"azi lumea mea începe cu tine" – 20119 rezultate
0.04 secundeMeilisearchEduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
William Golding
Motivația juriului Nobel "...pentru romanele sale care, cu perspicacitatea unei arte narative realiste dar purtând și amprenta diversității și universalității mitului, iluminează condiția umană din lumea de azi". Sir William Gerald Gollding (19 septembrie 1911 – 19 iunie 1993) a fost un romancier britanic, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983. Biografie S-a născut pe 19 septembrie , 1911 la St Columb Minor, un sat apropiat de Newquay, Cornwall. A început să scrie la vârsta de 7 ani. Tatăl său era un profesor local cu convingeri politice radicale și o încredere oarbă în puterea științei. Familia sa s-a mutat la Marlborough unde William a urmat Marlborough Grammar School. A mers mai apoi la Oxford University (Colegiul Brasenose , Oxford) în 1930, unde a studiat știintele naturii și limba engleză. Prima sa carte, o culegere de poeme, a apărut în 1934 cu un an înainte ca Golding să primească diploma de BA. A luat parte în Marina britanică la debarcarea din Normandia în...
1 poezii, 0 proze
Victor Croitoru
Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...
21 poezii, 0 proze
someone
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca atunci cand cazi cea mai buna cale sa uiti E sa o iei de la capat. Am invatat ca iubirea nu e un punct fix,ci e o semidreapta, Despre care stim doar cand incepe... Am invatat ca,desi, exista maine E mai important sa traiesti azi... Am invatat ca niciodata nu vom putea SA IUBIM CU ADEVARAT VIATA!!!!
2 poezii, 0 proze
Ion Caraion
Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 24 mai 1923, județul Buzău – d. 21 iulie 1986, Lausanne) a fost un scriitor român. a născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău, într-o familie de țărani. Între 1935-1942 urmează cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, redactează revista de poezie Zarathustra. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București și lucrează la ziarele Timpul (1942-1943) și Ecoul (1943-1944). Debutează în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de versuri Panopticum (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeți și eseiști...
222 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Dobrescu Bianca
„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness
4 poezii, 0 proze
azi lumea mea începe cu tine
de Tudor Gheorghe Calotescu
de mâine o voi lãrgi sã te încapã sã ne cuprindã mint mâine lumea o sã ne înghitã şi vom deveni banali dar tot voi schimba lumea pentru tine mint pentru noi oricum fãrã tine lumea mea nu existã azi...
Nebus
de Stoica Nicolae Ciprian
Filozofie fără rost! Alunec și mă învârt în cerc. Am o idee gozavă cum să îmi petrec zilele în locul ăsta plin de nebuni. O să fac o tablă de șah extraordinară, să fac fiecare piesă individuală, să o...
Azi
de ROIBU GEORGE
,,Azi m-am nascut din nou in bratele tale, iubito, azi am inceput sa pasesc din nou, sa rostesc primele cuvinte de iubire, sa invat ce este viata alaturi de tine. As vrea sa te blestem dar nu pot...
Încă un pic
de Ioan-Mircea Popovici
Clar şi fără urme de îndoială a venit ziua unui nou început Sorcovitorii de la dudul ciorii au trecut pe drumul de pământ al morii Tu, care numărai stelele şi stăteai de vorbă cu luna şi cu norii,...
Și era vară iar,
de Daniel Puia-Dumitrescu
„Oare câte trenuri mai trebuie să treacă, oare cât timp, să te văd iar...” Mă învârteam neliniștit prin gară. Îmi spusesei că ajungi cu un tren de la București, după-masa. Când am primit scrisoarea...
Amintiri din copilărie
de Danut Gradinaru
Nu știu alții cum sunt dar când mă gândesc la mine, îmi vine să-mi dau palme să simt că încă mai trăiesc. De multe ori mă-ntreb cum de-am ajuns până aici, sărind atâtea obstacole, cum de sunt încă în...
acolo unde tu te temi, unde durerea e vorace, e locul de unde vin eu
de Leonard Ancuta
așa cum pentru o omletă trebuie să spargi ouă, ca să te faci înțeles trebuie să spargi capete. altfel cum să priceapă că tot ce am gîndit despre noi pînă acum trebuie distrus pentru a lăsa să vină ce...
Anisa și actorul
de Paul Pietraru
- Tocmai, asta este dovada neputinței tale, de înțeles și de neocolit, neputință care păstrează, chiar într-o formă precară și alterată niște valori general umane. Eu cred în căsnicie, chiar dacă nu...
Prietenia arcadelor pontice
de Ioan-Mircea Popovici
Motivul pentru care stau de vorbă cu lumea este acesta. Așa am crescut, de când mă știu. Dacă ești ancorat în ale tale, cele de ieri se continuă azi... Parcă-l aud pe Pișta, vânzătorul de loz în...
Începuturi
de Dorina Șișu
Azi plecăm acasă, pedagoga e tristă. Vine spre mine și mă cuprinde în brațe. ─ Elena mea, tu zeiță a frumuseții, o să-mi lipsești, draga mea, așa de tare te-ai lipit de sufletul meu. Îi tremura...
