gabor monica

Cuvintele plâng. Le cântă sufletul a moarte... Iar l-ai înjunghiat pe \"Te Iubesc\". Era vina lui ca metafora eului tău Orbise de lumină? Îmi aduc aminte, când ai cuprins marea cu brațele,

Arunc pe hartie cuvinte ce nu au sens. Soaptele-mi aluneca pe buze, Si cel mai ascuns gand,acum Se transforma in cosmar, In cosmarul de a nu ma mai putea ascunde prin mrejele cuvantului. Visez

Poate viata va fi un sir de zambete cernute pe o raza a nebunei fericiri... Poate voi ajnge o frunza albastra printre frunze Verzi sau o slova pe o foaie ingalbenita de

Astept sa ard, sa ma culeg din tine. Sa ma urc pe clepsidra ochiului si sa intorc irisul gandului. Pupila sa arunce nisip in litere si sa taie oblic pe hartie. Sa ticai rime la urechea ta si sa

Mă aruncă in gol vidul toamnei strâmbe, de magma eruptă din mine. Mă cutremură frunza-mi verde să mai fierb o oră de somn. Dorm întinsă pe un deget de-al tău, dar mă scuturi, să cad pe