grabești spre miez
vierme de mătase în măr
parfumul tău de narcisă ucide
spintecând pânze
țesute cu sârg la colțurile icoanei tale
mereu spre miez
mereu spre vârful acului
pe care se
C: te-au călcat?
B: da.
C: of. uneori cred că mai bine mi-ar fi cu tine jos. ar fi mai usor sa induram in doi. desi am impresia ca nu iti pasa deloc de nimic. am obosit. am pierdut anii de când
ce frumos ar fi dacă am fi toți comandanți de submarine
ne-am da fiecare cu submarinul lui
ne-am saluta prin hublouri
ne-am săruta prin periscoape
o lumea galbenă
"e magic oricum" doina a
dezbracă-te de vrei să fii liber
să lătrăm cu poftă
la goliciunea ta strâmbă
să-ți numărăm defectele unul cu unul
să ne certăm pentru parțile
tale cele mai suculente
- dați-i haina că
oare ce mai urmează
dinozaurii au apărut de mult
printre ei vertebrată întărziată
te amuzi încălzind sângele
ce mare invenție
ce salt al evoluției ești tu
papușă de plastic
cand eram mic
ieri dimineață cocon m-am trezit în jurul tău
ieri împărțeam pulsul
și sorbeam suflul cald
împletit cu al meu
locuitorul meu tainic
în zâmbetul tau
îmi propteam micul meu colț de
cât aș vrea să sar și acum într-un picior
în joaca ce mă învățai
doar să mă joc
să plâng și să râd și să cad molie
colțișorului tău de lumină
cum am uitat totul și am ajuns
încă un șchiop
deschid ochii și îi inchid la loc inutili
sângele îmi părăsește încet pieptul,
se prelinge pe pardoseală
până la ușa închisă
doar pentru a se întoarce neputincios înapoi
și fiecare vis se
prietene aud inima-ți zvârcolindu-se
te văd prin ochelarii mei noi
calul ce i-a pierdut e liber acum
și în inima mea miroase a grajd
ce mă bucură noul căpăstrul
împodobit cu pomponi roz
îmi
Uriașe fălci cu dinți de aur,
frumoase, tinere fecioare,
purtând în suflet cântece de graur,
ușor și rece le-mpresoară.
Și lacrimile tale coji de rouă,
pe pieptul lui frumos și plin de
[destin]
pajiște verde
zbor - fulgi de păpădie
suflete în vânt
***
[încercare]
salcie unduind
înaintea furtunii -
cerul e stăpân
***
[iertare]
râul înfoiat
cerul își mână -
astăzi au înflorit corcodușii
pentru un singur om florile
au tâșnit ca iepurii din pălărie
și de mână cu ei soarele mângâie
și zvântă fețele oamenilor
peșteri umede de lacrimi
astăzi aș vrea
nu am decât cuvinte să plâng
un plâns sec ca o tuse
un viezure în vizuină de mânz
gândul unei armate de dinți
și de la gând la cuvânt
aș născoci niște lacrimi să plâng
am doar
trezit mire de ceară în patul tău
te descopăr uimit printre
visele împrăștiate peste tot
și te fixez
din dezordinea capătului meu de pat
căldura privirii mele
se joacă
pe fața ta
și cum ar fi
dacă bârlogul inimii
spre tine s-ar deschide
pentru a te putea cuprinde
dare din coadă ar fi zorii
căci iarăși aș gusta fiorii
voioasă lătrare a inimii grele
de urs îndrăgostit
ce triști în răspăr
oamenii ajung să gândească
râde Tatăl Nostru
cum monștri nasc
tim-pli-ber
tim-pne-li-ber
născuți cu timpul în cârcă
furnici ce poartă
nenumărate ori
greutatea
privind la tine cu ochiul-minte
apoi cu ochiul-nu-minte
te văd puțin dublă
îmbătată cu narcotic zâmbet
și cuvintele se învârt pe degetul tău
poate într-o seară am să le rostesc
știind că-mi
îmblânzeai pământul mărunțindu-l
mereu la picioarele tale.
și gâza sâcâitoare, gândul
că te îngropi în el.
sapă, sapă, icnind de oftat,
cu mintea dusă la orașul din zare,
gânduri ușoare ca
luna proiectată deasupra gâtului meu
cu discul tăios rostogolindu-se peste noi
mă împingea mai adanc în patul mișcător
cu inima prostită
în mâinile nisipului ce mă scălda
îmi brodai rosul
se ia o mână de gânduri.
se adaugă un schelet de coloană
și se așează vertical.
se caută un copac mai înalt
în care se spânzura totul
pentru ca singurul punct fix să
fie cerul strâns legat
Undeva, mai sus,
înspre izvorul firii,
plecarea mi se părea
singura soluție.
Am pregătit minuțios expediția
și,
după săptămâni
cu îndelungate nopți
de plănuit și șlefuit cuvinte,
am