"cu pasari de neon in loc de tample" – 22554 rezultate
0.04 secundeMeilisearch
castronul-cu-masele
Castronul cu măsele
de felix nicolau
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac

aparece
Rahat cu Apă Rece

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Petru Anghel
Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...
1 poezii, 0 proze
Constantin Nisipeanu
Constantin Nisipeanu (n. 10 octombrie 1907, Craiova, d. 1999), cunoscut și sub pseudonimul de C. Olteanu, a fost un poet suprarealist român. A debutat în 1928 în Bilete de papagal. A fost redactor al revistei unu (1931-1940), director al Muzeului Peleș (1953-1957), îndrumător la Muzeul de Literatură din București (1957-1958). Cartea cu grimase, 1933 Metamorfoze, poeme, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare) Spre țara închisă în diamant, editura unu, București, 1937 (tiraj de 199 exemplare) Femeia de aer. Un poem și două desene, București, 1943 Moș Ioniță Făt-Frumos, București, 1956 Cartea cu oglinzi, Editura tineretului, București, 1962 Să ne iubim visele, București, 1967 Stăpâna viselor, Editura pentru literatură, București, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim) Păstorul de umbre, Cartea Românească, București, 1971 (copertă de Langada Zoe) O lăută de frunze, Cartea Românească, București, 1977 Păsări de fum, Cartea Românească,...
23 poezii, 0 proze
Adrian Beldeanu
Adrian Beldeanu (n. 10 iunie 1935, Lugoj, d. 30 iunie 1994) a fost un poet, prozator și pictor al generației '60. Cultivă un neomodernism discret. A fost antologat de Gheorghe Grigurcu în "Poezia română după proletcultism". Opere * Vitralii cu păsări, Editura pentru Literatură, București, 1967 * Corrida, Editura Tineretului, București, 1969 * Variațiuni pentru speranță: Sonete, Editura Eminescu, București, 1970 * Canapeaua cu pisici, Editura Eminescu, București, 1971 (roman) * Să mai câștigi o zi, Editura Albatros, București, 1972 (roman; coperta de Boboia Emilia) * Ceasornicul de aer : Rondeluri și poeme, Editura Eminescu, București, 1974 (coperta de Ilie Cioartă) * Floarea de fân, Editura Eminescu, București, 1977 (desen de autor pe copertă) * Tacâmuri de argint: Sonete, Editura Albatros, București, 1983 (copertă de Gh. Marinescu) * Ceaiul de la ora cinci, Cartea Românească, București, 1983 (versuri; coperta de Vasile Olac) * A treia repriză, Editura Albatros, București, 1988...
1 poezii, 0 proze
Anolia Lorei
Adevărata mea cunoaștere e SUFLETUL și nu grămada encefalică compusă din spuse de alții sau lucruri citite, învățate pederost! ...am obosit să-mi hrănesc creierul,scurgîndu-mi sufletul,dar sper că pînă la urmă cel dintîi nu-l va lăsa pe celălalt să moară și va avea grijă de mîntuirea lui. Născută în Republica Moldova, anul 1989,ziua-13 iunie. Am început să scriu pentru a-mi elibera trupul de focul gîndurilor, ce se zbat în mine și-și cer eliberarea--ca niște roiuri de "păsări negre". Nu am o pregătire "profesională".Scriu așa cum simt și ce simt. Incepind cu sf. anului 2009, poeziile mele mai sunt publicate si-n revista "Roua stelară", multumesc realizatorilor ei, căci e o punte necesară tineretului de aici,peste hazardul societații de azi. (Nu fac artă din cuvinte... transmit mesaje... recepționate din aburii naturii, încălziți de ani... veacuri.)
48 poezii, 0 proze
Alin Stelian Dobre
00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...
