Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"alegeri rascolite"3407 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alex Ștefănescu

Alex Ștefănescu

AutorClasic

Alex Ștefănescu (n. 6 noiembrie 1947, Lugoj) este un critic literar român, care și-a încercat, fără succes, șansele și în alegeri, ca reprezentant pe listele de candidați pentru Senat ai Partidului Național-Țărănesc Creștin și Democrat în alegerile din 2000, în județul Suceava. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Autor al unei controversate "Istorii a literaturii române contemporane (1941-2000)", criticată pentru lipsa de structură și metodă, ca și pentru absența unor criterii literare. Deși a debutat ca poet, în 1965, Alex Ștefănescu s-a afirmat în calitate de critic literar. Din 1970 (când i s-a încredințat o rubrică de Comentarii critice în revista ,,Luceafărul”, condusă – la acea vreme – de prozatorul Ștefan Bănulescu), a scris fără întrerupere despre literatura română contemporană. Este autorul a peste 5.000 de articole de critică literară, a scris – sporadic – poezii, dar și proză sau piese de teatru.

1 poezii, 0 proze

MA

Mihaela Ami

AutorAtelier

Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.

1 poezii, 0 proze

Victor PotraVP

Victor Potra

AutorAtelier

11 iulie 1969, născut, nu făcut, totuși neîntrebat noiembrie 1969, botezat ortodox, categoric neîntrebat 1972, prima (și ultima) rugăciune - Înger, îngerașul meu 1976, ochelari, moment de cotitură în evoluția mea... 1978, cărți de popularizare științifică, Uzina Aqua, Uzina Terra, Uzina Cosmos... Ai mei credincioși dar iubitori. 1981, ateism. Dezbatere în familie, patriarhul tolerant (G. Potra) "L-o lumina..." 1986, furcile caudine. Biologie nu, filozofie-istorie nu, nici măcar istorie... Politehnica. Meditații. 1987, TCM, dar mai întâi armată. 15 Noiembrie 1987 – așteptăm cu arma la picior să împușcăm ceva. Nu știm ce, dar împușcăm cu entuziasm. Educație politică. 1989, decembrie, Televiziune, degeaba. 1990, aprilie – mai, Piața Universității, iunie, trei zile pe stradă, alegeri. Sfârșitul politicii. 1993, Filosofie, speranțe mari. Creativitate versus dresaj. Despărțirea de ateism. 1996, despărțirea de cultură. Vreau. Acum. Mass-media. 1999, patron. Începe o lungă degradare...

194 poezii, 0 proze

Nicolae Petre StanNS

Nicolae Petre Stan

AutorClasic

- Membru al Societății Scriitorilor Români - 2008 - Președintele Cenaclului literar-artistic "Marin Giurcă" - În 1979 fondează cenaclul "Prometeu", al Combinatului Siderurgic Călărași - Fondator al publicației "Orizont Călărășean" - 2003 Volume: - Versuri - volum colectiv, Ed. Litera, București, 1988 - Sperietoare fără surâs, Ed. Agora, Călărași, 1999, Premiul de debut al Concursului "Alexandru Odobescu" - 1999 - Șotron cu Isus, Ed. Agora, Călărași, 2000 - Clepsidra vie, Ed. Agora, Călărași, 2001 - Fântâna din ochiul tăcerii, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, bucurești, 2002 - Aproape de noi, volum colectiv, Ed. Amurg Sentimental, București, 2003 - Colecționarul de greieri, Ed. Alas, Călărași, 2004 - Pașaport pentru Rai, Ed. Alas, Călărași, 2005 - Pamflete în Still FM, E. Ana, Călărași, 2006 -Pamflete în stil... N.P. Stan, Ed. Grafopress, Călărași, 2007 - Urlalia, Ed. Societatea Scriitorilor Români, București, 2008 - Cronica unor alegeri de pomină, Ed. Grafopress, Călărași, 2009...

24 poezii, 0 proze

LT

Levi T

AutorAtelier

outsider pornit din soarta, ajuns prin alegere

1 poezii, 0 proze

NM

Nicolae - Claudiu Marinescu

AutorAtelier

Cine sunt? "Sunt sarpele cu aripi de porumbel si vulturul cu cap de hiena... Sunt omul trist ce zambeste si cel ce rade plangand"... alegeti-va de aici ceea ce va place. Sunt si bun si rau in acelasi timp, sunt si prost si destept, si cumpatat si nebun, si am curaj sa ma tem... Nu-s decat un om, ca voi... asa ca nu prea conteaza cine sunt eu, ci mult mai mult conteaza cine sunteti voi... si ce aveti de spus. Eu unul sunt dispus sa ascult... Totul e sa vreti sa incercati.

59 poezii, 0 proze

HC

Hrisman Andrei Claudiu

AutorAtelier

Sunt asa cum sunt, nu incercati sa va ganditi cum sunt in realitate caci aparentele inseala... Daca va veti intalni vreodata cu mine nu veti sti ce sa alegeti mai intai....seriozitatea sau aiureala, victotia sau infrangerea... Asa sunt eu si sunt intr-o continua schimbare....

