Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"albastrul din roata timpului"19061 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Daniela DavidDD

Daniela David

AutorAtelier

M-am născut la 2 iunie 1991, într-un sat din mijlocul codrilor moldovenești. Am crescut alinată de susurul izvorului Bîc, am gustat din albastrul cerului și din pîinea caldă a mamei. Împlinind 16 ani, am început să fac studii pedagogice, pe care le-am terminat cu succes. Acum am aproape 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar arta cuvîntului este pentru mine sprijinul ce mă face să merg înainte, să lupt, să cred și să iubesc !

40 poezii, 0 proze

MARILENA MIHAIMM

MARILENA MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.

104 poezii, 0 proze

Dancu Andreea-DianaDA

Dancu Andreea-Diana

AutorAtelier

Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.

8 poezii, 0 proze

Iv MartinoviciIM

Iv Martinovici

AutorClasic

n. 10 mai 1924, Ploiești d. 24 iunie 2005. Poet și traducător. Volume: ”Cercul de aur”, poezii, E.P.L., 1966; ”Ca să fii stea”, poezii, E.P.L.1969; ”Ochii și ploile”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1972 / Premiul A.S. Brașov; ”Pe sub arcada porții negre”, proză, Ed. Albatros, 1972; ”Antologie din lirica românească modernă”, Iugoslavia, 1973; ”Euridice”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1976, Premiul A.S. Brașov; ”Am lăsat graurii să zboare”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Întoarcere la Nausicaa”, poezii, Ed. Eminescu, 1979; ”Albastrul flamingo”, proză, Ed. Militară, 1979; ”Eterna auroră”, poezii, Ed. Cartea Românească, 1981; ”Spre Delfi”, poezii, Ed. Cartea Românească,1986; ”Eupalinos”, versuri, 1996, Verlag Munchen, premiul revistei ”Observator” din Munchen; ”Avatar”, poezii, Ed. Signata, 1999; Traduceri: Rabindranath tagore, ”Grădinarul”, poezii, E.L.U., 1961; C. Aimatov, ”Primul învățător”, proză, E.L.U., 1964; Fr. De la Motte-Fouque, ”Undine”, proză, Ed. Minerva, B.P.T, 1968; Antoine...

1 poezii, 0 proze

XZ

Xiong Zhaozheng

AutorClasic

nascut in 1952 in familia unui tamplar redactor la \"Arta Fluviului Albastru\" din Wuhan

5 poezii, 0 proze

valentin rarVR

valentin rar

AutorAtelier

Cuget, deci rezist Căzut, înfrânt, din tronu-mi de oțel, Ma-mbăt cu timp cules de prin asfalturi Il îndulcesc cu-albastru din înalturi Si-apoi adorm, drogat, buimac, rebel, Visând opusuri de căderi și moarte Opus oglinzii minții, răsturnat, departe…

11 poezii, 0 proze

Matei Albastru GavrilMG

Matei Albastru Gavril

AutorClasic

Semnături: Matei Gavril, Gavril Matei, Matei Gavril Albastru, Gavril Matei Albastru, Matei Albastru... (n. 3 octombrie 1943, Săliștea Nouă, jud. Cluj - d. 22 mai 2008, București) A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. Coleg de generație cu Ioan Alexandru și Gheorghe Pituț. A lucrat între anii \'70-\'80 în redacția revistei Luceafărul. În ultima perioadă, era redactor la Editura Academiei Române. A debutat cu versuri în revista „Tribuna” (1962) și, editorial, cu volumul de poezii „Un copil lovește cerul” (1968). Mai este autorul volumelor: „Glorie” (1969), „Pur” (1971); „Împărăția” (1972), „Între floare și fruct” (1974), „Noaptea definitivă” (1978), „Patria libertății” (1979), „Steaua nebunului” (1982), „Povești auzite de la bunicul meu” (1983), „Un spațiu mai curat” (1991), „Pur și alte poezii & alte referințe critice” (2001), „Omnia 60 – Inedit 1” (2003). Unele sunt de poezii, altele de proză.

2 poezii, 0 proze

SD

Sânziana Dobrovicescu

AutorAtelier

24. iunie. 1994 Inca eleva la Liceul de Muzica "Dinu Lipatti", Bucuresti...Practic arta din pasiune, si pasiunea din suflet, pentru ca sufletul e ceva necunoscut. Viitorul mi-l rezerva doar clipa, si clipa intarzie sa apara...deci traiesc in incertul absolut. Nu mi-e rusie sa spun: eu sunt Sanziana, chiar daca momentul nu mi-a definitivat acest nume.

