"chiar dacă ultimul în carnețelul tău de bal " – 20265 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAndu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Mirela Lemons
Chiar daca sunt atat de departe de tot ce-mi este drag inca nu mi-am uitat graiul si dragostea de a scrie.
1 poezii, 0 proze
Kaiowas
chiar daca iubiti florile ele tot se ofilesc chiar daca urati buruienile ele tot cresc
3 poezii, 0 proze
Diana Aliman
Chiar dacă vorbele tale Îmi tulbură seninătatea privirii Ca niște nori negri,pe cerul violet de toamna Sufletul meu continua sa zboare Asemenea unui porumbel alb...
24 poezii, 0 proze
Cristiana Apostu
Chiar dacă sunt la modă laptopurile, notebookurile, netbookurile și, mai nou, tabletele PC, eu rămân de modă veche -- prefer clasica bucată de hârtie pe care o împăturești in 4 si o folosești ca semn de carte și creionul tocit... Ce scriu cu el... apreciați voi. Sau nu... Oricum, biografia mea, deocamdată, e în construcție și, tot deocamdată, nu e suficient de interesantă.
4 poezii, 0 proze
Ifrim Alexandru
Tanar,inspirat,chiar daca nu par tipul poet imi place sa-mi pun pe foaie sentimentele.
1 poezii, 0 proze
Vitalyus Maximus Decimus!!!
Daca iubesti intradevar stelele,priveste spre ele si chiar daca ajungi pana la ele,sa nu uiti niciodata ca FERICIREA este mult mai departe!!! Vei realiza cand vei privi inapoi asupa vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai iubit si ai facut lucruri in spiritul dragostei...Nu plange pentru ca a apus soarele,lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele.... Azi sunt aici,maine nu se stie,dar poimaine dispar!!!
1 poezii, 0 proze
piroja lucian
M-am nascut singur… Chiar daca nu am vrut Primavara unui mugur, Amintirea mi-am pierdut.
18 poezii, 0 proze
Gheorghe I. Radu
m-am nascut fericit si continui sa fiu chiar daca in majoritatea timpului nu stiu.
22 poezii, 0 proze
darie ligia-maria
tinteste luna, chiar daca nu o atingi vei ramane printre stele!
3 poezii, 0 proze
chiar dacă ultimul în carnețelul tău de bal
de silviu dachin
toți vom urca într-o zi în lingurița albastră cu care soarele hrănește luna chiar dacă el știe ea nu-l va iubi niciodată crezi că ai putea să urci odată cu mine știu ai nevoie de timp promit îți voi...
Ubi?Quo?
de Diana Tanasa
Intru mutual. Icoane pe pereți în liniște thanatică. Funambulesc. Rânduri-rânduri de scaune de la mijlocul naosului până la ușă, cu spătarul întors la altar. Oameni cu fețe livide, într-o nemișcare...
Variațiunile unor ani pierduți
de Raluca Oana Helgiu
Am 23 de ani. Așa îmi place mie să spun cui mă întreabă. Deja, de la vârsta asta am nevoie de un sprijin. Moral și poate chiar și material. Ciudat lucru, cuvintele acestea încep și pe limba germană...
Radiestezie – o dragoste târzie
de Somesan Sergiu
Radiestezie – o dragoste târzie Pentru că despre radiestezie nu știam nimic, după ce am văzut pe un stâlp anunțul despre cursurile de radiestezie, m-am repezit de cum am ajuns acasă pe Wikipedia să...
Destinația finală (7)
de Helia Rimoga
CAPITOLUL 7 GHICI CINE VINE LA CINÃ Un asemenea incident de o atare gravitate i-ar fi provocat Silviei multe nopți de nesomn dacă s-ar fi petrecut cu numai câteva luni înainte. Dar acum cu mintea...
Jurnal în jurnal
de Daniel Bratu
Poftiți la chiloți! Opresc, ieșind din piață, la “Strunga”. Soarele de amiază trece razant spre adâncul magazinașului alimentar, dezvăluind, ca bonus regesc, din halatul alb, transparent, dungile de...
străbătând ceața 65
de nicolae tomescu
Cu adeverința împăturită în carnetul militar, unde se mai aflau foaia de drum și delegația, a făcut calea întoarsă spre regimentul din Brăila. S-a prezentat maiorului Brețcan care i-a strâns mâna,...
Meciul
de Cucu Constantin
Domnul plutonier în rezervă Puiu Iordăchescu era în acea zi, chiar după standardele înalte ale Hurlubeștiului, îmbrăcat extrem de cochet. Vipușca stălucea de curățenie și oferea un contrast extrem de...
cârciuma \"La MORUNUL\"
de florin iordache
CARCIUMA “LA MORUNUL” Urbea X este un important nod de cale ferată. Trenurile care vin din punctul cardinal Nord opresc în Gara Sud, cele care vin din punctul cardinal Sud opresc în Gara Nord, cele...
Ins Schattenlicht III
de Craiu Sorin-Marian
Ora 6 dimineața, M. dormea după o seară în care trebuise să mai facă un comision pentru Pascal. Începuse să se sature să tot plimbe pachete și pachețele, vroia mai mult, simțea că e timpul să...
