"acum le anin de mine însămi " – 20490 rezultate
0.05 secundeMeilisearchcorvin-cristian neacsu
un om printre altii, o soarta si-atat, cateodata un zambet...uneori avocat. si arar, visele mele incearca sa traiasca in afara mea. ce le pot face? capastrul de le-as pune, m-ar feri de indiscretii in mine insumi, dar asa, poate ca peste veacuri stramosii mi-ar cere socoteala ca nu am indraznit sa le las sa tropaie in voia lor. si printr-o definitiva si irevocabila hotarare am decis dupa ani si ani de sovaiala minora sa accept inevitabilul. de-acum incolo, alea jacta est...
9 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
Ene Eugen
Ene Eugen Data si locul nasterii: 13.noiembrie 1967 , Onesti jud Bacau Studii: Scoala vietii, studiez in continuare arta de atrai. Nu are importanta, pentru ca ceea ce sufletul meu lasa oamenilor in forma aceasta si anume "poezie" nu va fi judecat in functie de nivelul de studii. Prima poezie scrisa la varsta de 17 ani. Pana acum le-am pastrat numai pentru mine dar, la ce mi-ar folosi, daca nimeni nu ar putea sa se bucure de sentimentele ce le-ar putea trezi? Email: dor_67@yahoo.it
20 poezii, 0 proze
Florin Gherendi
Nu mai stiu cand am inceput sa scriu. La inceput pentru mine. Eram copil. Participam la un cenaclu, in oraselul de provincie in care m-am nascut, Tarnaveni. Apoi am inceput cu-adevarat sa scriu. Pentru mine. Pentru cativa prieteni care citeau. Am scris si 3 romane, 2 din ele SF...poate ca intr-o zi o sa le dau forma potrivita...eram inca un copil, nu? Si apoi a venit facultatea de fizica. Am participat la cateva spectacole. "Cantarea Romaniei", se spunea atunci. Am publicat cateva poezii in "Viata studenteasca"... Si apoi tacere... Am mai avut cateva rare incercari, terminate inainte de a incepe. Pana acum cativa ani. Am regasit cateva lucruri scrise de mine cu mult timp in urma, cele 3 romane, cateva poezii, si un declic s-a produs. Ce-ar fi sa incerc din nou?! Acum trec mult mai rar pe aici, de cand am regasit o pasiune mai veche, pianul...
14 poezii, 0 proze
Militaru Raluca Iuliana
Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...
1 poezii, 0 proze
Silvia Martha Iordache
Multe nu sunt de zis...M-am nascut in orasul Ploiesti, in luna martisorului. De mica am fost un copil retras cu multe ganduri, vorbind mai mult cu mine, cuminte, cu gropite in obraji. Anii au trecut, iar acum am 23 de ani, o varsta la care agoniile nu-ti dau pace, doar pentru ca ai indraznit sa le rascolesti. Am de gand sa-mi urmez cu sarguinta scopul in viata, sa fiu un inginer stralucit. Tot ce imi doresc este sa ma tin de treaba, sa muncesc din greu, aceasta este formula succesului!
59 poezii, 0 proze
Daniela David
M-am născut la 2 iunie 1991, într-un sat din mijlocul codrilor moldovenești. Am crescut alinată de susurul izvorului Bîc, am gustat din albastrul cerului și din pîinea caldă a mamei. Împlinind 16 ani, am început să fac studii pedagogice, pe care le-am terminat cu succes. Acum am aproape 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar arta cuvîntului este pentru mine sprijinul ce mă face să merg înainte, să lupt, să cred și să iubesc !
40 poezii, 0 proze
Aurelian Iuliu Bizo
Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...
3 poezii, 0 proze
Carmen-Elena Munteanu
Ma numesc Carmen, dar prietenii imi spun Amy. Sunt dintr-un orasel din N-E tarii, Roman. Momentan sunt studenta in Iasi, la Universitatea "Al. I. Cuza", Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii, in anul III. Sunt o fire incapatanata, dar care iubeste adevarul, plimbarile in aer liber sau prin ploaie, linistea. Ador sa citesc si sa scriu. In anii precedenti am facut cateva cursuri de teatru si de pian, dar micul meu oras nu mi-a dat prea multe sanse de a ma lansa. Imi place ceea ce studiez acum si sper ca intr-o zi sa ajung acolo unde mi-am propus... este o promisiune pe care mi-am facut-o, in primul rand, mie... iar pe langa aceasta dorinta, sper ca intr-o zi sa pot tine in maini propria-mi carte... mai multe despre mine puteti descoperi din textele pe care am sa le trimit.