5 poezii, 0 proze

IN

Ion Ninulescu

AutorClasic

Născut: 7 ianuarie 1881 Se stinge din viață la 11 aprile 1944 Copilăria o petrece la Slatina, orașul de baștină al părinților Școala primară și șase clase de liceu la Pitești Ultimele clase de liceu la București 1899 bacalaureatul 1900-1904 prezent la Paris. Intenționează să studieze dreptul la „Ecole de droit” 1906-1907 funcționar la Domeniile statului în Constanța Versuri: 1908 Romanțe pentru mai târziu Liturghii profane 1913 De vorbă cu mine însumi Cântec de leagăn 1930 Strofe pentru elementele naturii Strofe pentru cele patru anotimpuri Strofe pentru faptele diverse Strofe pentru mine singur Strofe pentru cel de sus 1936 Nu sunt ce par a fi 1943 Patrusprezece inedite Cinci grotești Proză: Casa cu geamurile portocalii Măști de bronz și lampioane de porțelan Roșu galben și albastru Mihail Sebastian despre Ion Minulescu: E un poet care și-a inventat singur tipul său de poezie. Nu-l datorează nimănui. În literatura românească nu are premergători, iar în literatura străină nu are...

0 poezii, 0 proze

GT

Gulambe Testa

AutorAtelier

facultatea de relatii inter-rasiale de la Capetown. liceul de arte din Capetown publicat volumul "Albastru si Negru", titlul original "fading everything to Black and Blue" - Capetown 1998

2 poezii, 0 proze

albastrul din roata timpului

de Vali Nițu

În duminica mersului, albastrul din roata timpului, femeia din brațele mele, setea ce curge spre buzele flămânde. Îmi e atât de dor de mâine! Mă opresc din scris pentru a privi câteva fotografii,...

Atelier

propriu-mi carusel (XIV)

de Vali Nițu

Iubirea mea! Urcă înspre albastrul din roata timpului și-mi cântă de dragoste, găsindu-mă o stare între vis și dor, între dorința nebună de a te avea și liniștea unei adieri de vânt. Încerc să opresc...

Atelier

nevinovate plăceri

de Vali Nițu

curg prin propriu-mi trup sevele metaforelor dintr-o dragoste târzie cu visele desemnate câștigătoare la loteria vieții seduse de albastrul din roata timpului o săgeată cu sens șerpuiește pe conturul...

PoezieAtelier

posibila plecare

de Vali Nițu

a mai trecut o zi ca o adiere de vânt printre spițele din roata timpului ordinea alfabetică e mai potrivită pentru dorința de mâine cu foșnet precaut tremură speranța cine știe cu adevărat dansul...

PoezieAtelier

Echilibru si ruga

de VIOREL MUHA

Am legat trecutul de roata timpului. Am înfășurat rânduri de istorie pe drumul roții. Am văzut trecut de copil mânat de caii timpului către soarta lumii… Roata căruței duce timpul, duce drumul și îl...

EseuAtelier

de Mariana Vass

Asteptare Mariana V. Astept sa fiu...eu... Sa fiu asa cum am fost odata... TU ma cunosti atat de bine ! Esti multumit de mine ? Pentru Tine am pregatit surprize, TU stii ca tot mereu dorit-am A Te...

PoezieAtelier

Jurnal de idei pentru mileniul trei

de Ureche Dinu

2000 1.01 Am realizat că bucuria înseamnă, de fapt, fericirea celorlalți. Mă dărui! – mă nărui? Se luptă în mine două spirite: unul aprig și unul monden. Sunt, poate, talerele balanței mele. Ajută...

Atelier

Software de mamă (II)

de Ina Simona Cirlan

Mi-am luat cățel. Treizeci de centimetri lungime cu tot cu bot pe zece centimetri lățime cu tot cu blană, trebuiau musai să poarte un nume, astfel încât organizația de tineret, aripa cu și fără...

ProzăAtelier

11 zâmbete pentru T.

de Vali Nițu

iubesc... verbul ce vine în carul timpului dezbrăcat de trecut și-l aștept în frac zâmbesc... de mult nu l-am îmbrăcat e la fel albastru ca roata destinului meu culoare din călimara sufletului...

PoezieAtelier

poem translucid

de Ioana Barac Grigore

urmareste conturul acestei marci de pasla potrivite in scoarta timpului pipaie muchia aspra apoi textura moale ca si cum ai pasi de pe treapta de ciment pe muntele lui venus incetisor cu un samar din...

PoezieAtelier