"anulare de vise" – 435 rezultate
0.04 secundeMeilisearchBadulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...
20 poezii, 0 proze
anulare de vise
de Luminita Suse
dintr-o dată nu mai era loc neînroșit de păsări dezlipite din albastru când bătea vântul zboruri retezate din umeri treceau prin pupile în semispațiul din spate m-am întors să îi spun că mai trăiesc...
Tratat despre căderea omului
de marius nițov
Venim într-o lume coruptă de himera existenței în afara legilor sacre. Ne inițiem prin adaptare la anormal și apoi căutăm izbăvirea din suferință, necunoaștere, neîncredere. Ce putere de amăgire are...
nepasarea
de Alexandru Corneliu ENEA
Mi-am pus în gratii nepăsarea, să rămână în mine, în pușcăria mea, vinovată, pedepsită, pentru că m-a uitat și nu m-a apărat când m-au atacat amintirile măsluite și nici când m-a jefuit noaptea de...
Pledoarie pentru neinteresant
de Bogdan Chirica
PLEDOARIE PENTRU NEINTERESANT Bogdan Chirica (Bachus) Probabil ca a vorbi fara a spune nimic a devenit ceva obisnuit. Ma infioara insa acest joc de-a autoiluzionarea in care criteriile de valoare au...
de-a baba oarba
de ioana negoescu
spitalul. gândul că trec dintr-o anulare în alta. pereți vernil vise vernil. o floare de mac ofilită într-un pahar de muștar gol. înghițituri mici amare. xanax. teama de singurătate de liniște. teama...
Drumul spre Dincolo
de Violeta Florentina Ion
Ha,ha! ce crezi că vei găsi Dincolo în acel singur Dincolo în care tu poți exista dincolo de iederi ce se prind cu disperare de luntrea cu care încerci să ajungi să fugi sa scapi e drumul iadului...
momentum
de spataru ana
Dacă ar fi existat ar fi fost foarte frumos! Visele se spulberă când te trezești, dar ce ar fi dacă am dormi pentru totdeuna? Asta am ales eu. Am închis ochii cu gândul să nu îi mai deschid...
Chemarea spre neant
de ROBERT TRIF
CHEMAREA SPRE NEANT Spre necunoscut mă îndeamnă soarta s-apuc Spre nicăerea sufletu-mi pașii mi-a îndreptat Nici unde n-ajuns-am cu firea-mi cea schimbătoare Așa a fost să fie, să nu-mi găsesc în...
Vise colorate 1
de dan david
Am deschis ochii încet După un vis colorat În care mă zbătusem să scap Din cușca aceea transparentă. Intrasem nevinovat, Ademenit de promisiunile unui profet. În cameră, în colțul cel mai întunecat,...
Vesnicele intrebari!
de lllll
Viața – o învălmășeală. Merită sau nu s-o experimentăm? “Viața este o vale a plângerii, plină de dureri” – spunea A. Schopenhauer. Nemaiavând dorințe, nemaiavând vise, nemaiputând privi în...
Cronică de teatru la piesa „Visul”
de florin caragiu
„În acest spectacol fără fir roșu conducător sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele mi-am câștigat existența în barurile de noapte, cu altele am călătorit în lume iar cu altele, pur...
orologii de duminică
de holobaca gheorghe
OROLOGII DE DUMINICÃ Pentru George Holobâcă poezia este un timp așteptat, o sărbătoare în care se regăsește cu cele curate și înalte, când redobândește bucuria de a pătrunde în intimitatea versului...
basorelief cu fiul meu din poemul nemuritor
de Cătălin Al DOAMNEI
mai înainte de a veni pe lume te-am văzut în constelația autumnală și întreg universul semnase pactul de neagresiune împotriva mea și a ta punându-și mâinile în palma tatălui ca o sferă plină cu...
Nimic nou. Fiecare își curăță penele în felul său
de Daria Darid
Nu știm cum a început. Cer solzos golindu-se de greutatea-i de îngeri de dumnezeu de privirile noastre bătătorite de noapte și zi abia mai avem loc pe stradă unii de alții Câteodată facem liniște...
Ostrov 11
de Florentina-Loredana Dalian
Ca o corabie eșuată la mal fără ancoră așteptam fără să știu ce sau pe cine aștept de parcă n-aș fi știut că toate venirile erau anulate. aici nu se vine, de-aici nu se pleacă aici e ostrovul acelora...
calea fumului
de Ștefan Petrea
se-mplântă aprig frigul în fulare nu poți rost, că gerul te înhață din ape vremuri ies la suprafață mustind de clipe reci, tentaculare. iar codrul e a sobelor prefață arzând cu vâlvătăi crepusculare...
O simplă instalare
de Ottilia Ardeleanu
Alzeimer. E ca un sistem de operare. Odată penetrat pe limba computerului, se despachetează, se copiază, se configurează. Îşi caută regiunea. Ai de ales(?)! Te invită să-ţi laşi credenţialele la...
Ana
de Emma Greceanu
A doua zi a năvălit pe geamurile mari luminând parcă prea tare patul răvășit, în care fiul meu încă mai dormea. Mă simțeam de parcă cineva îmi furase toată energia, mă usturau ochii de la lumină, îmi...
Trilogia desființării
de Viorel Surdoiu
Nimic înlăuntru. Nimic în afară. Căutările noastre s-au rătăcit pe cărări iluzorii, care ne-au înstrăinat de gândul inițial al întâiului pas. Cine își mai aduce aminte de visul de întâlnire dintre...