10 poezii, 0 proze
Sebastian L. Racean Delareea
"Adieri calde razbateau intrupandu-ma in august 1988. Timpul s-a scurs continuu prin clepsidra crapaturilor degetelor mele redandu-ma complet scenei stereotipiei lumesti... M-am deghizat cu masca presupusei eternitati, colindand infaptuiri care intotdeauna rasufla cuvinte prin viscol sau sperante..." - noiembrie 2004 "Când realitățile sunt contrariante, mă duc la preparatele mele de histologie comparată și-n lumea organizării nervoase a unei păsări călătoare, departe în lumea spațiului; în creierul unui pește reflectez la adâncimea tăcerei, iar în acela al unei maimuțe îmi găsesc umor pentru moment filogenetic mai recent". (Ion T. Niculescu)
41 poezii, 0 proze
Camelian Propinatiu
Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, apărut în 1999 semnat Camelian Propinațiu). (Heteronimul "Camelian Propinațiu" vine din limba latină: propinatio = "invitare la băutură"; în Bucovina și în Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.) Este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea romana, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Se identifică literar cu personajul din imagine, un mazil din Codrii Bâcului. ____________________________________________________ "La un colt de cotitura", Ed. Nemira, 1999 "La un colț de cotitură" (Ed. a doua), Edago, 2006 "Oligopedagogia", Edago, 2006 "Puii păsării de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș", Edago, 2006 Este autorul unui studiu critic de fezabilitate...
61 poezii, 0 proze
florian stoian -silișteanu
http://www.radioteiubesc.com Volume publicate #Cearta cu umbra - poezie- Editura Calende-1998 # Meseria de martor - de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia - reportaj -Editura Paralela 45 - 2000 # Nunta de semne - poezie- cu o prefață de Adam Puslojic -Editura SemnE - 2004 # Fratele meu, Dumnezeu - poeme de dragoste- Editura SemnE- iulie 2006# Pămănt nicăieri -poezie- mai 2008, editura SemnE # # Seraphim - bird s exchange Serafim - schimbul de pasăre ( ediție bilingvă , Reflection Publishing - 2014 California USA , # ÎNCHISOAREA POEȚILOR - poezii din iubire - Editura SemnE 2021 Cuprins în Antologia Orient-Occident 2000 # Virtualia 2004, 2005, 2006, Iași # Antologia Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 in august 2011 alaturam aparitia in doua antologii internationale>antologat in antologia festivalului international noptile de poezie de la curtea de arges 2011 editura academiei internationale orient /occident / zei si zile...
851 poezii, 0 proze
ion cranguleanu
* * * Vreme de elegie,timp de luna neagra Vant cu stele batute,ranile mele la vant! Eu mi-am pierdut sufletul prin fantani Cautand chipul tau, Eu mi-am pierdut pasii prin pamant Mereu dupa tine, In goana, Cu gura in spume... Timp de cantec intr-o singura voce, Jale si tristete de balada, Luna peste morminte,luna neagra, Pasare rupta gata sa cada..... Vant alungat pe rauri in sus Om singur si pamant pana la capatul lumii!
0 poezii, 0 proze
Lia Dumitriu
Dacă ei nu s-ar fi iubit o vreme, nici n-aș fi fost. Dar sunt. Port pe brațul stâng ‚urmele’ copilăriei, acoperite cu brățări de argint. Sa fie... vreo 16. De brățări zic. Urme?... Cine mai are vreme a număra! Și de ce! Ce mai port? Tăceri, liniști, așteptări și o pasăre ce țipă uneori.
50 poezii, 0 proze
cu pasari de neon in loc de tample
de Ion Nimerencu
pe noptiera ceasul se inmoaie si plictisit din el se scurge timpul sub carnea boltii bantuie o ploaie flamanda, zarea mesteca nisipul prin nonsalanta lucrurilor simple taceri de foc renasc din ochii...
Camera rotativă
de Pestrea Ion-Daniel
Prietenul, șaman urban lâng-un teren viran, Povestește vrute și mai ales nevrute: Am aflat din ziarul adus de vânt, Misterios, aterizând ca o aeronavă, Din stele, un fluture tatonând, temându-se Că...
Nobodiness menhir
de Felix-Gelu Constantinescu
Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor Inspiraţie fugitivă (…) Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf Poate...
Efigii culturale expandate (3)
de Igor Ursenco
Aura CHRISTI Un exemplu antologic de sublimare estetică (”Unii dintre noi înaintează printr-o lumină incredibilă, bubuitoare, forța căreia e o minune că nu ne arde. Cum poți sta ochi în ochi, duh în...
încă
de Daniela Luminita Teleoaca
ne cucerim cu vorbe deloc premeditate venite de undeva de departe poate din imaginația rapsodică a unui dumnezeu jovial umplându-și timpul cu faptul divers și hobby-uri desuete poate dintr-un...
Închisoare
de Daniela Luminita Teleoaca
Atinseseră foarte probabil punctul acela paroxistic al suportabilității durerii în ordine umană. De aceea poate își permiteau (sau nu avuseseră încotro?!) să existe firesc, ba chiar cu urmele unei...
