"cristos" – 1487 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMax Jacob
Născut la 12 iulie 1876, la Quimper, Bretania, Franța, într-o familie de evrei. Se înscrie la Școala Colonială din Paris, pe care o abandonează pentru o carieră artistică. Pe bulevardul Voltaire, împarte o cameră cu Pablo Picasso, care i-l prezintă lui Guillaume Apollinaire, care, la rândul său, îi face cunoștință cu Georges Braque. Devine bun prieten cu Jean Cocteau, Cristopher Wood și Amedeo Modigliani. Jacob a trăit cea mai mare parte a vieții sale în sărăcie, prestând tot felul de slujbe umilitoare. S-a convertit la catolicism în 1915, la șase ani după ce a avut o viziune cu Cristos. În 1921 pleacă în sătucul Saint Bennoit-sur-Loire, unde se claustrează într-o mănăstire benedictină. Rămâne aici până la arestarea sa de către naziști, în februarie 1944. Moare din cauza unei bronhopneumonii, în următoarele luni (5 martie 1944), în lagărul de concentrare de la Drancy, aproape de Paris. A fost poet, prozator, critic și pictor.
5 poezii, 0 proze
Cristescu Irina
1 poezii, 0 proze
Cristescu Victor
8 poezii, 0 proze
Ovidiu Cristofor Bastea
sa vedem ce-o sa mai fie
14 poezii, 0 proze
Carmen Cristescu
Inconstienta Ispitei Din nou Oda mea
4 poezii, 0 proze
Corbin Cristofor
Lacrimi și Fum
7 poezii, 0 proze
Catalin Cristescu
0 poezii, 0 proze
constantin cristescu
debut in 1974 in revista"IZVOARE" Campulung-Moldovenesc.Colaborator la"Zori Noi,Clopotul,Gazeta de Botosani.Particip la infiintarea zirului'Atitudunea" in 1989 si editeaza primul volum"Ratacitor prin pustiul de oameni"In prezent membru al cenaclului'Constantin Draxin"
13 poezii, 0 proze
Oana Cristescu
2 poezii, 0 proze
Cristian
1 poezii, 0 proze
cristos
de hose pablo
teritoriul între cristos și dumnezeu e laptele care îmi geme pe buze mi se strecoară între coaste și se face ispită de proporții mai mari ca disney-land ca parcarea de pe colț unde adesea vioara mea...
Cristos - Lumina Lumii.
de Robert Mihai
Cristos prin predica părintelui Papa Benedict al XVI-lea este prezentat, pe drept numit Regele universului, Alfa și Omega, ca Mântuitor al tuturor oamenilor, bărbați și femei fără nici o...
Cristosii mamii lor
de ION-CRISTIAN STEFANESCU
-\"Cristosii mamii lor de lifte pagine !\" suduia in gura mare suparat foarte, un om ca la vreo 80 de ani,undeva in Nordul Tarii,intr-o gara mica, uitata de Dumnezeu si de Caile Ferate Romane...
Ultimul Cristos
de chelemen dan
Eu sint Cristosul Cel inlantuit pe cruce Pe care tu l-ai vindut A doua oara. O singura indoiala am: Dupa ce neant vom fi Putea-vei oare sa ma mai privesti in ochi Sau ma vei vinde si acolo Ca si pe...
Iisus Cristos a fost nedreptățit de catre evangheliști
de Shalom Ben_Gal
Iisus Cristos a fost nedreptățit de către evangheliști. În această spusă mă bazez pe citeva afirmații de-ale evangheliștilor atribuite lui Iisus Cristos: * Se sustine că ar fi spus ca un oaspete...
Deoarece\"Cristos a inviat\"
de ADRIAN ANGHELESCU
La noi „Cristos a înviat din morți” Demult ,de când trăiau stră străbunicii Și de pe-atunci noi luăm Lumină toți Și ne facem cu mâna semnul crucii Și ne-nchinăm cu sufletul curat La Dumnezeu cel...
[când cristosul își plimbă tinerețile sfărâmate între degete]
de Daniel Dăian
prin libertatea gleznei sângele impar curge într-un animal de cuvânt în care ne-am abandonat viețile cu mult înaintea mâinelui până nu mai suntem sau până nu ne mai amintim ce culoare are întunericul...
ASTAZI S-A NASCUT CRISTOS
de Autor anonim - colinde
Astăzi s-a născut Cristos Astăzi s-a născut Cristos, Mesia cel luminos. Refren: Lăudați și cântați Și vă bucurați! S-a născut dintr-o fecioară În săracă ieslișoară. Mititel, în fășețel, În scutec de...
simplu: Patimile lui Cristos
de marjus dasad
nu vreau sa-l muncesc intr-atat.observ lipsit e interes cum sunt citit din ce in ce mai des si nu vreau asta...mereu am cautat poetii la care nu se poate ajunge tocmai din cauza anonimatului in care...
Fanii lui Cristos
de mihai traista
Cei patru erau trei – Luca și Matei. Desigur ați auzit de multe ori aceste vorbe hazlii despre cei patru evangheliști ai Noului Testament: Matei, Marcu, Luca, și Ioan. Dar oare câți dintre creștinii...
