Gheorghe I. Radu

grabești spre miez vierme de mătase în măr parfumul tău de narcisă ucide spintecând pânze țesute cu sârg la colțurile icoanei tale mereu spre miez mereu spre vârful acului pe care se

C: te-au călcat? B: da. C: of. uneori cred că mai bine mi-ar fi cu tine jos. ar fi mai usor sa induram in doi. desi am impresia ca nu iti pasa deloc de nimic. am obosit. am pierdut anii de când

ce frumos ar fi dacă am fi toți comandanți de submarine ne-am da fiecare cu submarinul lui ne-am saluta prin hublouri ne-am săruta prin periscoape o lumea galbenă "e magic oricum" doina a

dezbracă-te de vrei să fii liber să lătrăm cu poftă la goliciunea ta strâmbă să-ți numărăm defectele unul cu unul să ne certăm pentru parțile tale cele mai suculente - dați-i haina că

oare ce mai urmează dinozaurii au apărut de mult printre ei vertebrată întărziată te amuzi încălzind sângele ce mare invenție ce salt al evoluției ești tu papușă de plastic cand eram mic

ieri dimineață cocon m-am trezit în jurul tău ieri împărțeam pulsul și sorbeam suflul cald împletit cu al meu locuitorul meu tainic în zâmbetul tau îmi propteam micul meu colț de

cât aș vrea să sar și acum într-un picior în joaca ce mă învățai doar să mă joc să plâng și să râd și să cad molie colțișorului tău de lumină cum am uitat totul și am ajuns încă un șchiop

deschid ochii și îi inchid la loc inutili sângele îmi părăsește încet pieptul, se prelinge pe pardoseală până la ușa închisă doar pentru a se întoarce neputincios înapoi și fiecare vis se

prietene aud inima-ți zvârcolindu-se te văd prin ochelarii mei noi calul ce i-a pierdut e liber acum și în inima mea miroase a grajd ce mă bucură noul căpăstrul împodobit cu pomponi roz îmi

Uriașe fălci cu dinți de aur, frumoase, tinere fecioare, purtând în suflet cântece de graur, ușor și rece le-mpresoară. Și lacrimile tale coji de rouă, pe pieptul lui frumos și plin de

[destin] pajiște verde zbor - fulgi de păpădie suflete în vânt *** [încercare] salcie unduind înaintea furtunii - cerul e stăpân *** [iertare] râul înfoiat cerul își mână -

astăzi au înflorit corcodușii pentru un singur om florile au tâșnit ca iepurii din pălărie și de mână cu ei soarele mângâie și zvântă fețele oamenilor peșteri umede de lacrimi astăzi aș vrea

nu am decât cuvinte să plâng un plâns sec ca o tuse un viezure în vizuină de mânz gândul unei armate de dinți și de la gând la cuvânt aș născoci niște lacrimi să plâng am doar

trezit mire de ceară în patul tău te descopăr uimit printre visele împrăștiate peste tot și te fixez din dezordinea capătului meu de pat căldura privirii mele se joacă pe fața ta

și cum ar fi dacă bârlogul inimii spre tine s-ar deschide pentru a te putea cuprinde dare din coadă ar fi zorii căci iarăși aș gusta fiorii voioasă lătrare a inimii grele de urs îndrăgostit

ce triști în răspăr oamenii ajung să gândească râde Tatăl Nostru cum monștri nasc tim-pli-ber tim-pne-li-ber născuți cu timpul în cârcă furnici ce poartă nenumărate ori greutatea

\"salvați-mă\" strigai \"mi-am pierdut personalitatea\" plângeai căci nu avea cine să te îndrume oricine ar fi găsit-o și-ar fi insușit-o bucuros

îmblânzeai pământul mărunțindu-l mereu la picioarele tale. și gâza sâcâitoare, gândul că te îngropi în el. sapă, sapă, icnind de oftat, cu mintea dusă la orașul din zare, gânduri ușoare ca

luna proiectată deasupra gâtului meu cu discul tăios rostogolindu-se peste noi mă împingea mai adanc în patul mișcător cu inima prostită în mâinile nisipului ce mă scălda îmi brodai rosul

se ia o mână de gânduri. se adaugă un schelet de coloană și se așează vertical. se caută un copac mai înalt în care se spânzura totul pentru ca singurul punct fix să fie cerul strâns legat

Undeva, mai sus, înspre izvorul firii, plecarea mi se părea singura soluție. Am pregătit minuțios expediția și, după săptămâni cu îndelungate nopți de plănuit și șlefuit cuvinte, am