Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cealalta lume"20077 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Miron KiropolMK

Miron Kiropol

AutorClasic

s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...

5 poezii, 0 proze

Adi CristiAC

Adi Cristi

AutorAtelier

ADI CRISTI Apariții editoriale 1. – După sentimente Iași 1979 2. - Play Back (ființa lucrurilor) – Editura Albatros 1983 3. - Înțelepciunea Semnelor Editura Junimea 1989 4. - Clopote pentru amândoi Editura Moldova 1995 5. - Noi (despre cealaltă parte a lumii) Editura 24: ORE 1997 6. - Despărțirea de silabe Editura TipoMoldova 2002 7. - Pasărea fără aripi Editura Tipo Moldova 2003 (Premiul Asociației Scriitorilor Iași) 8. – Dezertare din Paradis Editura TipoMoldova 2004 9. - Anatomia culorii Editura ACP – 2004 10. – Valsificatorul de tablouri Editura ACP -2004 11. - 366/24 (treisuteșaizeișișase de zile în douăzecișipatru de ore)- publicistică Editura TipoMoldova 2004 12. - Poeme de închiriat Editura ACP - 2005 13. - Dictatura Poemului Editura ACP - 2005

153 poezii, 0 proze

GV

George Vasilievici

AutorClasic

„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......

0 poezii, 0 proze

Foias NicoletaFN

Foias Nicoleta

AutorAtelier

Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu altfel decat ceilalti , sa fac ceva nebunesc si nemaivazut , sa imi las sufletul sa exalte si sa-mi domolesc pasiunea prin ratiune . Traim unii langa altii si avem impresia ca ne stim pe dinafara, dar de fapt fiecare dintre noi e un strain . Cu toate ca odata destainuite , gandurile isi pierd esenta si devin banalitati , m-am gandit totusi ca intr-un colt de lume exista poate o singura persoana , care trecand peste cuvinte va intelege ce vreau sa spun . OM SINGUR , ai grija de tine !!!

4 poezii, 0 proze

gianina soareGS

gianina soare

AutorAtelier

M.am nascut intr.o zodie buna...si n.am incetat sa privesc lumea cu mirare si bucurie!Adun avida in mine tot ce gasesc bun si frumos in ceilalti,mi.am facut aripi din iubire si de atunci totul se scurge in nestire spre bine!

11 poezii, 0 proze

mariana diduMD

mariana didu

AutorAtelier

Profesor,om de condei,deschisă catre fire și plină de solicitudine,iubitoare de frumos și armonie cu sine și cu ceilalți.Îmi caut refugiul într-o lume mai potrivită cu însăși ființa mea, în lumea cugetării și a poeziei.Nici o individualitate masculină nu m-a putut cu desăvârșire captiva și ține în mărginirea ei.În lipsa unui reper masculin, doar D-zeu tronează în sufletul meu!

8 poezii, 0 proze

DS

diana sabat

AutorAtelier

Doua suflete se zbat in pieptul meu, nazuind sa se desparta unul de altul: primul ma tintuieste cu brutala dorinta pe lumea din preajma; celalat ma smulge cu violenta din tarana si ma indreapta catre campiile elyseene!

10 poezii, 0 proze

DANILA MONICADM

DANILA MONICA

AutorAtelier

Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca...

156 poezii, 0 proze

RC

Rocsana Cristina

AutorClasic

As vrea si eu sa fiu normala Un simplu copil Inocent Cuminte Care nu stie ce inseamna viata Insa mie mi-a daruit sansa de a vedea Totul si cu totul ALTCEVA! o lume diferita Una, in care nu s-ar simte nimeni BINE! Sunt diferita de ceilalti Nimeni nu poate sa ma inteleaga cand Este vorba de ... pur si simplu DRAGOSTE! As vrea si eu sa fiu normala Ca toti ceilalti copii! Sa nu simt anumite lucruri Care imi pune viata in pericol Si ma face sa sufar ENORM de MULT! !!!VrEaOjEoSaFiUnOrMaLa!!!~

