"adâncire vs înălțare" – 10306 rezultate
0.02 secundeMeilisearchdumitru iftime
ofiter de marina (in rezerva) scafandru de mare adancime (...rezervat) vesnic tanar
1 poezii, 0 proze
Eduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Petru Cretia
Petru Cretia (21 ianuarie 1927 Cluj–14 aprilie 1997 Bucuresti). Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Limbi clasice. Din 1952 pana in 1971, cariera universitara: asistent, apoi lector la Sectia de limbi clasice a Facultatii de Litere din Bucuresti. Cercetator la Institutul de Filozofie intre 1971 si 1975. Din 1975 editeaza, alaturi de Dimitrie Vatamaniuc si un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Romane, sub egida Academiei Romane, editia nationala a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 coordoneaza impreuna cu Constantin Noica editia Platon la Editura Stiintifica. Dupa 1989 conduce revista de istorie literara Manuscriptum. Scrieri originale: Norii (Cartea Romaneasca, 1979) Epos si logos (Univers, 1981) Poezia (1983) Pasarea Phoenix (1986) Oglinzile, (Humanitas, 1993) Luminile si umbrele sufletului (1995) Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997) In adancile fantini ale marii (1997)
12 poezii, 0 proze
LacrimaCeCade
Sentimente sculpatate in adancimi de roua sufleteasca...
2 poezii, 0 proze
serrena nicoleta
Sunt picătură din imensitatea albastră, sunt lavă in adâncuri virgine,sunt umbra de lângă tine!
63 poezii, 0 proze
gabor monica
poeziile mele au fost publicate in cateva reviste dar nu asta e relevant. conteaza numai pasiunea.din ea izvoresc ode inchinate vietii... un text e considerat bun,dak putin din adancimea sufletul tau se revarsa pe hartie,si se incapataneaza sa se dilate,pt a modela un mic loc din inima ta.
5 poezii, 0 proze
Marius Sainiuc
Nu-i aur tot ce strălucește. Nu toți sunt rătăciți în viață. Ce-i tare nu se învechește, Și rădăcini adânci nu-ngheață. Cenușa-ncinge foc deodată. Lumini iau umbrele la goană. Ca nou tăișul rupt se-arată, Și regi, acei fără coroană...
14 poezii, 0 proze
Viorica Bota
cand simti ca ceva clocoteste in tine, irumpe ca lava unui vulcan si nu mai poti suporta dogoarea nu te poti salva decat lasand sa iasa la lumina ceea ce s-a infiripat in adancuri. Asta nu inseamna neaparat o fericita eliberare deoarece poti auzi critici aspre, dar e totusi o victorie ca ti-ai invins teama de a ramane singur cu arista mistuitoare a creatiei! Viorica
4 poezii, 0 proze
Hortensia Papadat Bengescu
Alaturi de Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu este socotita creatoarea romanului romanesc modern. Primele carti ale scriitoarei au fost culegeri de nuvele ;i schite sau scurte romane: Ape adanci-1919, Sfinxul-1920, Femeia in fata oglinzii-1921, Balaurul-1923, Romanta provinciala-1925, Desenuri tragice-1927. Contributia majora a Hortensiei Papadat Bengescu o reprezinta cronica familiei Hallipa cuprinsa in patru romane: Fecioare despletite-1926, Concert din muzica de Bach-1927, Drumul ascuns-1932, Radacini-1938. Hortensia Papadat Bengescu a incetat din viata in 1955.
1 poezii, 0 proze
Dumitru Pricop
n. 21 mai 1943 d. 29 iulie 2007 Poet, supranumit "patriarh al Vrancei". Autor al volumelor de versuri: "Patima muntelui" (1978) "Lumile din strigăt" (1981) "Locuitor în Oedip" (1983) "Lacrima arlechinului" (1985) "Stelele din adâncuri" (1988) "Inițiere în obsesii" (1990) "Dumitru al peșterii - Dimitri de la caverne" (1997) "Paharul însângerat" (2001) "În căutarea muntelui albastru" (2003) "Muntele patimii" (2003, volum antologic "Scrisori din temnița libertății" (2005) Poezia lui Dumitru Pricop a fost receptată de mari critici literari precum Alexandru Piru, Laurențiu Ulici, Ion Rotaru, Constantin Ciopraga. Dumitru Pricop este un simbol al culturii vrâncene și merită un omagiu pe măsura valorii sale. Semn de prețuire fata de personalitatea poetului, colectivul de cadre didactice de la Școala Negrilești, propun schimbarea denumirii singurei instituții de învățământ din satul copilăriei lui, atât de drag marelui poet, în Școala cu clasele I-VIII „Dumitru Pricop”. Omul de litere Dumitru...
3 poezii, 0 proze
adâncire vs înălțare
de Macovei Costel
cine învață tâmplărie știe cum să croiască o cruce și mai ales știe cum să-i încerce trăinicia proptind-o în pragul istoriei să rămână mărturie cine învață iubirea de mic, știe să-și deschidă inima...
Omul distrat vs omul profund. Să uităm suferința
de razvan rachieriu
Omul distrat seamănă cu un îndrăgostit de nicăieri și de oriunde cu munca din care face reper indezirabil și cu distracția din care înlătură pojghița de vină se complace în superficialitate prin care...
Atât de mare vs atât de mic 2,3
de razvan rachieriu
Atât de mare este puterea adevărului încât alungă minciuna și falsitatea în zone de carantină alături de dezastre, nenorociri și calamități știința adevărului va fi știința supremă Atât de mare este...
Aleksandar Stoicovici. „Vineri” sau „icoana disperării din pietre”
de florin caragiu
La o primă lectură atentă, Aleksandar Stoicovici („Vineri”, ed. Herg Benet, 2011) apare ca un poet care știe să valorifice – la limită – mireasma de lemn sfințit a Ortodoxiei, care subzistă în trama...
The Fall, sau construirea unui basm modern
de Anghel Pop
Am fost interesat de filmul „The Fall” (2006) (prezentat de David Fincher!) încă de când am aflat că este proiectul regizorului Tarsem Singh, care a orchestrat „The Cell”, un film cu subiect original...
Femeile singure vs femeile casatorite
de Raluca Toma
Intr-o zi in care probabil nivelul meu de energie era sub zero (adica ma ridicam din pat doar pentru a rezolva unele probleme de necesitate fizica), plictisita de emisiunile fara culoare pe care le...
Poet vs vulg
de razvan rachieriu
Viața se înscrie în tipare logice și este definită de combinații ilogice, în care imprevizibilul este necunoscuta cu variabile aleatoare ale devenirii. Omul călit de o realitate dură încearcă să...
creatie-incercare
de Hristea Oana
Contrast: Natura(vant, pasari, lac, soare, umbra, placere) vs. muzica lautareasca..(fara comentarii). * LIBERTATE. * Intrezaresc o porocala galbena, ce luceste ostentativ si-mi ia vederea cu o...
Revelații (VIII)
de florin otrocol
Cine posedă cheia libertății mele? Cui îi este de trebuință înlănțuirea mea? Temnița gândurilor este atât de îngustă și anostă încât orice invazie a compasiunii divine ar trebui exorcizată. Sunt...
cunoaste-te pe tine insuti
de Petrea Ciortan
Cunoaste-te pe tine insuti Totul este (in) mit(1) . Iar existenta asa zisei \"realitati\" \"fragmentare si discontinuue\", ce pare a strivi mitul sub covârsitoarele sale \"evidente\", nu se datoreaza...