9 poezii, 0 proze
Vera Tcaci
Nascuta in anul 1996 intr-un orasel din preajma Chisinaului, si anume Hincesti, am frecventat ciclul primar si cel gimnazial in cel mai bun liceu din localitate LT”Mihail Sadoveanu”. Nu depun efort prea mare pentru a studia, insa mai mereu obtin o diploma la sfarsit de an. Acum sunt la liceu, clasa a 10a ”C” francofona, profil realist. Studiez limba franceza din clasa intii si voi fi nevoita sa sustin BAC-ul in franceza. Pe langa franceza, ca limba a 2a invat limba engleza, si ca in orice scoala din Moldova am studiat si limba rusa. Unele obiecte realiste le desfasuram in limba franceza . Darul de a scrie poezii nu l-am descoperit, a iesit el cu timpul la iveala, si am un record personal: o strofa in 54 secunde. Locuiesc cu parintii, am o sora mai mare ca mine cu 8 ani.
1 poezii, 0 proze
acum le anin de mine însămi
de Bejliu Anne-Marie
până în adâncul luminilor nenăscute coroana copacului își caută semințele rădăcinile mângâie apa cu ramurile în oglinzile nesfârșite ale vieții am aninat speranțele de un târziu al cerului încă...
Victor, clovnul din mine
de Bejliu Anne-Marie
Pe balustrada conceptelor clovnul din mine dansează. Vârful piramidei îl așteaptă. Odată cu el, inima mea pulsează întrebări. El, în vârful picioarelor, pulsează răspunsuri. Să ajungem! Să ajungem în...
Si m-a uitat
de Anca-Mariela Ion
Si m-a uitat Si il vad. Tresar. Merge cu mainile adanc infundate in buzunare, grabit, fara a privi in urma, fara a-mi arunca macar o fugara privire. Constat cu uimire ca nu ma doare indiferenta lui...
Bărbații altor femei
de Elena Cardas
-Dora… -Nu, știu ce vreți dar gata, azi nu mă mai duc în oraș. -Dora, te rog eu mult, de ce nu mă înțelegi? Știi bine că după ce-mi cumperi de băut te las în pace. Ce-ți pasă ție ce fac! -Dacă aude...
Luna de Mălai
de Iulia Elize
Luna de Mălai a lui Mihăiță Zări, chiar deasupra, luna, pentru că era, pe afară, noapte, deja. Iar el se considera un băiețel foarte singur, pe lume, și cam amărât, cum sunt toți, de fapt, când pe...
Am detoate
de Miruna Arconescu
Am detoate Am atat de multa mancare in frigider si nu vroiam s-o mananc singura Ma uit in frigider si ma apuca spaima e prea multa vine peste mine ma ingroapa Nu ii pot face fata ma ingroapa ma...
Credință prelucrată
de Raluca Oana Helgiu
Deseori nici eu nu știu ce să cred despre mine. Mă simt atât de singură, deși sunt înconjurată de tot felul de prieteni. Prietenii familiei mele sunt: doctori, psihologi, psihiatri, ingineri,...
Aurel Pop în dialog cu poeta Silvia Miler
de Aurel Pop
\"Imi doresc ca prin ceea ce fac să aduc cât mai multe clipe de răgaz, să declansez la cât mai mulți oameni acea stare care îi apropie de ei însiși\". Aurel POP: “Am plecat în lume” afirmați într-un...
Aniversara
de Cleo Sand
Incep sa uit. E probabil varsta care incepe sa isi faca efectul.Astazi de dimineata a trebuit sa reinvat sa merg. M-am trezit cu dureri in umeri si fara sa-mi simt picioarele. M-am tarat pe marginea...
Oglinzile
de Coriolan Păunescu
ÎN OGLINDA METALICÃ, CHIPUL Margaretei se reflecta ca un butoi cu nasul lung ca un morcov, cu picioarele ca două pa¬ranteze și mâinile lungi ca de gorilă, așa cum văzuse ea, în vara trecută, la un...
