pe dracu la târg marțea ăla fată cum să-ți zâc eu de stă peste...

PoezieAtelier

Vișinii tatei

de Nicolae Diaconescu

Trecuse aproape un an de când nu mai fusesem acasă. Când am plecat din Rupea, la sfârșitul lunii iunie, parcă mă eliberasem dintr-o școală de corecție. Deși instituția de învățământ era civilă,...

ProzăAtelier

Cine mai crede in Mos Craciun?!

de Adria Martin

Cine mai crede in Mos Craciun? Vantul suiera prin crengile inghetate, e bine in casa, stau pe intuneric langa soba incinsa si ma uit la jocul flacarilor...oare ce vor ele sa spuna?…Opaitul din coltul...

ProzăAtelier

Spre necunoscut. Capitolul X

de nicolae tomescu

- Ei vezi, bade Niculae, dacă mai stăteau ăștia mult ne făceau pe toți unguri. - Numai ei credeau asta. Pe noi nu ne poate face nimeni ceea ce nu suntem. Credeau ei că dacă ne botează, în hârtii, vom...

ProzăAtelier

Îngeri de zăpadă

de marin badea

Călărași, ora 19:21, sâmbătă, 7 ianuarie. Ninge, nu altfel decât ca-n Frații Grimm. Pe alocuri, troienele sunt și de 2 metri. Stația meteo locală afișează: -12 grade Celsius, se simte ca -22 grade...

Atelier

Călătorie la capătul nopții

de Louis-Ferdinand Celine

A început așa. Eu unul n-am spus niciodată nimic. Nimic. Arthur Ganate m-a stîrnit la vorbă. Arthur, un student, medicinist și el, un camarad. Ne întîlnim prin urmare în Piața Clichy. Era după prînz....

ProzăClasic

Dor

de Andre Donescu

Călca încet pe zăpada supărător de albă, parcă vorbind cu ea, într-un limbaj cazon, prin intermediul bocancilor militărești și a călcăturei apăsate. De ce mergea singură? Eram contrariat și-mi...

ProzăAtelier

Stupefacție

de Aurel A. Conțu

Arhitectul Dionise Șincai era cunoscut ca o somitate în domeniu construcțiilor spațiale, cu tentă futuristă, și trecea drept o persoană mai mult decât respectabilă. Probabil că ar fi rămas cu faima...

ProzăAtelier

Umbra trecutului

de Liviu Nanu

Îmi plăcea să răsfoiesc albumele vechi. Găsisem în podul bunicii o cutie de carton plină cu ilustrate, almanahuri, cărți și caiete, pe care le răsfoisem pe îndelete, toată vacanța. Unele aveau...

ProzăAtelier

Cumpăna

de Florentina-Loredana Dalian

Cumpăna. De parcă satul ăsta și-ar fi revărsat semnificația onomastică și asupra vieții lui. Ca o cumpănă-i fusese, până acum, destinul. Stătuse mereu în cumpănă, să facă aia sau ailaltă, să plece și...

ProzăAtelier