0 poezii, 0 proze

AlinaA

Alina

AutorAtelier

Nascută pe data de 7 decembrie 1979 la Medgidia, provin dintr-o familie săracă dar care a știut să ne învețe valorile cele mai de preț ale existenței noastre pe această lume ... Sufletul și Omenia ... Nu am urmat scoli deși mi-aș fi dorit, nu scriu corect, de foarte multe ori fac greșeli gramaticale și nu numai , dar scriu din suflet , nu din minte ... Construiesc din suflet cuvinte pentru a-mi creea un loc al meu...îl decorez așa cum știu și pot mai bine... Aici nu vei găsi proze și nici poezii...nu sunt cuvinte greu de înteles ... sunt cuvintele unei persoane simple ...ce duce pe umeri ceea ce destinul îi oferă și regretă un pic, ceea ce destinul îi ia. Citește între virgule, între puncte, între spațiile lăsate libere dintre un cuvânt și celalalt ...poate te vei recunoaște...

3 poezii, 0 proze

cealalta lume

de Tibi Hrihorciuc

La placerea din miscare, tu vezi adevarul cum te joaca cum te seduce doar ultima data totul e pe fata, care o pierzi in schimbul lunii. Ce ninsoare gheată E... cand tu mori pe derdeluș, sufletul se...

PoezieAtelier

cealaltă lume a lui e.r.

de Eugenia Reiter

priviți sunt în partea cealaltă a patului sunt înaintea lui sunt liberă sunt o singură ființă și nu pot spune eu eu eu eu eu niciodată fără să mă tăvălesc de râs oricât mă străduiesc nu reușesc să-ți...

Atelier

Pașaport pentru lumea de dincolo

de Nic Zarnescu

Dacă vom încerca să le vorbim celor din jurul nostru despre viața de după moarte, de cele mai multe ori ni se va răspunde în mod autoritar: „Nimeni nu s-a-ntors din lumea cealaltă, ca să ne spună cum...

EseuAtelier

Deformare

de Gabriel Nita

Printr-un patratel poti intra in cealalta lume. Lumea unui spatiu cub, geometric, frumos ordonat in sentimente liniare si unghiuri drepte, unde doar inima ramane un paralelipiped stangace.

PoezieAtelier

UȘA INIMII MELE

de DANILA MONICA

Ușa este pragul care desparte lumea mea interioară de cealaltă lume pe care încerc să o pătrund cu mintea , cu zborul, cu visul. Când neliniștită de zbuciumul vieții mă retrag dincolo de ușa inimii...

ProzăAtelier

haiku noi

de Adi Cristi

haiku noi pasul meu lângă pasul tău este o aripă lângă cealaltă aripă este o lume lângă cealaltă lume despărțite de zbor

PoezieAtelier

Omul și Lupul

de Cristian Lisandru

Ieșise din lumea lui pentru a adulmeca o altă lume. Stătea la liziera pădurii, cu blana zburlită de vântul unui noiembrie aducător de viitoare iarnă și ridicase botul umed către mirajul unei ferme...

ProzăAtelier

PROSTIA 2

de Mircea C. Dinescu

DIN LUMEA CELOR CARE RÃU CUVÂNTÃ Odă limbii române A învins mereu obida Tuturor restriștilor Și rezistă și-n pofida Ziariștilor! Proștii Îi întâlnești mereu în viață, Ești nevoit să-i și asculți Și...

PoezieAtelier

Interferențe...

de Lingurar Rares

Trăind în lumea de ieri, stau și ma gândesc La câte ar putea să se întâmple fără să pășesc, Iar cu rostul vieții devorat prin biata muncă, alergăm Spre valea fără margini și nimic nu îmbrățișăm....

PoezieAtelier

repros

de Alexandru Corneliu ENEA

Te-am ales să-mi fii demon ca să mă obișnuiesc cu cealaltă lume care, sigur, va fi mai bună decât asta! Dar tu mă superi și te porți cu mine ca cel mai dumnezeiesc înger din toate lumile create să...

PoezieAtelier