20 poezii, 0 proze

Dan GiosuDG

Dan Giosu

AutorClasic

REPERE, Nr.116 29 ianuarie - 5 februarie 2002 Vine o vreme în viața unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărțile mai sunt în stare să calmeze și să liniștească tot ce au tulburat ceilalți. Și când spunem cărți, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu ușurință să fie încadrat la optzeciști de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor și absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul. Ioana BRADEA Un prozator neobișnuit Proza poeților sare de obicei peste cal. Și fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate...

0 poezii, 0 proze

Bogdan Laurențiu MarinBM

Bogdan Laurențiu Marin

AutorAtelier

... o parte din anul meu 2006 (iunie-iulie-august); postari facute pana la 01.03.2007 ... contact: bogdan0740@yahoo.com ... texte (personale) la care tin, pe care nu le-am inteles: (culegator) oamenii, noi alegem lucrurile din jurul nostru că ne plac ne place cum arată "ceva"-ul respectiv ce ne văd ochii fizic (doar) la fel procedăm și cu ceilalți. ... (cules) oamenii, voi "noi oamenii alegem" alegeți lucrurile din jurul vostru că ne plac nu că vă plac vă place că ne place cum arată "ceva"-ul respectiv ce ne văd ochii fizic prin(/tre) fizicul gândind la fel noi procedăm mai mult cu ceilalți decât (/cu) voi adesea un Nu ne caracterizează spun eu, nu din păcate dar nici din fericire azi doar vă dau de știre oh! noi "voi oamenii" oameni. ...

160 poezii, 0 proze

Aurelian Iuliu BizoAB

Aurelian Iuliu Bizo

AutorAtelier

Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...

3 poezii, 0 proze

alegeri rascolite

de voicu gladia

m-ai lăsat in singurătatea uitării ai stiut că timpul va ascuți gheara sub pasul ignoranței perfect jucată lifting al ridurilor eternei incertitudini mi-e teamă de gustul vocii mesager al haosului...

PoezieAtelier

Campania de tâmpire a României

de Victor Potra

Pâine și circ. Rețeta e veche, verificată. Pe de altă parte e necruțătoare, în logica ei simplă. Circul nu e gustat pe stomacul gol, pâinea nu e digerabilă fără zdrăngănele și saltimbanci. Dat fiind...

EseuAtelier

Octombrie fără întoarcere...

de Emil Iliescu

Când îmbătrânești totul ți se pare posibil. Și știți de ce? Fiindcă - paradoxal, nu? - ai atât de mult timp să visezi! Să te imaginezi în ipostaze, la care nici măcar nu te-ai fi putut gândi atunci,...

ProzăAtelier

Prins între două lumi - III -

de Emil Iliescu

Când tocmai se pregătea să înhame câinii, observă că Leda, care de obicei în astfel de situații era agitată și cu o lumină vie în ochi, stătea culcată cu botul între labele din față. “Nu poate fi...

ProzăAtelier

Capăt de drum

de Lohmuller Beatrice

Un sfârșit va deschide mereu o ușă Spre un nou început, poate mai bun; Când te simți pe drum pierdută, Pășești oare pe drumul cel bun? Întotdeauna ne-ntrebăm de ce Ni se întâmplă numai rele, Ne...

PoezieAtelier

Scrisori către tine

de Roxana Licu

Nu aş vrea să mă cufund în tristeţe, să-mi invadez creierul cu gânduri nesănătoase că nu aş avea dreptul la fericire, că nu merit sau că am greşit. Am greşit, da, am făcut alegeri greşite în serie....

Atelier

Ziua tuturor înjunghierilor

de Zaharia Ramona

Astăzi e ziua tuturor înjunghierilor. Chiar tu mi-ai străpuns palma cu un cuțit imaginar ... Sângerez translucent pe tejgheaua împuțită a unui bar de plajă, situat la periferia universului. Deși...

Atelier

Paradoxismul

de Andrei Velea

“Bine ati venit la pagina despre paradoxism – ultima avangarda literar-artistica a mileniului doi!” – iata cu cat zgomot ne intimpina o “miscare literara” a carui pion principal, Florentin...

ArticolAtelier

Scrisoare de la Dumnezeu, pentru Romania

de Elisabeta Branoiu

Duhul Sfânt Mângâietorul S-a făcut Cuvânt peste pământ și a umplut de glasul Său, neamul românesc. Cum, oare, va fi să dea acest popor, socoteală lui Dumnezeu, pentru atâta râu de cuvânt, ieșit din...

PoezieAtelier

Nicolae Paul Constantin - fiul versului și al lunii

de Maria Prochipiuc

Poezia este revelația unei realități ascunse, imaginea poetică este scoasă din convențial, nu e obligatoriu să folosești un anumit clișeu, ci poezia jonglează cu artificiile de sintaxă cu jocurile de...

EseuAtelier